Două proteste au loc în paralel, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, unde s-au adunat peste 150 de manifestanţi contra proiectului minier de la Roşia Montană, dar şi peste 100 care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân, transmite Mediafax.
Protestul faţă de proiectul de la Roşia Montană, ajuns în a unsprezecea zi, se desfăşoară în zona fântânii de la Universitate, unde manifestanţii au şi pancarte cu mesaje contra exploatării gazelor de şist.
Unii dintre ei fac zgomot cu deja tradiţionalele peturi umplute cu pietricele, iar unul bate într-o tobă.
Pe trotuarul de vizavi, în faţa Teatrului Naţional, se află protestatarii care critică amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân adoptat marţi de Camera Deputaţilor, care stabileşte un termen de 14 zile în care animalele sunt ţinute în adăposturi, după care, dacă acestea nu sunt revendicate sau adoptate, să fie eutanasiate.