Dorin Tudoran: O pupilă monstruos dilatată

FEBRUARY 5, 2015

Fosta pupilă prezidențială, Elena Udrea, își toarnă zilnic în ochi o cantitate exagerată de atropină. Pe cale de consecință, a devenit o pupilă monstruos dilatată.

Totuși, în imensa-i expansiune de sinceritate, nu e loc și pentru un firicel de logică. Semn că ori a gătit prea mult pentru popota SRI, ori a mâncat acolo prea des.

Am priceput că Elena Udrea funcționează, continuu, cu (,) curent alternativ (“am fost permanent o sursă alternativă de informații la președinte”) și mă bucur pentru resursele energetice ale țării.

Îmbufnată că n-a putut ajunge președinte al României, declara, imediat după alegeri, că dl Klaus Iohannis a devenit președinte în mod “întâmplător”.

Azi ne informează — și continuu, și alternativ – că Iohannis a devenit președinte grație generalului Florian Coldea. O logică de rit Sebastian Lăzăroiu.

Abia acum înțeleg de ce s-a dus Elena Udrea la Paris în ziua de 16 noiembrie ca să voteze pentru Iohannis: era agentul – continuu și alternativ – al lui Coldea.

Limpede: generalul e un plutonier nesimțit, care mai întâi a folosit-o în scopuri electorale, dar a uitat să distrugă originalul documentului secret înmânat lui Traian Băsescu referitor la filajul de la Paris al tandemului Bica-Udrea.

Dilatată rău de tot a fost pupila și de către fostul prieten și partener de afaceri al familiei Cocoș – Dinu Pescariu. Acesta a trimis-o pe Udrea la Codlea să-i deblocheze un cont din Elveția, dar a uitat să-i achite onorariul – 500,000 €.

Că Pescariu nu s-a purtat ca un domn, e clar. Că e și un porc — fiindcă, după ce n-a plătit-o, a și denunțat-o și pretinde că deține probe că a plătit-o — e și mai de șorici.

În acest moment sunt foarte interesat de felul – ba alternativ, ba continuu amuzant – în care funcționează logica pupilei, logică pe care o propune pentru “implementare” la nivel național. Implementatori-Șefi: Dan Andronic și Ion Cristoiu.

Pretinde că nu a fost parte a sistemului dinăuntrul căruia denunță “sistemul ticăloșit” (ticăloșit de cine anume?). Atunci, cum avea puterea de a interveni pe lângă ”dușmanul de moarte”, Victor Ponta, pentru numirea Laurei Codruța Kövesi?

Cum de reușea să obțină numirea prietenei Alina Bică la DIICOT? Cum de putea să-i ceară lui Codlea deblocarea unui cont din Elveția aparținând escrocului de casă, Dinu Pescariu?

Elena Udrea susține că l-a ținut permanent la curent pe Traian Băsescu în legătură cu mega-matrapazlâcurile lui Florian Codlea. Cinste ei! Să nu-l fi ținut, cumva, în curent. Efectele sunt diferite.

Întrebată de niște jurnaliști ce a spus și cum a acționat președintele după primirea acestor rapoarte alternative oferite continuu, Elena Udrea răspunde: ”Nu știu, trebuie să-l întrebați pe dânsul.”

Jurnaliștii respectivi nu au de ce să facă drumul până la ușa lui Traian Băsescu, fiindcă știu bine ce a făcut președintele cu informațiile oferite de Elena Udrea despre Florian Coldea.

L-a avansat în grad pe Coldea în două rânduri. O dată – general cu două stele. A doua oară – general cu trei stele.

Elena Udrea oferă circ acelora cărora sistemul din care a făcut parte le-a furat pâinea de la gură. Ce vinde azi fosta pupilă prezidențială nu este coniac Segarcea de 7 stele.

E aceeași poșircă halucinogenă oferită românilor de statul pe nedrept poreclit ”de drept”. Dacă Statu-Palmă-Barbă-Cot este un personaj fictiv, Statu-Palmă-DIICOT nu este un basm, ci o caracatiță reală.

Se știe că “Salonul doamnei Juliette Récamier a atras, de-a lungul câtorva decenii, numeroase personalităţi din lumea culturală, ştiinţifică şi politică a Franţei.”

Mănăstirea penitenciară în care poate fi exilată Juliette a noastră s-ar putea să atragă numeroase personalități ale originalului stat de drept consolidat în ultimii zece ani. O formă cenaclieră a crimei organizate.

S-a afirmat că pictorul David a portretizat-o pe doamna Récamier ”ca pe o eroină a Republicii sau ca pe o protagonistă a Imperiului, pe când ea era opusă ideologic ambelor forme de organizare.”

Cărei forme de crimă organizată i s-a opus, vreme de 10 ani, Elena Udrea? Eroină a cărei Republici este? Ce fel de Imperiu a fost cel al cărei protagonistă protejată s-a obișnuit să fie?

Înainte de a comanda portretul final al Elenei Udrea unui David sau unui René Magritte local e bine să avem pachetul cu ”trăsături definitorii” ale modelului.

Altfel, iar ne trezim că vorbim despre Ana Ipătescu, când, în realitate, avem de-a face cu Mița Baston. Ca să nu mai spun că, nu orice suflet cu vedenii este o Ioana D’Arc. Poate fi doar biciclistă.

http://www.dorintudoran.com/o-pupila-monstruos-dilatata/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.