
Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a fost numit, printr-o decizie a lui Mircea Geoană, coordonator al Comisiei pentru modificarea Statutului, în locul vicepreşedintelui Victor Ponta, au declarat pentru NewsIn surse din partid.Surse din PSD au mai precizat că în componenţa comisiei a fost inclus chiar Mircea Geoană, dar şi Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc şi Ion Toma. "Geoană are un interes personal în modificarea Statutului, mai precis ca anumite lucruri să nu fie schimbate, de aceea a lărgit comisia, ca să aibă ocazia să filtreze chiar el şi oamenii săi propunerile respective. În plus Geoană nu-l poate ierta pe Ponta că a trecut în tabăra lui Adrian Năstase", a declarat un lider PSD pentru NewsIn.
Informaţia înlocuirii lui Ponta din funcţia de coordonator al acestei echipe a fost confirmată pentru NewsIn chiar de acesta. "Dl. Geoană m-a anunţat printr-un e-mail că nu mai sunt coordonatorul comisiei. Dl. Geoană a ajuns probabil la părerea că nu mai sunt un bun jurist, capabil să mă ocup de aceste lucruri. Nici eu, nici Florin Iordache, nici Dan Şova, nu mai suntem, după Mircea Geoană, nişte buni jurişti. Dl. Geoană m-a informat să trimit propunerile care vin din teritoriu la dl. Zgonea, eu sunt disciplinat şi aşa voi face", a precizat Ponta. El nu a putut preciza când va avea loc şedinţa următoare, spunând că noul coordonator, Liviu Dragnea nu este în ţară.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.