„Domnule Iohannis, eu nu sînt un român de-al dumneavoastră”

„Domnule Președinte, Excelența Voastră, nu-mi dau seama ce căutați în Malta tocmai cînd țara este în fierbere. Am dubii că summit-ul acesta, programat la sfîrșit de săptămînă și într-un loc exotic, poate fi o adevărată reuniune de lucru. În cel mai bun caz, e un fel de team building între liderii europeni, un fel de întîlnire la un pișcot și o șampanie. Dar să lăsăm această curiozitate a mea și să spun precis ce am să vă reproșez.

Din frumoasa Malta, grație site-ului Digi 24 și a prietenului Alexandre Spahiu, care mi-a semnalat enormitate, îmi sosește această declarație a Dumnevoastră care mă jignește nu doar pe mine, ci sute de mii de protestatari din aceste zile: „Avem sute de mii de români de-ai mei în stradă”! Nu, Domnule Iohannis, eu nu sînt un român de-al Dumneavoastră. Nu am ieșit în stradă ca să apăr fundul Doamnei Kovesi de atacurile lui Sebi și ale tonomatelor și de limbile fanilor Domniei Sale, nici ca să vă ridic Dumneavoastră popularitatea în cădere liberă pînă la tîmpenia lui Dragnea și a guvernului său, care poartă abuziv numele Grindeanu. Nu, Domnule Președinte, nu pentru asta am ieșit. Am ieșit pentru apărarea unei instituții, Justiția, de atacurile demente ale unor pîrnăiași și potențial pîrnăiași și a unei idei, a unei valori a societăților moderne, independența acestuia. Faceți un sondaj printre protestatari și constatați cîți sînt „ai dumneavoastră” și cîți sînt persoane autonome și responsabile, care au ieșit în stradă să apere același lucru. După sondare, veți constata că i-ați jignit pe cei mai mulți dintre.
Întîmplător, acum, pozițiile noastre coincid în chestiunea ordonanțelor, dar ele sînt divergente într-o mulțime de alte chestiuni privind Justiția. De pildă, sînt mai mult de doi ani de cînd exercitați funcția prezidențială, dar și pe cea de președinte al CSAȚ. În toată această perioadă nu ați găsit timp să aboliți decizia băsesciană care lega contra naturii DNA de SRI. Cum acum vreun an, ați încercat să strecurați, ca niște proiecte fără autor declarat!, legile Big Brother, am toate motivele să mă întreb dacă Dumneavoastră controlați SRI sau instituția vă controlează pe Dumneavoastră Nu mai reiau toată lista reproșurilor, am făcut asta acum un an și ceva cînd am refuzat amabila Dumneavoastră invitație la un ceai la Cotroceni.
Nu, Domnule Președinte, nu sînt „omul Dumneavoastră” și dacă mai folosiți vreodată formule din acestea, vă rog să adăugați, „cu excepția lui Liviu Antonesei”, care vă salută cu respectul cuvenit înaltei demnități și cu destulă consternare!”

Liviu Antonesei,

3 februarie 2017, în Iași

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.