Dragnea contra Iohannis

Un liberal pătimaş, care se mai şi zgîrie pe ochi pentru că a fost între cei care au susţinut aducerea lui Klaus Iohannis în fruntea PNL, îmi zicea cu amărăciune în glas:

– Dragul meu, ştiu românii ce ştiu cînd zic că peştele de la cap se împute!

– Și tu zici că la PNL s-a întîmplat asta?

– Păi, cum? Nu a crezut Iohannis că le ştie pe toate de cînd a venit la Bucureşti? Nu a fost el susţinătorul fuziunii? Nu s-a grăbit el să o pună pe Alina Gorghiu în fruntea partidului? Nu l-a susţinut el pe Cristian Buşoi pentru Primăria Capitalei? Nu ne transmitea el mesajele şi „indicaţiile“ prin Alina Gorghiu? Ne-a întrebat vreodată Iohannis cine este Alina Gorghiu? Ce a făcut ea la Camera de Comerţ, la Vlasov? Nu s-a prins el că ne pune pălărie o descurcăreaţă pe cont propriu, dar fără anvergură? Cum să dai un partid de o asemenea importanţă pe mîna unor asemenea personaje? El şi-a imaginat că ţine PNL cu Buşoi şi cu Alina Gorghiu? Nu-i greşeala principală chiar în judecata preşedintelui? Nu s-a amăgit el cel mai rău şi nu ne-a împins în situaţia de acum?

Amicul meu, liberal pursînge, suferă ca un cîine alungat de lîngă casa lui dragă. Nu-l întreabă nimeni nimic. Nici nu-l cheamă. Amărît şi trist, el zice că, din păcate, nici o soluţie rapidă nu există. Cu Atanasiu, cu Stolojan şi cu Flutur, cu Hava şi cu Falcă, PNL încă se mai scufundă. Poate încăpea partidul Brătienilor pe mîna unui fost PDL-ist? Lucrurile ar fi şi mai rele decît în tentativa Alinei Gorghiu. Ar pregăti o altă aberaţie. Adică ar topi PNL în PDL, şi nu viceversa, cum s-a încercat. Au fost prea mulţi anii în care tineri ca Boureanu, Olteanu şi Alina s-au cocoţat în fruntea liberalilor. Și nu erau pregătiţi pentru asta.

Partidul lui Ion Iliescu, oricît de fericit se simte după rezultatul alegerilor, încă se chinuie să se aşeze în fotoliul de mare cîştigător. De ce? Pentru că Liviu Dragnea este copleşit de bucuria unei victorii enorme, care le depăşeşte pe celelalte. Și de ispita unei funcţii la care a visat cu ochii deschişi. Și nu se poate abţine să nu se imagineze în postura de prim-ministru al României, căruia îi flutură girofarul şi îi cîntă imnul. Nu-i de colo să vii din Alexandria în Bucureşti, să înduri toate ironiile mahărilor din PD şi din PSD şi să ajungi atît de aproape de vîrful piramidei. Tentaţia este chinuitoare, dar şi pericolul este enorm. Un Liviu Dragnea propus ca premier ar deschide războiul cu preşedintele Iohannis şi ar aduce în jurul acestuia toate forţele societăţii civile şi o mare parte din presă, plus un sprijin internaţional devastator. Un condamnat, fie şi cu suspendare, rămîne un condamnat marcat de o sancţiune a instanţelor de judecată. Redeschiderea dosarului, în ciuda conotaţiilor sale de proces politic, nu mai este posibilă. Dosarul cu Bombonica l-ar ameninţa ca o ghilotină şi l-ar putea arunca de la înălţimea acestor emoţii generate de succesul electoral direct în groapa în care l-ar trînti zmeul cu mii şi mii de capete. Din eroul PSD, cum mai este perceput de unii din partidul său, Liviu Dragnea poate deveni în cîteva luni deţinutul cu numărul 24.645. Are curajul să rişte? Merită? Ce cîştigă PSD din aceste alegeri, dacă oferă pe tavă posibilitatea unui nou război în care porneşte cu un handicap? Abia oferă imediat ocazia de fi contestat. Ce cîştigă dacă relansează lupta politică pe care abia a cîştigat-o?

Sunt convins că toţi oamenii din echipa lui Liviu Dragnea se întrec în laude şi îl încurajează să nu cedeze. În fapt, din raţiuni mărunte, îl împing în gura lupului. Știu ce fac? Știu ce focuri aţîţă pentru PSD şi pentru prietenul lor? Și pentru România?

Ce va păţi lupul de la Cotroceni dacă va refuza candidatura lui Liviu Dragnea, aşa cum a promis, lăsîndu-se şi el luat de o gură scăpată din furcile lucidităţii? Klaus Iohannis, cunoscut pentru încăpăţînarea lui săsească, nu are loc pentru un pas înapoi. Ar fi doar primul, urmat de mulţi alţii. Și din preşedintele tăcut şi retras ar deveni subiectul umorului cotidian. De la Cotroceni ar sări direct în bancurile cu Bulă şi Radio Erevan.

După ce a cîştigat alegerile fără să se bage în cine ştie ce trăsnăi şi confruntări, Liviu Dragnea şi-ar putea rupe gîtul reacţionînd pripit într-un moment în care ar trebui să stea liniştit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.