Dosar penal în legătură cu înregistrările prezentate la România TV cu Băsescu

Parchetului General s-a autosesizat după dezvălurile făcute de Sebastian Ghiţă, la România Tv, în care este redat un dialog între fostul președinte Traian Băsescu și o altă persoană privind cauze judiciare.

Potrivit Parchetului General, procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz, în contextul în care în mass-media au apărut informații privind „posibile imixtiuni în actul de justiție”.

„În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie, la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informațiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informațiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluționare. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă, care de la dispariţia sa în urmă cu două săptămâni a avut patru apariţii la postul de televiziune pe care îl controlează, a prezentat, marţi seara, o înregistrare audio în care Traian Băsescu discuta despre dosarul lui Dan Voiculescu, invocând şi numele judecătoarei Camelia Bogdan, dar şi pe cele ale procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi şi pe al prim-adjunctului SRI Florian Coldea. Într-o înregistrare anterioară, Ghiţă afirmase că Traian Băsescu i-a spus că are înregistrări cu „felul în care a fost plănuită închiderea lui Voiculescu”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook că recunoaşte înregistrările făcute publice de Sebastian Ghiţă, precizând că sunt din ”discuţii private” din ultimele luni ale anului 2016, dar că acestea au fost editate ”ceea ce este de natură a crea unele confunzii”.

Conform înregistrării făcute publice, Băsescu transmite unui interlocutor că are înregistrări cu toţi, sugerând că este vorba despre un stat mafiot şi despre nemulţumirea faţă de faptul că judecătoarea Bogdan a intrat în dosarul ginerelui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.