Doi magistraţi cer control la Curtea Supremă

Judecătoarele CSM Gabriela Baltag și Evelina Oprina solicită președintelui CSM să dispună un control la instanța supremă care să verifice modul în care a fost respectată legea atunci când au fost emise mandate de interceptare care i-au vizat pe judecători și procurori în perioada 2014-2018.

„Vă solicităm să demarați, la nivelul Secției pentru judecători, formalitățile necesare în sensul dispunerii de verificări la ÎCCJ vizând modalitatea de respectare a dispozițiilor legale privind emiterea mandatelor de siguranță națională sub toate aspectele și în toate situațiile care i-au vizat pe judecători și procurori în perioada 1.01.2014-31.07.2018”, se arată în cererea semnată de judecătoarele Gabriela Baltag și Evelina Oprina, membre în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Cererea este adresată președintei CSM, Nicoleta Țînț.

Demersul vine după ce a fost publicată, pe site-ul CSM, motivarea deciziei de validare a raportului Inspecției Judiciare privind dosarele de la DNA cu magistraţi. Raportul a fost dezbătut și validat în plenul CSM din octombrie 2019, iar motivarea a fost publicată miercuri.

Potrivit documentului semnat de cele două judecătoare și înregistrat joi la sediul CSM, în considerentele hotărârii plenului, nr. 225/15 octombrie 2019, se arată că practicile procurorilor DNA care au instrumentat cauze cu judecători în modalitățile menționate în cuprinsul Raportului Inspecției Judiciare au reprezentat forme de presiune asupra magistraților, cu consecințe directe în ceea ce privește înfăptuirea actului de justiție.

Printre aceste modalități care au generat presiune se numără, mai scriu Baltag și Oprina:

– perioade de inactivitate nejustificată în multe cauze (de ordinul anilor) subsecvente dispunerii unor măsuri de supraveghere tehnică, de multe ori pe durate de timp semnificative;
– amânarea incunoștințării persoanelor vizate despre supravegherea tehnică exercitată;
– soluționarea în bloc a cauzelor lăsate în nelucrare înaintea operaționalizării SIIJ.

„Aceste împrejurări corelate cu numărul mare de judecători vizați de activitățile de urmărire penală în cauzele aflate pe rolul DNA (structura centrală și structurile teritoriale), precum și cu faptul că în majoritatea covârșitoare a acestor cauze au fost dispuse soluții de neurmărire penală sau de achitare prezintă, prin natura lor, un grad de intruziune extrem de ridicat în drepturile și libertățile magistraților vizați și au constituit – astfel cum s-a constatat deja de plenul CSM – un factor de presiune evidentă asupra acestora, cu consecința afectării garanțiilor de independență a judecătorilor”, se mai arată în sursa citată.

Potrivit judecătoarelor, este necesară verificarea modalității de respectare a dispozițiilor legale care privesc emiterea de către ÎCCJ a mandatelor de siguranță națională, inclusiv din prisma prevederilor Legii 51/1991 privind securitatea națională a României, verificările urmând a clarifica toate aspectele ce se subsumează acestei proceduri, pentru perioada 01.01.2014-31.07.2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

7 Comentarii

  1. Prostituata tatarului tradator Basescu Traian se razbuna de la Bordelul din Brussesls. Laura Codruta Kovesi poate vorbi numai cu Basescu pentru ca nimeni nu ridica telefonul pentru a discuta cu dinsa, atit de rau a ajuns.
    Interloapele din Magistratura Principatelor ii calca pe urme pentru a deveni si ele Normale…

  2. Nu că s-ar întâmpla, dar, de ce doar mandatele care-i privesc pe judecători ?!

  3. Cica profiler-ul DIICOT/ MAI/SIE/SRI in varsta de 40 de ani si instruit in U.S.A. pe dolari grei platiti de statul roman a fost facut la portofel de Dinca! „Ori mor eu, ori mori ma-tale!”. Mai nene, cum poate intra in mintea unui mos un tinerel oricate flotari a facut pe meleaguri straine? Se spune ca trebuie sa te spovedesti la preoti mai in varsta ca tine cu 30 de ani fiindca alfel iti racesti gura degeaba. Dinca i-a intrat in mintea cruda a profiler-ului si l-a facut la „ganduri”! Numai Petrov putea sa-l faca pe Dinca! Succesuri!

  4. @UN_OM- stai jos ca nu ai inteles nimic! Pai oamenii de rand nu pot fi santajati de catre DNA cu dosare tinute la sertar cate 10 ani ca nu prea ai ce sa obtii de la ei , dar de la un judecator santajat astfel ( si au fost cu seutele de judecatori interceptati ilegal cu dosare facute de oameni precum Portocala si Coldea obtii sute de solutii strambe in instanta folosindu-te de ei pentru a incarcer politicienii incomozi , pentru a scapa de raspundere hotii muntinationaleleo si bagand la puscarie capitalul romanesc pentru a face loc strainilor la ordinul Bruxelles-ului sau ambasadelor corupte trafivante de influenta

  5. „Vă solicităm să demarați, la nivelul Secției pentru judecători, formalitățile necesare în sensul dispunerii de verificări la ÎCCJ vizând modalitatea de respectare a dispozițiilor legale privind emiterea mandatelor de siguranță națională sub toate aspectele și în toate situațiile care i-au vizat pe judecători și procurori în perioada 1.01.2014-31.07.2018″
    S-AU SPERIAT SI NU AU MAI LUAT SPAGI? Nu s-au tratat cu SPAGONIL? Pai nu in perioada mentionata s-au dat niste achitari rasunatoare ? Cum ar fi de exemplu achitarea lui M.Oprisan la Curtea de Apel Cluj dupa 34 de termene de judecata intinse pe durata a cca 8 ani. Asta DA JUSTITIE! Merita salarii si pensii cat mai nesimtite si cat mai sfidatoare la adresa prostimii care munceste in fabrici,pe santiere in aer liber,pe ogoare,in scoli,etc.

  6. Baltag mai degraba ar spune ale cui interese le reprezinta in CSM, CUM SI-A ADUS SOTUL LA iNSPECTIA JUDICIARA, SI DACA NU II STA IN GAT MITA(SALAR) de 12.000 eu.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.