Doctoratele – mumă și ciumă în România, Rusia, Germania

Varianta modernă a butadei lui Henry Ford: ”Nu mă întrebați cum mi-am obținut diploma”

Doctoratele – mumă și ciumă în România, Rusia, Germania

Varianta modernă a butadei lui Henry Ford: ”Nu mă întrebați cum mi-am obținut diploma”

Câți politicieni din Europa și din lume, câți oameni celebri în diferite domenii nu pot dormi liniștiți astăzi din cauza tezei de doctorat? Mulți, foarte mulți, sugerează un studiu al think tank-ului Center for Strategic and International Studies.

Un număr impresionant de tineri vânează titlul doctoral. Fie e vorba de pură vanitate, fie de un calcul făcut la rece de unii tineri, pentru facilitarea ascensiunii birocratice sau pentru o funcție călduță în aparatul de stat, aparat la a cărui supradimensionare contribuie, dar care e criticat cu aplomb în tezele lor de tinerețe. Doctoratele obținute fraudulos și mai cu seamă cele lipsite de orice valoare științifică trec pe sub radar în uriașa majoritate a cazurilor – ele facilitează doar un cursus honorum deloc onorant. Atunci când deținătorul unui titlu obținut astfel urcă mai sus, totul se transformă în scandaluri sau pârghii de șantaj.

Când sunt întrebați cum și-au construit averea, mulți miliardari îl citează pe Henry Ford: ”Sunt gata să dau socoteală pentru fiecare zi din viața mea, însă nu mă întrebați cum am făcut primul milion”. Pentru unii dintre politicienii de astăzi, ca și pentru unii absolvenți ai marilor universități americane, echivalentul modern ar fi: ”Nu mă întrebați cum mi-am obținut diploma”.

Revenind la studiul Center for Strategic and International Studies, el include cazul fostului premier Victor Ponta, pus alături de Vladimir Putin, fostul ministru german Karl Theodor zu Guttenberg, Viktor Ianukovici, etc.

Ponta, Putin, Guttenberg

”Singurul lucru pe care mi-l reproșez este că nu am menționat autorii la subsolul fiecărei pagini, însă îi am trecuți la bibliografie”, este citat Ponta cu o declarație de la momentul scandalului din 2012, inițiat de revista Nature. În 2015, Ponta a demisionat din fruntea guvernului în urma protestelor post-Colectiv și a acuzațiilor aduse de DNA, însă și-a apărat teza de doctorat. I-a scris apoi rectorului Universității din București că vrea să renunțe la titlul de doctor. A declarat apoi ca dorește să susțină o nouă teză de doctorat. Anii au trecut, iar acum fostul premier are un nou partid, nu și o noua lucrare academică.

În cazul lui Vladimir Putin, Brookings Institution a susținut că 16 din cele 200 de pagini ale lucrării sale de doctorat au fost copiate din surse neprecizate. Lucrarea se intitula ”Resursele minerale și strategia de dezvoltare a Federației Ruse”. La 12 ani de la acuzațiile din 2006, Putin a trebuit să se apere în fața acuzației că lucrarea nu ar fi fost scrisă de el, ci de rectorul Universității Miniere din Sankt Petersburg, Vladimir Litvinenko, așa cum a sustinut fiica celui din urmă. Mai mult, aceasta spune că, date fiinde limitele tehnologiei din anii 1990, Putin și rectorul universității au încropit o lucrare folosind copiatoare, foarfeci și lipici, tăind paragrafe din diverse surse si lipindu-le pe pagini albe.

Studiul amintit, citat de conversation.com, arată că reacțiile lui Victor Ponta și ale fostului ministru german al Apararii, baronul Theodor zu Guttenberg, au fost unele firești. Ministrul german era considerat la momentul scandalului de plagiat, în 2011, potențialul succesor al Angelei Merkel în fruntea Uniunii Creștin Democrate. Zu ”Googleberg” a demisionat și a părăsit viața politică. Corupția academică lovește ucigător odată descoperită, câtă vreme germanii respectă legea cu strictețe și cee același lucru de la politicienii și elitele lor.

”Fabrica de doctorate” a Europei este însă Ucraina. Aici este o tradiție ca politiceinii să fie doctori în diverse știinte, scrie The Conversation. Toți cei cinci președinți ai Ucrainei post-sovietice au fost doctori. Cum în țară funcționează zeci de firme care vând lucrări de doctorat, a apărut și o tradiție a verificarii și expunerii lucrărilor plagiate. Această adevărată industrie poate oferi un nou unghi de abordare a plagiatelor în Ucraina, dar și în România: să fie un furt intelectual comis de politicianul vizat sau un furt comis (voit sau nu) de adevăratul autor al lucrării, pe care personajul central al scandalului l-a recompensat material sau prin facilitarea unei ascensiuni și în ale cărui ”probitate”  și discreție a avut încredere? Să fie chiar acești autori fantomatici acei ”whistlebloweri” care livrează ponturi despre unele plagiate?

