Marţi, senatorii au adoptat o iniţiativă legislativă care prevede că vor putea fi eutanasiaţi doar câinii bolnavi incurabil.
Propunerea legislativă a fost adoptată cu 131 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi şapte abţineri.
Senatorii au reexaminat o propunere legislativă pentru modificarea OUG 155/2001 care conţinea o serie de prevederi declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Legea prevedea că puteau să fie eutanasiaţi şi câinii care nu erau adoptaţi în termen de 30 de zile şi cei agresivi lăsaţi în libertate, abandonaţi sau cărora nu le pot fi identificaţi aparţinătorii.
Senatorii au adoptat o serie de amendamente la propunerea Comisiei juridice, care a propus plenului soluţii pentru a pune de acord proiectul de act normativ cu decizia de necontituţionalitate.