La trei ani distanță, DNA Cluj clasează dosarul

DNA Cluj clasează dosarul Răchițele – Ic Ponor. Prejudiciu estimat la 1 milion euro

În 2015 s-a deschis un dosar penal în cazul investiției Răchițele – Ic Ponor, iar acum, la trei ani distanță, DNA Cluj clasează dosarul. În 2014, în urma unei expertize a Consiliului Județean Cluj s-a descoperit un prejudiciu de aproximativ 1 milion euro.

În urmă cu câteva zile, la Consiliul Județean Cluj a sosit o ordonanță potrivit căreia dosarul Răchițele – Ic Ponor a fost clasat de către DNA Cluj. Informația a fost postată pe rețelele de socializare și de fostul președinte al Consiliului Județean Cluj Mihai Seplecan. Surse din forul județean confirmă sosirea ordonanței respective care prevede clasarea dosarului.

„Am inteles că DNA Cluj ar fi clasat dosarul de la Ic-Ponor, dar nu sunt foarte mirat, căci mai nou clasează pe bandă rulantă toate dosarele de corupție de la Cluj. Prin anul 2014 Consiliul Județean face o expertiză la Ic-Ponor unde este descoperit un prejudiciu de 1 milion de euro. In 2015, după ce am ajuns Președinte al Consiliului Județean, pe cand să dau drumul la execuția drumului de la Ic -Ponor, sunt cautat de catre procurorul DNA Anemaria Cireap și rugat sa ma prezint la sediul DNA. M-am deplasat la sediul DNA impreună cu secretarul județului Simona Gaci, acolo l-am intalnit pe domnul director Mircea Avram, pe atunci director al RAADPP Cluj. După discuțiile purtate, am inteles că domnia sa a fost chemat să dea declarații”, a declarat Seplecan, potrivit ziardecluj.ro.

„Am fost chemat de urgență la partid și a fost convocată o ședință extraordinară”

„Am purtat o discuție cu procurorul DNA și dânsa mi-a spus că mă roagă frumos și respectuos să nu dau ordin de incepere la lucrările la drumul Ic-Ponor, că doresc și cei de la DNA să facă o expertiză pentru a descoperi prejudiciul real. Totodată, am fost avertizat elegant că dacă incep lucrările pot pune in pericol ancheta DNA și pot să fiu acuzat de abuz in serviciu. Tot doamna procuror mi-a spus că sunt peste 10 dosare penale deschise pe diferite probleme legate de drumurile județene. Dupa aceasta discuție și după faptul ca eu am colaborat cu cei de la DNA, am fost chemat de urgentă la partid și a fost convocată o ședintă extraordinară, in care am fost terfelit și jignit de către Alin Tișe, actualul președinte al Consiliului Judetean, pe atunci senator. El spunând că trebuie să incep lucrările la acel drum și că trebuie să mă consult cu partidul in tot ceea ce fac in Consiliul Judetean. Atenție, eu eram ordonatorul principal de credite și responsabilitatea era a mea, totală si directă! Nu am ascultat ordinele de la partid, încercând să colaborez cu cei de la DNA pentru o cauză constructivă, pozitivă si benefică județului Cluj (oprirea hoției, depistarea prejudiciului si recuperarea acestuia)”, a mai spus acesta.

În 2015, procurorul de caz, Anemaria Cireap, a facut doua adrese catre Consiliul Județean Cluj în care le cerea oficialilor institutiei sa se pronunte asupra prejudiciului care le-a fost cauzat în cadrul respectivului contract, aratau atunci surse din apropierea DNA.

Proiectul tehnic pentru obiectivul „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchițele – Prislop – Ic Ponor” a fost întocmit în anul 2007 și revizuit în ianuarie 2011 de către SC Drumex SRL Cluj-Napoca. Proiectul tehnic inițial a fost aprobat prin HCJ nr. 179/2007.