Fostul președinte pro-rus Viktor Ianukovici a fost acuzat de de plagiat în campania electorală din 2004. Până și cuvantul „profesor” era scris gresit în lucrarea sa. A fost acuzat de plagiat și fostul premier Arseni Iațeniuk, fiul unor profesori universitari. În Ucraina a fost aplicat ”modelul Putin”, chiar dacă Iațeniuk a condus un guvern anti-Putin – cei acuzați de plagiat au ignorat scandalul.

Scandalul admiterilor din SUA

Anul 2019 nu a început bine pentru mediul academic din SUA. Presa americană a publicat detalii despre sistemul corupt de admitere la marile universități. Scandalul din SUA este important din doua considerente: America găzduiește cele mai valoroase univerisități; învățământul nu este gratuit, iar părinții sau studenții împrumută sute de mii de dolari pentru studii. Datoriile studenților totalizează în acest moment 1.500 de miliarde, o parte însemnată din datoria publică a SUA. 44 de milioane de americani trebuie să ramburseze datoriile contractate în studenție. Așadar, terenul este fertil pentru un scandal legat de trucarea admiterilor.

Cum procedează unii americani bogați? Donează milioane de dolari universităților pentru construirea de noi facilități, donații care nu sunt fiscalizate, potrivit legii. Un singur caz al unui consilier pentru admitere  instrumentat de FBI a scos la iveală mite în valoare de 25 de milioane de dolari plătite de afaceriști, finanțiști, actori, pentru accederea copiilor la universități precum Yale, Stanford sau Georgetown.

Părinții bogați au încercat să se folosească de statutul și averea lor pentru a-și ajuta copiii în acest fel încă de la apariția primei universități americane, scrie The Conversation. ”Știrea despre cei mai bogați americani care cumpără admiterea copiilor lor la facultate este o nouă variantă a unei vechi povești. Procurorul încearcă să deosebească această infracțiune de donațiile pentru stadioane sau alte clădiri, în vederea admiterii copiilor, însă totul este parte din același sistem corupt”, spunea senatorul democrat Ron Wyden.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Bah Marchievici, citatul nu este din MARELE HENRY FORD, ci din Rockfeller! Si zicea astfel- ,,Nu ma intrebati cum am facut primul milion de $,dar dupa primul mil. va pot da chitante pentru fiecare banut! Mai documenteaza-te…

  2. In ce priveste Yale .. se stie de decenii ca cea mai buna recomandare la Yale este averea familiei. Si donatiile nu se fac doar sa fie primit copilul .. se fac din fidelitate ptr Yale, sasa sa vaza lumeacaesti bogat si ca nu uiti unde ai invatat samd ba sunt unii caredau diplome ca la yale sa studieze si aia saraci daca sunt suficeint de desptepti Asa ca cei Yale are cei mai buni profesori , cele mai bune dotari .. A! Si cica e un scandal si soc in familie daca dupa 4 generatii un june rebel vrea al alta facultate decta Yale -cica cea mia sigura metioda sa iti sucari familia fara a fi dezmostenit!!! m(nue cazul sa infrangi echipa de la Yale in spotul unde tac-tu cel bogat a stralucit!)

  3. De asta traim in mediocritate,superficialitate si prostie!Nu poti cere mai mult decat poti sa dai,tot timpul ai ochiul aruncat la fitzuica salvatoare si,in timp,dai rateuri,neevoluand,neperformand,esti un limitat acoperit fiind de o plapuma mult prea mare!Dar nu le pasa,nici celor care ar trebui sa fie exigenti nici celor care au facut”spionaj”intelectual!Timpul trece,scopul atins,nr.de docenti creste in schimb nivelul stiintific scade!

  4. doctoratele, licentele, invatamantul particular=atentat la siguranta nationașla si csat, sri trebuie sa reactioneze. cu diplome cumpsarate, cu cadre didactice facuti peste noapte din politicieni de influenta, cu salarii de mii de euro pt conducere, politiceni, ofiteri si magistrati aserviti, cu salarii de mizerie pt restul care duc greul, cu prezenta =0 la cursuri s-au trezit cu diploma in care nu stiu nici sediul universitatii, nici carte, nici masura.averi nemasurate exportate afara in elvetia, monaco, temerife, gasti infractionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.