Două prestigioase Festivaluri de Operă, Bayreuth şi Aix-en-Provence, aduc un omagiu victimelor atentatelor

Bayreuth, dedicat operelor lui Wagner

Ca în fiecare an, de la fondarea lui în 1876, celebrul Festival german de Operă de la Bayreuth şi-a deschis porţile. Dedicat în întregime operelor lui Richard Wagner, reputatul Teatru de Operă cu o acustică excepţională primeşte iubitori ai Operei din întreaga lume.

Festivalul a debutat în 25 iulie cu o producţie Parsifal, care a stârnit entuziasmul publicului. Tenorul Klaus Florian Vogt a fost ovaţionat pentru interpretarea rolului titular, cu vocea sa clară, caracteristică. Baritonul-bas german Georg Zeppenfeld i-a făcut o concurenţă serioasă în rolul lui Gurnemanz, iar soprana rusă Elena Pankratova, care a debutat la Bayreuth, a reuşit, potrivit cronicarilor, “o performanţă stupefiantă”, în rolul Kundry.

Dirijorul Hartmut Haenchen

Dirijorul Harmut Haenchen, intrat în proiect abia acum trei săptămâni, când maestrul Andris Nelsons s-a retras în ultimul moment, a fost, de asemenea, aclamat pentru lectura transparentă a partiturii, interpretată de Orchestra Festivalului.

S-au remarcat şi Corul Festivalului de la Bayreuth, condus de Eberhard Friedrich.

În 30 iunie, Peter Emmerich a anunţat că tânărul şef de orchestră leton Andris Nelsons “a cerut rezilierea contractului”, “din caza unei viziuni diferite” a conducerii Festivalului de la Bayreuth asupra “mai multor aspecte”. Au circulat zvonuri evocând problemele de securitate provocate de o punere în scenă care ar putea fi percepută ca o critică a Islamului, dar şi altele referindu-se la divergenţe artistice între dirijor şi Directorul Festivalului, Christian Thielemann.

Peluza Operei din Bayreuth

Iniţial spectacolul trebuia regizat de Jonathan Meese, dar copilul teribil al artei contemporane germane, novice în materie de Operă, a fost îndepărtat din cauza depăşirii costurilor prevăzute.

Regizorul Uwe Eric Laufenberg a transpus povestea medievală în secolul XXI, plasând acţiunea într-o biserică distrusă de bombe din Orientul Mijlociu, în care călugări creştini se ocupă de refugiaţi de toate confesiunile.

Cronicarii au criticat regia, considerând-o plină de clişee.

Klaus Florian Vogt în Parsifal

“Portretul Fetelor-flori din actul II, care, în epopeea medievală seduc cavalerii Graal-ului pentru a-i ucide, realizat ca un harem oriental, întăreşte stereotipurile coloniale ale secolului al XIX-lea”, a afirmat Berhard Neuhoff la Radio Bavaria.

De la începutul repetiţiilor, în iunie, “Colina Verde”, locul în care Wagner a construit Opera, a făcut obiectul unor măsuri draconice de securitate, amplificate şi mai mult după atacurile din ultimele zile din Germania. Au fost eliminate sosirile pe covorul roşu, spectatorilor li s-a interzis să vină cu perne în auditorium şi li s-a cerut să aibă în permanenţă cărţile de identitate. Maşinile n-au avut voie să se apropie de “Colina Verde”.

Scena Fetelor-flori din Parsifal în viziunea lui Uwe Eric Laufenberg

Din respect pentru victimele atentatelor, ceremonia inaugurală care urmează de obicei primei reprezentaţii de la Bayreuth a fost anulată de autorităţile bavareze. În interior, un mesaj proiectat pe un ecran aducea un omagiu victimelor: “Festivalul de la Bayreuth dedică reprezentaţia de astăzi tuturor victimelor actelor violente din ultimele zile şi apropiaţilor lor”.

La întâlnirea estivală tradiţională de la Bayreuth, cu o vechime de 140 de ani, sunt programate, până în 28 august, 30 de spectacole din repertoriul wagnerian, printre care, Tristan şi Isolda, Vasul fantomă sau Amurgul Zeilor.

