Doi elevi ai unei şcoli din Bârlad, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, au ajuns, marţi, la spital în comă alcoolică după ce au fost găsiţi căzuţi pe stradă în apropierea Colegiului „Al. I Cuza”.
„Deocamdată, nu ştim mai nimic despre aceşti minori, nici identitatea lor, şi nici în ce condiţii au ajuns în această stare de comă alcoolică, mai ales că nu se poate comunica cu ei. Pacienţii au fost aduşi la noi după ce au fost luaţi din stradă de ambulanţă, unde au fost găsiţi căzuţi de cineva care trecea prin preajmă. Ca în orice caz de comă alcoolică, se aplică tratamentul de specialitate, cel de dezintoxicare a organismului, cu aplicarea de perfuzii”, a declarat, marţi, pentru Mediafax directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.