Dosarul Sfântul Pantelimon. Patru medici și o asistentă au fost puși oficial sub acuzare

Patru medici și o asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt oficial inculpați în dosarul morților suspecte.

De Bianca Dumbraveanu - redactor
Dosarul Sfântul Pantelimon. Patru medici și o asistentă au fost puși oficial sub acuzare

foto: Freepik

Patru medici și o asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon sunt oficial inculpați în dosarul morților suspecte.

Procurorii din București le-au comunicat miercuri celor patru medici ATI și unei asistente că au devenit oficial inculpați în dosarul morților suspecte de la Pantelimon. Cei vizați sunt acuzați că, între 2023 și 2024, ar fi scăzut intenționat dozele de noradrenalină ale unor pacienți în stare gravă. Potrivit anchetatorilor, aceste decizii medicale ar fi dus direct la moartea oamenilor aflați sub îngrijirea lor.

În cazul doctoriței Maria Miron, poreclită de unele asistente „doamna cu coasa”, ancheta a fost deja lărgită. Aceasta a aflat la audieri că este cercetată acum pentru încă două decese recente. Procurorii au ajuns la aceste concluzii după ce au analizat fișe medicale și au făcut percheziții informatice. Toate aceste probe noi ar putea duce la o pedeapsă mai aspră dacă medicii vor fi găsiți vinovați.

Pacienții ar fi rămas și fără oxigen

Dacă dosarul va ajunge în fața judecătorilor, Maria Miron ar urma să răspundă pentru moartea a patru pacienți. Procurorii susțin că viața acestor oameni a fost curmată după ce dozele de noradrenalină au fost diminuate fără motiv medical.

Mai mult, ancheta arată că nu doar tratamentul medicamentos ar fi fost modificat de personalul spitalului. Anchetatorii afirmă că unor pacienți aflați în stare critică li s-ar fi redus inclusiv cantitatea de oxigen administrată.

CITEȘTE ȘI

Dosarul Pantelimon – între o crimă jurnalistică sau una medicală?

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.