Un adolescent a fost rănit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost lovit de o maşină pe o trecere de pietoni în Ştefăneşti, judeţul Argeş, transmite News.ro. Şoferul, un tânăr de 19 ani, a fugit, iar poliţiştii l-au prins după opt ore de la producerea accidentului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, Andreea Însurăţel, băiatul, de 18 ani, a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa o stradă regulamentar, pe trecerea de pietoni. ”Un tânăr de 18 ani din Ştefăneşti traversa regulamentar pe marcaj pietonal şi a fost accidentat uşor de un autovehicul necunoscut care a părăsit locul accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Şoferul care l-a lovit pe adolescent, un tânăr de 19 ani din aceeaşi localitate, a fost identificat de către poliţişti joi dimineaţă, în jurul orei 7.00, a precizat sursa citată. La ora la care a fost prins, tânărul nu se afla sub influenţa alcoolului şi a fost dus la audieri.
Accident pe trecerea de pietoni și în București
Joi dimineață şoferul unui autoturism a lovit un bărbat care traversa pe o trecere de pietoni în Capitală, a declarat pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu.
Accidentul a avut loc pe Şoseaua Ştefan cel Mare, la intersecţia cu Bulevardul Barbu Văcărescu, din cauza şoferului care nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni.
Bărbatul lovit de maşină a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, a precizat Ovidiu Munteanu.
În urma accidentului, circulaţia tramvaielor pe Şoseaua Ştefan cel Mare a fost oprită pe sensul spre Calea Dorobanţi.