Presa internațională a reacționat la creșterea istorică a tarifelor vamale impuse de SUA printr-un val de articole apocaliptice, bazate pe același model care a estimat greșit atât consecințele ieșirii Marii Britanii din UE, cât și consecințele sancțiunilor vestice asupra Rusiei. Este un model bazat pe frică, pe sublinierea consecințelor dezastruoase asupra ”băieților răi” din contextele amintite – fie America lui Trump, fie Rusia lui Putin, fie euroscepticii britanici.
Vorbind după anunțarea tarifelor vamale americane, economistul Yanis Varoufakis spune că ”trebuie să evităm teama care este indusă de sistemul liberal, care acum seamănă cu niște găini bete care aleargă panicate, incapabil să înțeleagă că acest om are un plan. Personal, nu apreciez planul lui, însă cei care spun că planul lui Trump nu este articulat și că întreaga echipă care conduce SUA nu știe ce face vor regreta – și aici vorbesc despre democrații din SUA, despre Franța lui Macron. Au avut reacții inepte la răsturnarea de către Trump a sistemului monetar internațional și a sistemului comercial internațional”.
Ceea ce face Trump acum nu este ceva nou. În 1971, Richard Nixon a șocat lumea într-un mod în care Donald Trump nici măcar nu poate visa să o facă acum. A fost mult mai devastator decât ceea ce face administrația Trump prin noile tarife vamale. În 1944, la Bretton Woods, SUA au creat prima monedă globală, au pus bazele epocii de aur a capitalismului, iar Nixon a aruncat totul în aer, în 1971. Paul Volker, care făcea parte din echipa lui Nixon, a spus mai târziu că, în anumite situații, urmărind interesul național, este bine să distrugi în mod controlat ordinea globală pe care ai apărat-o. Ironia este că, acum, în 2025, cei care acuză cel mai dur administrația Trump sunt cei care apără o lume economică creată tot de o ”distrugere controlată”, în vremea lui Nixon.
Varoufakis spune că echipa lui Trump crede că este nevoie de un nou ”șoc Nixon”, pentru a evita ca economia SUA să se topească într-o schemă globală mult mai mare. Această politică va avea un impact negativ asupra americanilor cu venituri mici, care vor trebui să plătească prețuri mai mari la produsele importate. Însă, dacă scopul lui Trunmp este să aducă venituri mai mari la budget și să creeze locuri de muncă în America, atunci această politică are șanse mari de reușită, scrie Wolfgang Munchau. Partidul Republican riscă să piardă alegerile de la jumătatea mandatului, în 2026, pentru că este nevoie de timp pentru manifestarea efectelor pozitive ale politicii lui Trump, însă SUA vor obține beneficii pe termen mediu.
Reacția UE și a marilor economii europene a fost cea a țâfnosului neputincios. Președinta CE Ursula von der Leyen continuă să declare că UE va pregăti un pachet de măsuri dure ca ripostă la tarifele americane. Germania, lipsită încă de un guvern, reacționează similar, la fel și Franța condusă de un guvern minoritar, al perdanților ultimelor alegeri.
În condițiile în care UE are un surplus comercial de 2,4 trilioane de dolari cu SUA, a vorbi despre o ripostă la tarifele impuse de Trump este o greșeală, pentru că dependența comercială de SUA este mult mai mare pentru europeni decât viceversa. Reacția matură a Europei ar trebui să plece de la recunoașterea faptului că Germania, motorul UE, a fost o creație a sistemului de la Bretton Woods, o țară ridicată de ruine de către SUA și programată pentru a fi producătoare de surplus (la fel ca și Japonia), iar acum acel sistem nu mai funcționează, nu mai exista. Din dezbaterile parlamentare europene, din discursul public lipsește ideea abandonării politicii mercantiliste germane și nu numai. Liderii europeni discută despre cum să devină independenți față de producătorii americani de armament, însă nu discuta despre cum Germania și UE ar trebui să devină independente față de deficitul comercial american, cel căruia Trump i-a declarat război.
Totul depinde însă de modul în care restul lumii va reacționa la tarifele anunțate de Donald Trump, de modul in care statele vor decide să negocieze cu SUA. Administrația Trump preferă să negocieze pe modelul „spiță cu spiță” – dacă SUA obțin tot ceea ce urmăresc de la un anumit stat, este bine; dacă SUA nu vor obține ceea ce urmăresc, roata va funcționa și cu o spiță în minus.
China, Japonia și Coreea de Sud au semnalat că pot alege o altă abordare. Pe 30 martie, cu câteva zile înainte de anunțul oficial privind tarifele vamale americane, miniștrii economiei din cele trei țări au avut prima întâlnire din ultimii cinci ani și s-au angajat să întărească relațiile de liber schimb, pentru a răspunde astfel la tarifele americane. Doi aliați asiatici majori ai Statelor Unite au schițat o apropiere de China.
Ce va face Uniunea Europeană? ”Vom fi atenți și la efectele indirecte ale acestor tarife, pentru că nu putem absorbi supracapacitatea globală și nu vom accepta dumping pe piața europeană”, a spus Ursula von der Leyen. Cu alte cuvinte, von der Leyen a avertizat cu o nouă bătălie comercială, de data aceasta cu China, dacă Beijingul va decide să-și canalizeze spre Europa exporturile care acum merg către SUA. ”Prin urmare, în loc să-și coordoneze riposte la adresa SUA cu țările est-asiatice, precum China, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan și Vietnam, probabil că UE va duce niște lupte comerciale separate, permițând Americii să învrăjbească actorii din sistem unul împotriva celuilalt”, scrie Munchau.
în loc să coopereze pentru a găsi o alternativă la arhitectura financiară americană, UE pare să prefere războaie comerciale cu cei mai importanți parteneri comerciali – SUA și China. Europa se pune între ciocan și nicovala, iar calea de ieșire va depinde de răspunsul la o dilemă: să piardă o bătălie comerciala pentru câștiga marele război comercial sau viceversa?
Si de la Comisia Europeana cu Ursula in frunte, cum au procedat oare au provoacat distrugerea lenta si o prabusire cica controlata a economiei europene?