Două stele ale rock-ului, Celentano şi Hallyday, electrizează publicul

Băiatul din strada Gluck

Cu geacă gri, pantaloni negri şi basc de lână, Celentano a fost salutat de publicul din Arena din Verona arhiplină, care l-a primit cu nesfârşite aplauze pe eternul “băiat din strada Gluck”, piesa care s-a transformat recent într-o biografie animată, în 26 de întâlniri pe ecranele de televiziune. “Fabuloasa via Gluck e povestea fiecăruia dintre noi, născut într-o casă în afara oraşului… unde era iarbă şi în mijlocul ei o casă”, astfel cântă Adriano, cu o profundă nostalgie, strada în care s-a născut, în care şi-a lăsat sufletul şi care era pentru el centrul lumii. “Îmi amintesc de lumea care vorbea în faţa caselor seara, de toţi cei care se cunoşteau între ei, care-şi ştiau poveştile vieţii şi cât de mult îmi doresc şi acum acele vremuri. Mulţi dintre băieţii de pe acea stradă au rămas acolo şi mănâncă şi azi orez la restaurantul Ginei. Casa este încă acolo, iar unde era iarbă este un complex rezidenţial”. Cântecul se termină cu cuvintele: “Am plecat şi m-am îndepărtat, dar am încă nostalgia Milano-ului meu, a străzii Gluck”.

După “Svalutation”, Adriano a cucerit audienţa cu notele ritmate ale unui rock&roll, “Rip It Up”, lansat în 1958. Două concerte live în Amfiteatrul din Verona, unde artistul s-a întors după 18 ani, cu “Rock Economy”, după “Rockpolitik”, cu care magnetizase, mai de mult, atenţia telespectatorilor.

În 1961, Celentano cucerea San Remo cu melodia “24 mila baci”.

Să ne aducem aminte câte ceva din bogata discografie a lui Adriano Celentano, în cei 50 de ani de carieră: “Il tuo bacio e come un rock”, “Pytagora”, 24 mila baci”, “Non esiste l’amor”,”Forse, forse”, “Peppermint Twist”, “La mezzaluna”, “Ama mi e bacia mi”, “Preghero”, “Un sole caldo, caldo”, “Hello, Mary Lou”, “Non piangero”, “Ciao ragazzi”, “La coppia piu bella del mondo”, “Chi non lavora, no fa l’amore”, cântată împreună cu Claudia Mori, soţia sa, cu care s-a căsătorit în 1964, “Woman in Love”, “Il mio amico James Bond”, “Una carezza in un pugno”, “Gelosia”, “Le pesche d’inverno”, “Il ragazzo della via Gluck”, “La storia di Serafino”, melodii pe care cu toţii le-am fredonat.

Ragazzo della via Gluck s-a transformat într-un film de animaţie

În transmisiile de televiziune, alături de Mina, a luminat ecranul. “Publicul era în costum şi cu cravată, iar eu mă tăvăleam pe scenă, cântând în engleza mea”, mărturisea el în timpul unui concert de la Milano, în 1956, interpretând unul dintre scandaloasele cântece rock’n roll, “Sămânţa violenţei”, alături de formaţia “Rock Boys”, formată din patru prieteni ai săi. Neştiind engleză, Adriano schimba cuvintele, cântând într-o limbă a sa, personală. Dar publicul îl iubea imens. Apoi a început să înveţe, după cum mărturiseşte, de pe discuri, fonetica sunetelor şi a cuvintelor, părând un adevărat american.

După căderea Zidului Berlinului, în “Rockpolitik” se transformă într-un predicator, iar sketch-ul cu Roberto Benigni, în care au dansat şi au cântat pe melodiile sale de succes, s-a bucurat de un adevărat boom de ascultători, peste 17 milioane, în emisiunea “Siamo la coppia piu bela del mondo”. Pentru el nu mai exista dreapta şi stânga, nu mai existau buni şi răi, simţinând nevoia de “a face ordine” în politica internă şi internaţională.

Într-un alt interviu, el declara: “Îmi repugnă toate acele prezentatoare pe jumătate goale, care cântă în televiziune «Viva la felicita», însoţite de balerine cu pene şi de glume proaste, şi mă întreb: care fericire, nefericitelor?”.

