Există medici care se zbat în fiecare zi pentru a reda viața, pentru a-i face pe unii dintre noi să o ia de la capăt. Ei transformă moartea unei persoane în șansa la o nouă viață pentru altele, dar pentru asta, simt durerea unor familii și fericirea altora. Ei luptă cu prejudecățile oamenilor, petrec nopți albe la spital și fac minuni acolo unde și ultima lacrimă de speranță a dispărut. Unul dintre ei este Carmen Pantiș, coordonatorul Programului de Transplant din Bihor.
Despre meseria de coordonator de transplant se spune că este încă o meserie ingrată în țara noastră. Și asta, pentru că intervine acea situație în care un medic discută cu o familie într-un moment foarte dificil. Mai exact, atunci când este anunțată că ruda a fost declarată în moarte cerebrală, că nu se mai poate face nimic. Rolul coordonatorului intervine, practic, atunci când preia toată durerea familiei, empatizează cu aceasta, explicând, în același timp, oportunitatea de a dona organele celui aflat în moarte cerebrală pentru a salva alte vieți.
O eroare medicală a îndreptat-o spre această meserie
Carmen Pantiș s-a născut la Balc, chiar în castelul din localitate, pentru că, în noaptea de 30 aprilie 1964, singurul loc în care era lumină în sat era castelul, care avea generator. Părinții săi nu aveau nicio legătură cu medicina: tatăl – inginer agronom, mama – contabilă. În 1982 a absolvit Liceul Sinteza din Oradea, ca șefă de promoție. A ajuns medic de familie, fiind obligată să facă naveta cu transporturile de bauxită până la dispensarul de la marginea pădurii din localitatea Zece Hotare. În 1994 a intrat în echipa SMURD, care atunci se înființa, şi a descoperit că o fascinează medicina de urgenţă.
La 35 de ani s-a specializat în anestezie-terapie intensivă, iar acum coordonează programul de transplant din Bihor. În plus, Carmen Pantiş a lucrat şi ca voluntar la Hospice Emanuel, unde a asistat pacienţi cu boli terminale. Și deși ar fi vrut să facă genetică și cercetare în biologie moleculară, diriginta a îndrumat-o spre medicină. Iar decesul tatălui în Timișoara, din cauza unei erori medicale, a îndreptat-o în mod definitiv pe această cale. A luat admiterea din prima, la Cluj-Napoca, și de atunci și-a dedicat viața bolnavilor.
De altfel, când o întrebi a cui este, răspunde, cu zâmbetul pe buze: „Sunt a bolnavilor“. În 2007 a fost propusă coordonator al Programului de Tranplant, deși pe vremea aceea spitalul nici nu era pe lista de program de transplant, din lipsă de bani. Însă prin voluntariat și eforturi din partea întregii echipe s-a reușit crearea celui mai bun program de transplant prin care se identifică donatorii și se mențin în condiții fiziologice. De atunci până în prezent, la Oradea s-au prelevat cornee, ficat, rinichi, cord, piele, țesuturi osoase, ligamente și tendoane.
Cel mai tânăr donator – 10 ani
15 ani. Atât avea primul pacient de la care medicii din Oradea au prelevat organe. Fusese victima unui accident rutier în ianuarie 2008, la doi ani după ce Spitalului Județean i s-a propus să intre în programul național de transplant. A fost o adevărată provocare pentru echipa doctorului Carmen Pantiș, care de atunci a pierdut numărul orelor petrecute în spital.
„Donatorii de organe pot salva cel puțin 6-8 vieți. Medicina de transplant este medicina salvatoare de vieți și este o medicină de vârf. Suntem în situația în care România se poate mândri cu o medicină de transplant de performanță europeană“, povestește dr. Carmen Pantiș.
Cea mai tânără donatoare de la Oradea a fost o fetiță de 10 ani, resuscitată după un înec. Dar era în moarte cerebrală. „Am discutat cu părinții patru ore, mi-au spus că nu vor să doneze organele. După șase ore s-au răzgândit. Cel mai în vârstă pacient a fost un bărbat de 65 de ani. Însă trebuie menționat că, pe plan european, prelevarea de organe se face până la 84 de ani“, continuă medicul.
Cum reușește să convingă rudele să doneze organele celui drag plecat dintre cei vii? „România face parte din cele patru state europene unde este absolut nevoie de acordul și consimțământul informat, prin care familia trebuie să semneze un act și să precizeze exact ce organe și țesuturi este de acord să doneze. În primul rând, un coordonator de transplant trebuie să fie foarte pasionat. Această muncă nu se poate remunera pentru valoarea și complexitatea ei. Așa se și explică faptul că la ora actuală suntem cam șapte coordonatori cu activitate permanentă în România, urmând să ni se alăture 30 de colegi noi. Este foarte important să convingi rudele că persoana este în moarte cerebrală.“
Carmen Pantiș stă la dispoziția rudelor bolnavilor 24 de ore din 24, încercând să le înțeleagă durerea. Secretul, spune ea, este să îi asculți și să nu cedezi niciodată. Dacă ei spun, trebuie lăsată o portiță, pentru că au existat nenumărate cazuri în care, la început, familia a spus nu donării, dar apoi s-a răzgândit. Iar refuzul nu venea pentru că familia nu voia să facă un bine, ci pentru că membrii ei nu erau convinși că persoana apropiată este în moarte cerebrală.
În cei nouă ani care au trecut a intrat în sala de operații de peste 160 de ori și tot de atâtea ori a avut delicata misiune de a sta de vorbă cu rudele celor aflați în moarte cerebrală.
Din sutele de cazuri, unul a fost cu adevărat deosebit pentru medicul Carmen Pantiș. Se întâmpla în 2010, când o familie și-a adus la Oradea mama declarată în moarte cerebrală la Viena. Femeia avea cinci fete, astfel că munca de convingere a tuturor nu a fost deloc ușoară.
Model pentru medicii din țară
„Reversul medaliei a fost bucuria fantastică a faptului că pacientul care a primit inima mamei lor trăiește, este sănătos și are aceeași pasiune pentru mușcate, pentru flori, nefirească la un bărbat, pe care o avea mama lor.“ Ori de câte ori îi sună telefonul și este nevoie de prezența sa alături de familia care are nevoie de consiliere și de susținere, vine la spital, pentru că „a ajuta“ este verbul care-i definește viața și cariera. Nenumăratele ore de gardă la spital și lipsă de acasă l-au făcut pe băiețelul de 11 ani al medicului Pantiș să afirme că și-ar dori o soție care să doarmă acasă și să stea cu el. Acesta este sacrificiul unei cariere în care oboseala, tristețea și lupta cu secundele care fac diferența dintre viață și moarte dispar în momentul în care un transplant reușește, iar o viață este salvată.
Doctorul Pantiș a devenit un model pentru medicii din țară, dar și pentru rezidenții și studenții din vestul țării, iar reușitele medicilor din Bihor plasează județul pe locul al doilea la prelevarea de organe.
Pentru a empatiza cu familia și durerea acesteia și pentru a reuși o cât mai bună coordonare a activității de transplant, Carmen Pantiș a urmat cursurile unor școli din Spania și Italia. Este vorba de cursuri de formare sau, mai bine zis, de comunicare a veștilor proaste, pentru o abordare cât mai elegantă și profesionistă a familiei. Astfel, Carmen Pantiș a absolvit cursurile TPM School din Barcelona, un model spaniol care ar putea fi implementat în toate spitalele din România.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.