Tenorul Klaus Florian Vogt, celebrat pentru interpretarea rolului titular din Parsifal

Printre momentele forte ale ediţiei din acest an, trebuie semnalată prezenţa în fosa Orchestrei a unui mare dirijor wagnerian, Marek Janowski, care va dirija pentru prima data în acest loc Tetralogia. Tristan şi Isolda, va străluci sub bagheta lui Christian Thielemann, într-o montare semnată de Katharina Wagner, strănepoata compozitorului şi co-directoare a Festivalului.

Programul cuprinde Parsifal, Aurul Rhinului, Walkiriile,Siegfried, Olandezul zburător, Amurgul Zeilor, Tristan şi Isolda.

Waltraud Meier va cânta rolul Ortrud în Lohengrin

Este aşteptat cu nerăbdare spectacolul cu Lohengrin, a cărui reprezentaţie de luna trecută de la Dresda a agitat spiritele. Numelor deja cunoscute, Anna Netrebko şi Roberto Alagna, în rolurile Elsei şi al lui Lohengrin, li se adaugă cel nu mai puţin prestigios, cel al lui Waltraud Meier, care va interpreta personajul Ortrud. La 60 de ani, aceasta a acceptat să vină dn nou pe Colina Verde, unde n-a mai apărut din anul 2000. Ea s-a retras atunci pentru că Wolfgang Wagner i-a reproşat apariţia în rolurile Siegelinde şi Isolda la Salzburg.

Georg Zeppenfeld şi Stephen Gould în Tristan şi Isolda

Tot sub bagheta lui Christian Thielemann, în regia semnată de Frank Philipp Schlößmann, spectacolul cu Tristan şi Isolda îi aduce la rampă pe Stephen Gould şi Anja Kampe în rolurile titular, alături de ei evolând Georg Zeppenfeld (Marke), Iain Paterson (Kurwenal), Raimund Nolte, Christa Mayer, Tansel Akzeybek, Kay Stiefermann, Tansel Akzeybek.

Marek Janowski va dirija Tetralogia

De o distribuţie la fel de prestigioasă beneficiază şi Aurul Rhinului (duminică 7 august), opera dirijată de Marek Janowski şi regizată de Frank Castorf, în care rolul lui Wotan este interpretat de Iain Paterson. Alături de el, pe scenă, Markus Eiche, Tansel Akzeybek, Roberto Saccà, Sarah Connolly, Caroline Wenborne, Nadine Weissmann, Albert Dohmen, Andreas Conrad

Dirijorul Kirill Petrenko

La fel de promiţătoare este producţia Die Walküre, pusă în scenă de Frank Castorf, montare care a stârnit nu puţine controverse. Sub bagheta dirijorului Kirill Petrenko şi în scenografia lui Aleksandar Denić, spectacolul este programat în 28 iulie, 5 august şi 11 august.

Tot sub bagheta lui Kirill Petrenko şi în regia lui Frank Castorf este programată şi producţia Amurgul Zeilor.

“Oedipus Rex” şi “Simfonia Psalmilor”, la Festivalul de la Aix-en-Provence

Joseph Kaiser în Oedipus Rex

Festivalul de la Aix-en-Provence a propus un spectacol cu două opere în stiluri foarte diferite. Astfel, după Mozart cu Cosi fan tutte şi Debussy (Pelléas et Mélisande), a fost rândul lui Stravinsky, cu Oedipus Rex şi Simfonia Psalmilor.

Acestă asociere i se datorează lui Peter Sellars, regizorul servindu-se de muzica liturgică a Simfoniei pentru a ilustra Oedipe à Colonne şi a realiza astfel acest diptic.

Scenă din Oedipus Rex

Igor Stravinsky, care iubea formele muzicale pure, s-a inspirat adesea din sunetul şi ritmul silabelor. În Oedipus Rex, el a separat textul în limba franceză al recitatorului şi cuvintele cântate în limba latină. El a colaborat cu Jean Cocteau, care, pe lângă faptul că scris textele după Sofocle, a interpretat şi rolul recitatorului în crearea spectacolului din 30 mai 1927, de la Théâtre Sarah Bernhardt, în versiune de concert.