Dar Adriano Celentano, la vârsta de 75 de ani, are la activ 46 de pelicule în care a lăsat un semn, printre care “Jucke-box, urli d’amore”, în regia lui Mauro Morassi (1960), în care sentimente, deziluzii şi cântece dominau scena alături de cântece jucke-box, “La dolce vita” de Fellini, alături de Anita Ekberg şi Marcello Mastroianni, “Dai, Johnny, dai”, în regia lui Paul Andres, povestea unui băiat crescut într-un orfelinat, decis să devină un cântăreţ de succes, în care se aventurează pentru prima dată în spatele camerei de filmat, inspirându-se din gangsterii americani, “Canzoni di ieri, canzoni di oggi, canzoni di domani”, cu Alberto Sordi, Marina Vlady, un colaj de cântece din anii ‘50, în regia lui Domenico Paolela, “Il Monaco di Monza”, în regia lui Sergio Corbucci. În “Per un pugno di canzoni”, Celentano parodiază celebrul western al lui Sergio Leone şi apare alături de celebri cântăreţi precum Domenico Modugno, Lucio Dalla, Françoise Hardy, Ornella Vanoni, Nini Rosso… Tot alături de cântăreţi faimoşi este şi în filmul “La piu bella coppia del mondo”, cu Bobby Solo, Rita Pavone, Patty Pravo, Massimo Ranieri. Să nu uităm “Bianco, rosso e…”, o spumoasă comedie a lui Alberto Lattuada, unde o are ca parteneră pe Sophia Loren. Adriano Celentano semnează scenografia şi muzica la “Yuppi Du”, film răsplătit cu “Nastro d’Argento” pentru cea mai bună muzică, cu Charlotte Rampling, Claudia Mori… O altă peliculă plină de vivacitate, a cărei acţiune este plasată în Franţa anilor ‘20, regizată de Sergio Corbucci, este “Bluff, storia di truffe e di imbroglioni”, unde joacă alături de Anthony Quinn. În “Jackpot”, în regia lui Mario Orfini, semnează şi scenariul. Un film multi premiat, în care şapte băieţi descoperă parfumul tinereţii. În “Serafino”, în regia lui Pietro Germi, care narează istoria unui păstor din Abruzzo, bizar, considerat de familia sa un pic nebun, se apropie de actorul său preferat, Jerry Lewis, regele cinematografului comic.

Miticul Adriano Celentano

În prima seară la Verona, Adriano Celentano a făcut să danseze Arena. Mulţi se temeau că va apărea din nou pe post de predicator, cu lungile lui monologuri, aşa cum făcuse ultima dată la San Remo. Însă, de această dată, a lăsat spaţiu muzicii, în locul cuvintelor, alături de un band de acompaniament demn de Elvis Presley, cu peste 20 de elemente de înalt nivel tehnic şi un repertoriu de înaltă clasă. Concertul a fost deschis cu “Svalutation”, piesă scrisă în alte timpuri de criză economică, urmat de o serie de piese clasice, apoi de celebra melodie “Il ragazzo della via Gluck”. A urmat duetul cu Morandi cu partituri după CD-ul “Woman in Love” şi “Scende la pioggia”. Aplauze pentru cealaltă piesă de rock&roll, “Rip It Up”, într-o versiune nouă.

În cea de a doua seară, alături de Gianni Morandi, Celentano a adus un omagiu lui Lucio Dalla. Un alt public, mai popular şi ceva mai în vârstă. Mai puţină eleganţă. Un concert cu mai puţine lucruri politice de divulgat şi mai puţină filosofie. A fost văzut surâzând şi întorcându-se la sine însuşi.

Multă muzică, de data aceasta, şi puţină politică. După marele succes din prima seară, Celentano s-a întors cu “Rock Economy”. Spectacolul a început cu un imn pe care ar fi vrut să-l aducă creşterii economice, care, din păcate, nu există. Din nou, mii de persoane au venit din întreaga Italie pentru a-l asculta. Cântecele lui vorbesc despre frumuseţea vieţii, despre natură, acuză şi critică criza care a cuprins întreaga lume. “Sfârşindu-se această seară, fiecare din noi se va întoarce acasă. A sta împreună înseamnă a fi legaţi de ceva, uniţi atunci când ne simţim singuri. Dar nouă, acest lucru astăzi pare că ne lipseşte. Şi aceasta nu au înţeles-o oamenii politici. Că trebuie să fim legaţi de un ideal, să credem într-un proiect şi să ne simţim mai fericiţi. Din păcate, lumea de astăzi trăieşte în case cu ziduri de ciment, ca nişte prizonieri într-o pânză a tristeţii”.

Cuvintele sale s-au propagat către sală dovedind că adevăratul epicentru e în fiecare dintre noi: “Noi suntem formaţi din piese ale unui motor pe care nu găsim calea de a-l asambla în această lume atât de diversă”. Monologul lui Celentano s-a sfârşit cu un apel: “Dreptatea nu poate fi revelată de guverne sau de oameni politici, nu pot fi abandonate nici arta, nici natura şi nici credinţa în Dumnezeu. Trebuie să reconstruim patrimoniul Italiei şi asta cu siguranţă o pot face oamenii bogaţi din Italia. Fără cultură, vom fi pierduţi”.

Adriano Celentano şi Gianni Morandi

Punctul de plecare a fost acel miraculos an 1966, subliniat cu ironie prin versul “E mai puţină corupţie acolo unde e mai mult sport”. Emoţie şi romantism în celebra baladă semnată de Cutugno, cântată în cor de cele peste 11.500 de persoane, şi, din nou, “Storia d’amore” din 1969. Aceeaşi melodie pe care o interpretase cu ani în urmă alături de soţia sa, Claudia Mori, şi Charlotte Rampling.

