Parchetul General susţine că nu a primit documentele declasificate de CSAT, însă analizează elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale.
„Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar hotărârea adoptată de membrii CSAT în şedinţa din data de 28 noiembrie 2024, fără documentele care au fost desecretizate în cursul zilei de astăzi. În acest sens, menţionăm că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a primit, până la această dată, nicio sesizare sau informare din partea autorităţilor publice cu atribuţii în desfăşurarea procesului electoral, a organelor de poliţie sau a altor instituţii. Totodată, precizăm că în noul context, al desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei CSAT, PÎCCJ analizează în acest moment elementele de natură să determine declanşarea unei investigaţii penale, infracţiunile faţă de care se vor face cercetări şi structura de parchet competentă”, a transmis miercuri Parchetul General într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, Parchetul infirmă informaţia că ar fi primit vreo sesizare de la Biroul Electoral Central.
„De asemenea, cu privire la declaraţiile publice potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă a transmis o sesizare PÎCCJ prin care a semnalat aspecte referitoare la modul de desfăşurare a procesului electoral, precizăm că AEP nu a depus o astfel de sesizare, ci doar a redirecţionat către instituţia noastră, în data de 29 noiembrie 2024, o petiţie a unei persoane fizice”, precizează Parchetul.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea informaţiilor prezentate de Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Interne în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din data de 28 noiembrie, a anunţat, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Informaţiile prezentate de Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE) şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI) indică faptul că finanţarea campaniei candidatului independent Călin Georgescu pe TikTok s-a ridicat la un milion de euro, că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.
S-au devedit false si stirile cum ca SUA il sprijina pa Calin Georgescu.Ne-a trecut glontul pe la ureche.
Toți dar absolut toți practică falsul, acum la vedere! Nu vă temeți sau speriați, speriați sunt ei, căcănarii din politica românească și marii capi care execută ordine politic.
n-au ajuns la parchet pt ca nu este identificata vina si persoana precum si modalitatea sociata persoanei in care s-a produs ilegalitatea in masura in care ea exista… asta daca cititi documentele.
Au ui tat sa me nti on eze si pr ez ent a un or O Z N la ce nt rele de vo ta re…
Desectrtizare bugetului pe excursiile de lux lui werner din bani poporului,
când o faceți
Este o hotărâre a Curţii constituţionale votată de poporul român, că în turul doi vor candida pentru preşidenţie Cătăli Georgescu şi Elena Lasconi. Această hotărâre ţine loc de lege, şi nimeni n-o poate întoarce.
Hai sa fim destepti , ca asa ne indica Imn ul Nat ional:
Calin GEO R GE SCU este , fara indoiala un candidat la Prezidentiale infiltrat de ser vic iile ame ricane .
Cum insa Republikanii n-au ajuns inca la putere in SUA , serviciile americane nu au forta si nici determinarea pentru a-l sustine cum ar trebui pe candidatul Georg escu.
DACA maff fiii aaa roman easca va reusi , Prese dinte va fi userista globalista Lasconi ,atunci TRUMP va declansa prapadul in Romania u-europeana , serviciile americane se vor infiltra peste tot iar in 2025 vom asista la un Festival Justitiar la nivel f inalt .
Apoi economia se va prabusi iremediabil.
Ha, ha! Mai vreț’ ș’ alte dovez’ că globaliștii transpiră dân greu să nu chiardă frâi’le dân România?…
P.S. Aista-i trocu/contribuția lu’ Ghiolbannis în schimbi’ libertățâ!..,
Ti-a trecut glontul pe la ureche, dar vezi ca un morcov iti sta bine infipt in alta parte. De ce ti-e frica nu scapi 😂
Care un milion? 50 de milioane a zis Shucu 😂 Bai nesimtitilor, care este ilegalitatea ca cineva sa isi faca promovare pe diferite medii online? Lasconi il bate pe Georgescu pe TikTok, inseamna ca: baga mai multi bani si este mai ilegala ca Georgescu 😂
@1907
acele informatii nu se declasifica 😉
Cam greu să primească Parchetul actele de la SRI. Au fost trimise pe poșta cu cai…
tomlin spune:
04 dec. 2024 la 21:10
Fals si uz de fals a militianuluui @vanatorul de troli
e la secret
pe unde s-au ratacit…..
(se plimbă
ca bă’shina in cowru mocanului)
Nu te mai da suveranist, când de-o viață ești userist!
