Djokovic: Vreau să continui să câştig turnee

Absent din circuit după înfrângerea sa în finala de la Wimbledon, în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, Djokovic s-a declarat nerăbdător să joace din nou înaintea US Open, unde vizează al 24-lea său titlul

Djokovic: Vreau să continui să câştig turnee

Absent din circuit după înfrângerea sa în finala de la Wimbledon, în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, Djokovic s-a declarat nerăbdător să joace din nou înaintea US Open, unde vizează al 24-lea său titlul

Tenismanul sârb Novak Djokovic şi-a exprimat hotărârea de a continua să câştige, în ciuda participării la un singur turneu, Mastersul 1.000 ATP de la Cincinnati, care a debutat duminică, în cadrul pregătirilor sale pentru US Open, după o absenţă de doi ani pe pământ american, ca urmare a refuzului de a se vaccina împotriva Covid-19, informează AFP.

„Sunt foarte entuziasmat de ideea revenirii în această ţară după doi ani”, a declarat Djokovic în cursul unei conferinţe de presă, spunând că este „recunoscător pentru toată dragostea” pe care o primeşte în Statele Unite.

„Mi-am dorit foarte mult să mă întorc la Cincinnati, pentru a mă pregăti bine”, a spus „Nole” înaintea debutului la singurul său turneu înaintea Grand Slam-ului american de la Flushing Meadows, care va debuta pe 28 august. „Cred că pot alege cu deplină libertate unde vreau să joc”, a explicat el.

„Este uimitor că după aproape 20 de ani în circuit, încă mai am această flacără interioară care mă determină să lupt pentru obiective mari. Vreau să continui să câştig turnee”, a subliniat sârbul.

Absent din circuit după înfrângerea sa în finala de la Wimbledon, în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, Djokovic s-a declarat nerăbdător să joace din nou înaintea US Open, unde vizează al 24-lea său titlu de Mare Şlem, graţie căruia ar egala recordul istoric al australiencei Magaret Court.

„Trebuie să revin la nivelul meu cât mai curând posibil şi să fiu pregătit să dau tot ce am mai bun pentru provocările incitante care urmează. Dacă nu eram motivat, m-aş fi oprit să mai joc”, a mai spus el.

Câştigător la Cincinnati în 2018 şi 2020, Novak Djokovic îl va înfrunta miercuri, în turul al doilea, pe câştigătorul partidei dintre spaniolul Alejandro Davidovich Fokina şi argentinianul Tomas Martin Etcheverry.

Jucătorul sârb speră, de asemenea, să revină în fotoliul de lider al clasamentului mondial, din care a fost detronat de spaniolul Carlos Alcaraz, cu care s-ar putea înfrunta în finală la Cincinnati.

Întoarcerea lui Djokovic în Statele Unite a generat entuziasm la Cincinnati, unde fanii au umplut tribunele pentru a-l vedea pe sârb la antrenamentul de duminică.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Dacă zicea „vreau să joc tenis frumos, să bucur oamenii” treceam cu vederea că are bani băgați într-o fabrică de vaccinuri, din Danemarca parcă, și că nevastă-si îi place de Marina Abramovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.