Drumul județean în lungime de 20,5 km a fost proiectat cu o lățime a părții carosabile de 4 – 5 m și acostamente de 0,5 – 0,7 m. Carosabilul trebuia să fie alcătuit din: 4 cm strat de uzură din beton asfaltic rugos, cu bitum aditivat BAR 16; 6 cm strat de legătură din beton asfaltic deschis, cu bitum aditivat BAD 25; 8 cm macadam; 12 cm piatră spartă amestec optimal.

Pe tronsoanele pietruite s-a proiectat o scarificare și nivelare a sistemului rutier existent și completarea cu balast, minim 10 cm – în funcție de linia roșie; pe tronsoanele cu sistemul rutier compromis s-a proiectat un strat de 35 cm de balast, la care se adaugă sistemul de asigurare a scurgerii apelor: șanțuri și rigole pereate sau din pământ, cu descărcare spre podețe sau spre emisarul natural (conform devize – o listă lungă și frumoasă de șanțuri, rigole, drenuri, ziduri de sprijin, supraînălțări, lucrări în rambleu, în debleu, gabioane, parapeți, cămășuiri, fundații șamd, conform actelor consultate – genul de lucrări din care, de obicei, se fură cu voioșie).

Fără să finalizeze lucrarea, asocierea SC MBS Group SRL – SC Alfa Rom SRL – Nemzetkozi Kft a lucrat în zonă în perioada august 2009 – noiembrie 2012, executând straturile de piatră spartă și macadam și numai pe tronsonul cuprins între km 70+032 – 74+652 a turnat strat de legătură din beton asfaltic BAD25.

Revizia Proiectului tehnic făcută în anul 2011, aprobat de către Beneficiarul CJ Cluj prin HCJ nr. 105/20.04.2011, a modificat clasele betoanelor care trebuiau puse în operă în zonele expuse intemperiilor – să facă față ciclurilor de îngheț-dezgheț. De asemenea, imediat au fost emise încă 4 dispoziții de șantier care au adus modificări lungimilor lucrărilor proiectate. Cu toate acestea, din documentele studiate la care am avut acces am înțeles (împreună cu expertul) că și după semnarea Actului adițional nr. 4/11.995/12.08.2011, antreprenorul nu a respectat modificarea claselor de beton impuse de noul act, ci a acționat conform prevederilor proiectului tehnic inițial.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Articolul nu subliniaza suficient faptul ca in perioada hotiei respective la buoane era regimul Basesecu-Boc, de trista amintire ! Oricum, un milion de euro este un mizilic fata de alte miliarde pradate in mod similar…

  2. Dacă-i în cauză și Nemzetkozi Kft musai trebuia clasat! O fi și în acest caz livratorul de macadam și piatră, omul cu nume predestinat (tradus din maghiară un fel de Pietreanu), exsoțul femeii care a înfundat în turbincă, timp de un deceniu, corupții României

  3. Nu stiu de ce multi dintre coruptii epocii Basescu-Boc sunt rand pe rand declarati nevinovati.Cu drumul asta care de fap nu duce in zona minunatiilor de la Padis au lalait-o ani de zile si pana la urma remedierile le-au facut altii pe alti bani.Oricum cei din Bihor au facut drumul intr-un timp de 1-2 ani desi traseul este mult mai dificil si mai lung si drumul lor chiar ajunge in Padis!

  4. DNA ancheteaza doar in Teleorman si alte locuri, unde sunt pesedisti! Pedeleii si penelei sunt imuni!

  5. Păi, dacă nu era clasat trebuia să ajungă la Boc și Băsescu. Astfel, apărea în spațiul public și dosărel privindu-l pe piticul atomic, care a tras multe foloase în timpul guvernării dar de loc cercetate de DNA. Oare pentru drumul asfaltat până în poarta casei părintești și pentru sala de sport unde să se relaxeze când merge el în satul natal ce se mai poate spune? Dar am omis. DNA are sarcină de a cercata numai ce este în sfera PSD și, acum, în zona Teleorman. Pe partea lui Ponta misiunea a fost îndeplinită, omul este acum liniștit, doar Dan Șova stă la răcoare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.