Ma intreb daca agentia de propaganda o sa scrie maine vreun articol despre perchezitiile la fostul Comisar European de „Justititie” intr-un dosar de spalare de bani, la efectiv cateva zeci de ore dupa ce a parasit functia… functia prin care a santajat Poohlonia si Ungaria, si blocat fonduri… astea sunt scarbele care vin si tin lectii de etica si „valori europene”
Sa pui parchetul sa aresteze un candidat cu 2 zile inainte de alegeri pe baza unor marturii scoase din caciula arata caracterul democratic al alegerilor?
Am convingerea ca daca Georgescu nu câștigă Presidentia, Statul profund îl bagă la pușcărie.
Asta-i România de azi….
Așa ca și observație, puteau ajunge și secretizate la Parchetul General. Dacă se constatau infracțiuni.
Disperarea abonatilor la sifonarea bugetului si la banii din „funduri” europene (g4media seku – atat de disperati ca au spus-o pe bune!), adica indatorarea noastra dupa spolierea Tarii de resurse, ca sa „aderam” la un grup infractional organizat, deghizat initial in „piata libera” si transformat pas-pas in regim totalitariam maoist, de am ajuns sa fim chiriasi de lux in propria tara, a ajuns atat de mare, incat angreneaza tot sistemul ticalosit la escaladarea unui abuz fara margini impotriva votului ASUMAT SI STUDIAT al romanilor! S-au speriat mafiotii ca unii romani inca citesc si cauta! De aici disperarea de a institui cat mai repede CENZURA si dictatura mao „europeana”. Romanii s-au trezit. Furtul si frauda vor fi masive. Lupta dintre Presedintele Trump si demon-ratii criminali ai SUA se duce pe teritoriul Romaniei, scopul fiind declansarea unui razboi devastator, care sa-i scape de raspunderea ticalosiilor si genocidului!
Asa arata un stat esuat…
Lipsa de actiune a autorităților din Romania, LIPSA de AUTORITATE in statul roman au făcut patul extremei drepte în România.
Votanții ei – 37% la prezidențiale și 32% la parlamentare – nu sunt nicicum extremiști.
Imensa majoritate habar n-au sau au auzit vag de Mișcarea legionară, Ion Antonescu sau Holocaust și nici nu-i interesează.
Introducerea materiei obligatorii în licee Istoria Evreilor și a Holocaustului poate umple un gol în educația tinerilor care să afle de o perioadă asupra căreia România și-a asumat responsabilitatea de nevoie și din vârful buzelor.
Și poate așa și prin aplicarea legii oamenii vor fi preveniți atunci când extremiști de dreapta deghizați în vânzători de ulei de șarpe vor veni să le vândă iluzii, profitând de doleanțele lor cel mai adesea justificate.
Azi NU exista Autoritate in Romania, fiecare face ce vrea, nimanui NU ii mai e frica de LEGE, de Politie, de Justitie!
Am facut cei 5 ani de facultate intre anii 1974-1979, mergeam cu trenul ziua, noaptea, niciodata in cei 5 ani NU mi-a fost frica pe tren, niciodata nimeni nu s-a „legat” de mine..
Azi mi-e frica sa merg cu trenul ziua, daramite noaptea…
N-as merge noaptea nici cu autobuzul sau metroul…
Romania nu e un stat in care sa ma simt in siguranta.
De ce oare?!
Ce-i care se simt on „nesiguranta” le sugerez sa se mute in China, Coea de Sud/Nord (tot un „card”). Da, acolo este bine. Esti „vegheat” non-stop. Spre „binele” comun sau cum vedem noi : puscarie la tine acasa. Nu te simti „protejat” deja?
… pe drumul de costișă ce duce spre culoarul timpului pierdut! Ce variantă a pus CSAT la dispoziția CCR?!
la fel am si eu aceasi perceptie. de ce.? deoarece guvernantilor nu le pasa de noi. doar de ciolan.
Cele patru partide care au guvernat pe rind si-au dat pumni in cap si acum se pupa peste tot. Vad ca s-au aliat.
Am fost in majoritatea datelor un votant psd, daca ciolacul ma tradeaza si acum, cum a facut in 2020. Voi fii foarte si din nou dezamagit, adica voi vota cu sufletul si nu cu gindul.
Daca ce spune csat este adevarat, inseamna ca institutiile statului cu rol de aparare au dormit in bocanci. Nu si-au facut treaba. A fost cineva demis? Atunci inseamna ca spune minciuni.
asteptam si desecretizarea PNRR, a contractului cu OMV si alte privatizari secrete daca tot trambitam ue si democratie