“Tema visului într-o eră nouă, cuvântul magic este un declic pe care lumea trebuie să-l înfăptuiască cât mai repede, ca o scânteie, ca o revoluţie pe pământ. Şi între rândurile utopiei se ascunde modalitatea de a înfrânge criza. Dar e stupid să ne gândim că este vorba numai de chestiuni economice. Trebuie să ne gândim şi la respectul faţă de ambient, la cererea tot mai generalizată a celor săraci, la speranţă, dând concreteţe visurilor”.

Apoi, alături de Gianni Morandi, a deschis o cutie a amintirilor, între omagiile aduse lui Lucio Dalla şi Caruso, primite cu standing ovations, pentru titlurile de neuitat ale melodiilor sale, “O mângâiere dintr-un pumn” sau “Ai rămas singură”. Concertul a fost o adevărată autoterapie.

Deşi a uitat câteva cuvinte din cântece, show-ul lui Adriano Celentano a fost un triumf.

Celentano l-a bătut pe Celentano în cea de a doua serată din “Rock Economy”. Concertul a fost urmărit pe posturile de televiziune de aproape 9,5 milioane de spectatori, faţă de prima seară când au fost 9.112.000 de spectatori.

După câte s-a putut observa, publicul l-a apreciat mai mult pe artist decât pe predicator, aşa cum se dovedise a fi la San Remo. Spectatorii au fost în delir, ovaţionându-l după fiecare piesă, strigând: “Eşti unic”, “Eşti de neînlocuit”, “Eşti mare, Celentano al nostru”.

Johnny Hallyday îşi reia turneul în Franţa

Reîntoarcerea lui Johnny Hallyday

La 52 de ani de la debutul său, în 14 martie 1960, şi la 50 de ani de la primul din cele 40 de discuri de aur, “Let’s twist again”, Johnny Hallyday a pornit, la 69 de ani, în cel de al 181-lea turneu. Până acum, “Leul” a dovedit că încă mai poate tulbura cu vocea sa.

După ce a înflăcărat publicul de peste Ocean, starul rock preferat al francezilor oferă astăzi un concert la Épernay, în departamentul Marne. După show-urile din Canada şi Statele Unite, cântăreţul îşi promovează în Hexagon noul album, “L’Attente”, ce va fi lansat în 12 noiembrie, printr-un turneu de 20 de concerte. La începutul acestei luni a apărut primul single din album. Ca şi în “Quelque chose de Tennessee” sau “Marie”, vocea este însoţită delicat de chitară. Este o piesă calmă, cu un text melancolic, în care Johnny anunţă un “cer mai clement” şi se întreabă “Pourquoi ne reviendrais-tu pas, comme avant”.

Piesele albumului sunt semnate în principal de Miossec şi Daran, iar Johnny a declarat că a dorit să pună în valoare textele “oarecum în spiritul lui Michel Berger şi Jean-Jacques Goldman”, stilul fiind “rock-blues”.

Spre deosebire de New York, unde a cântat în faţa a 2.800 de spectatori, la Epernay ambianţa va fi mai intimistă. Dar, ca şi în prima parte a turneului, Johnny nu cântă nici acum cu casa închisă.

Rezerva publicului este provocată de recentele lui probleme de sănătate. “Idolul tinerilor” a suferit de o bronşită şi a trebuit să petreacă mai mult zile la spital. O boală “care nu voia să plece, dar nimic foarte serios”, a declarat el presei.

Înainte de concertele de la Montreal, unde s-a întors după 12 ani, Johnny Hallyday promisese fanilor lui că le va oferi “un rock’n roll de zile mari”. Îmbrăcat cu pantaloni de piele, cântăreţul a electrizat Montrealul timp de două ore, într-un spectacol “cu alură pirotehnică”. O promisiune pe care pare să o fi ţinut. Publicul francez va constata dacă interpretul piesei “Je te promets” mai poate “aprinde focul”, cum scrie presa franceză.

În Canada, Hallyday a declarat presei că s-a pregătit fizic pentru cea de a doua parte a turneului: “În fiecare zi fac o oră de sport în sala mea de gimnastică. Merg mult pe bicicletă, de care am nevoie pentru respiraţie. Nu mai am 20, ci 69 de ani”.

În concertele acestui turneu, rockerul a interpretat cele mai mari succese ale repertoriului său, de la “Allumer le feu” la “Pénitencier”, trecând prin “Toute la musique que j’aime”, aplaudat de peste 15.000 de spectatori din Quebec. “Nu ştiu de ce am stat atât de mult fără să vă văd”, a spus el publicului fermecat de concert.

Chiar dacă unii au fost dezamăgiţi de faptul că “se mişcă mai puţin” pe scenă, concluzia a fost că interpretul este în formă, în ciuda internării sale din septembrie la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles.