DNA și Inspecția Judiciară, scandal monstru pe raport (Document)

DNA acuză conducerea Inspecției Judiciare (IJ) că a prezentat parțial, trunchiat și a scos din context anumite date privind controlul făcut cu privire la managementul Direcției Naționale Anticorupție. Instituția condusă de Laura Codruța Kovesi a dat publicității vineri la rândul său concluzii din raportul provizoriu al IJ, după ce Antena 3 a prezentat paragrafe din document.

„Direcția Națională Anticorupție își exprimă dezaprobarea față de modul în care conducerea Inspecției Judiciare gestionează datele conținute într-un document provizoriu, în condițiile în care acest document nu este unul finalizat și nici nu a fost asumat de vreo instituție.
O primă versiune a Raportului a fost transmisă la data de 26 septembrie 2017, de către Inspecția Judiciară, Direcției Naționale Anticorupție, în vederea formulării de obiecțiuni. Obiecțiunile au fost trimise de către D.N.A. Inspecției Judiciare la data de 2 octombrie 2017 pentru a fi luate în considerare la redactarea versiunii finale a Raportului. Numai după valorificarea obiecțiunilor D.N.A., Raportul avizat și discutat în ședința Secției pentru procurori a C.S.M. dobândește caracter definitiv și devine public.
Prin prezentarea parțială, trunchiată și scoasă din context a unor date din Raportul nefinalizat al Inspecției Judiciare, precum și prin publicarea acestor date înainte de susținerea obiecțiunilor și a punctului de vedere de către D.N.A., se creează o imagine falsă asupra rezultatului inspecției.
Având în vedere modul defectuos de gestionare a documentului sus menționat de către conducerea Inspecției Judiciare și pentru o informare corectă a opiniei publice, ne rezervăm dreptul de a afișa forma integrală conținând concluziile privind „managementul procurorului șef al D.N.A. Laura Codruța Kövesi” și managementul celor doi procurori adjuncți ai D.N.A., din cuprinsul Raportului (document provizoriu) care ne-a fost transmis la data de 26 septembrie 2017″, se arată într-un comunicat transmis de DNA vineri.

În replică la acuzațiile DNA, Inspecția Judiciară afirmă că Direcția Națională Anticorupție are „manifestări emoționale”.

„Comunicatul de presă al Direcției Naționale Anticorupție din 6 octombrie 2017 conținând, printre altele, imputații la adresa conducerii Inspecției Judiciare privind gestionarea confidențialității unor documente vizând activitatea de inspecție realizată la această unitate de parchet este o nouă tentativă de atragere a Inspecției Judiciare într-un spațiu străin valorilor deontologice care ar trebui împărtășite de toți cei care înfăptuiesc actul de justiție”, se arată într-un comunicat al IJ.

Instituția consideră că asemenea manifestări nu pot fi temei pentru furnizarea unor informații care nu sunt destinate publicității.

„Conducerea Inspecției Judiciare apreciază că astfel de manifestări emoționale concretizate în acuze neîntemeiate excedează conduitei pe care un magistrat trebuie să o adopte în exercitarea atribuțiilor de serviciu și nu pot constitui temei pentru furnizarea unor informații nedestinate publicității”, se mai menționează în comunicat.

Documentul Inspecției Judiciare făcut public de către DNA este datat 15 septembrie 2017, la fel ca și cel prezentat vineri de Antena 3. Ambele prezintă însă doar fragmente din raportul Inspecției Judiciare.

În concluziile Inspecției Judiciare prezentate de DNA se fac referiri la Laura Codruța Kovesi și la cei doi adjuncți – procurorii Călin Nistor și Marius Iacob.

La capitolul recomandări, inspectorii apreciază că Laura Codruța Kovesi are toate calitățile pentru a-și păstra funcția.

Documentul prezentat de DNA nu conține, însă, și deficiențele constatate de către inspectorii judiciari, potrivit informațiilor apărute în spațiul public.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.