Peter Sellars a optat pentru un joc mai mult static

Peter Sellars, care a oferit anul trecut, tot la festivalul de la Aix-en-Provence, o magistrală interpretare a Yolantei şi Perséphonei, se întoarce acum la teatrul grecesc cu naratoare şi Cor. Într-un stil auster, departe de efectele teatrale, el spune povestea acestui rege nefericit. Pentru a rămâne cât mai aproape de tragedia antică, regizorul propune un joc destul de static, evidenţiat de luminile în tonuri albăstrui ale lui James F. Ingall şi costumele imaginate de Dunya Ramicova şi Helene Siebrits, pe care le poartă numai Iocasta, Ismene, Antigona şi Creon, Oedipe purtând un costum gri modern.

Sir Willard White în Oedipus Rex

Scenograful Elias Sime, dimpotrivă, aduce pe scenă scaune şi măşti sculptate, de o frumuseţe hieratică, singurul lux în atmosfera austeră.

Efectele se datorează numai muzicii şi folosirii Corului, care se va servi cu egală forţă de limbajul vorbit şi de limbajul semnelor. Acest Cor de bărbaţi va oferi, cu foarte puţine deplasări, o forţă extraordinară datorită numai impactului vocilor. În faţa vocii Antigonei, interpretată de Pauline Cheviller, recitatoare cu dicţie perfectă şi cu un timbru profund şi animat de un foc interior, se află vocea lui Oedipe, tatăl ei, din care transpar îndoielile, mania şi chiar teama. Vocea clară şi puternică a tenorului Joseph Kaiser, posesor al unei tehnici perfecte, capătă siguranţă de-a lungul spectacolului, susţinută de evoluţia Corului. Vocea Violetei Urmana face minuni şi dă Iocastei o dimensiune eminamente tragică. Această soprană cu străluciri wagneriene reuşeşte cu vocea ei împlinită acute de o putere extraordinară şi un suflu care menţine tensiunea în schimbarea registrelor.

Laurel Jenkins dansând în rolul Ismene

Sir Willard White a dat viaţă personajelor Créon, Tirésias şi Mesagerul. Acest imens artist, care a putut fi apreciat în rolul Wotan din Tetralogia wagneriană, jucată tot la Aix-en-Provence sub bagheta lui Sir Sir Simon Rattle, dă dovadă şi de această dată de o prezenţă scenică şi o mare inteligenţă a cântului. Dacă vocea sa face să răsune notele grave, acutele lui puternice şi susţinute au o strălucire terifiantă. Cântăreţ, dar şi actor recunoscut, Willard White comunică cu naturaleţe tensiunea textului.

Scenă din Simfonia Psalmilor

Joshua Stewart şi-a împrumutat vocea sa de tenor Păstorului pentru câteva fraze schimbate omogen cu Willard White.

Cei câţiva paşi de dans executaţi cu graţie de Laurel Jenkins (Ismene) atenuează oarecum tensiunea operei. Şi luminile scad atunci când întunericul îl înconjoară pentru totdeauna pe Oedipe…

În Simfonia Psalmilor, regăsim un Oedipe rătăcitor, având-o ca recitatoare pe Antigona, într-un decor alb în care numai cadrul luminos rupe deşertul scenei. Această rugă către Dumnezeu, compusă de Stravinsky pe când traversa o perioadă de misticism, îşi găseşte în mod natural locul în a doua parte a spectacolului. Corul, căruia i se adaugă voci de femei, îşi păstrează întreaga putere expresivă.

Spectacolul diptic Oedipus Rex şi Simfonia Psalmilor

Claritatea vocilor, într-un fugato precis, catifelarea vocală a ansamblului în piano sau vibrato-ul comun dau interpetării ţinută, strălucire, tandreţe şi mister.

Frumos coregrafiaţi, paşii Ismenei plutesc parcă pe deasupra muzicii. Esa-Pekka Salonen a dirijat majestuoasa Orchestră Filarmonică cu o perfecta înţelegere a muzicii. Conducerea lui a fost de o mare eficacitate în evidenţierea muzicalităţii, dar şi a misterului muzicii lui Stravinsky. El a dirijat cu precizie fiecare intrare, de la solo-ul de corn la flaut în fugato, fiecare solist adaptându-şi sonoritatea pentru continuitatea întregului. Dirijor şi orchestră au făcut din această reprezentaţie un moment de intensă muzicalitate, dedicat tuturor victimelor atentatului de la Nisa din 14 iulie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.