Doina Melinte va da numele sălii polivalente din comuna Hudeşti

Fosta atletă Doina Melinte va da numele sălii polivalente care va fi inaugurată, miercuri, în comuna Hudeşti din judeţul Botoşani, a declarat, pentru AGERPRES, primarul localităţii, Viorel Atomei.

Potrivit acestuia, sportiva, care ocupă funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), va fi prezentă la ceremonia de inaugurare a sălii care îi va purta numele.

„Doina Melinte, care, înainte de căsătorie se numea Beşliu, a copilărit la Hudeşti. Noi suntem mândri că e fiica satului şi că ne-a adus atâtea bucurii, după performanţele obţinute pe plan naţional, european şi mondial”, a precizat primarul.

Sala Polivalentă „Doina Melinte Beşliu” a fost construită prin fonduri de la Compania Naţională de Investiţii şi are o capacitate de 150 de locuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.