Decizia care deschide CUTIA PANDOREI în justiție: Toate dosarele vor fi AMÂNATE!

UPDATE.  Curtea de Apel București (CAB) i-a dat vineri câștig de cauză lui Liviu Dragnea în privința plângerii pe care acesta a făcut-o împotriva modului în care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit componența completurilor de 5 judecători. De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis şi sesizarea CCR privind tragerea la sorţi a completurilor.

Astfel, CAB a admis cererea liderului PSD și a suspendat hotărârea Înaltei Curți din 8 noiembrie prin care a fost stabilită noua componență a C5 – urilor prin tragere la sorți.  Hotărârea Colegiului de conducere al ICCJ prin care a fost organizată, la începutul lunii noiembrie, o nouă tragere la sorţi a Completurilor de 5 judecători, a fost suspendată decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a admis cererea formulată de Liviu Dragnea, prin avocata Flavia Teodosiu, şi a a anulat hotărârea 137 din data de 8 noiembrie 2018. Decizia nu este definitivă, însă până la o soluţie finală, executarea hotărârii este suspendată.

„Anulează Hotărârea nr. 137/08.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Colegiul de Conducere. În baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi republicată, suspendă executarea Hotărârii nr. 137/08.11.2018, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a cauzei”, se arată în minuta deciziei.

Liviu Dragnea contestă la Curtea de Apel București și noul complet de judecată de la instanța supremă deoarece, potrivit apărătorilor săi, decizia e nelegală întrucât s-a tras la sorți completurile de cinci judecători înainte de a fi publicată motivarea deciziei CCR pe conflictul între instanța supremă și Parlament.

Este vorba de noul complet de cinci judecători de la instanța supremă, care va judeca dosarul în care Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Apărătorii săi, prezenți la termenul de la Curtea de Apel București, au precizat, în procesul în care Dragnea a contestat decizia ÎCCJ privind completurile, că instanța supremă a tras la sorți judecătorii noilor completuri în mod nelegal, pentru că nu a așteptat motivarea deciziei CCR cu privire la conflictul juridic constituţional între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlament.

Dragnea a cerut, prin avocați, sesizarea Curții Constituționale în procesul prin care contestă componența noului Complet de 5 judecători, iar Curtea de Apel București – Secția de contencios a rămas în pronunțare.

Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, a cerut, în principal, anularea hotărârii Colegiului de conducere al Instanței supreme prin care a fost trasă a sorți noua componență a completului, iar în subsidiar – sesizarea CCR cu o excepție de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu privire la articolul 32 din legea 304/2004 care se referă la modul de compunere a completurilor de 5 judecători. Prevederea a cărei neconstituționalitate a fost invocată a fost raportată la art. 124 și art. 126 din legea fundamnetală, potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi” și „este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare”. Instanța a rămas în pronunțare.

Înalta Curte a tras la sorți, în 9 noiembrie, noii judecători din completurile de 5, schimbându-se astfel şi componenţa celui care judecă apelul în cazul lui Liviu Dragnea. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează două complete de 5 judecători în materie penală.

Liviu Dragnea, alături de alți inculpați, are astfel un nou complet în procesul său, format din judecătorii  Rodica Cosma, Valentin Horia Şelaru, Simona Cristina Neniţă, Francisca Maria Vasile şi Ioana Alina Ilie (detalii aici). În acea zi, Liviu Dragnea a contestat, prin apărătorul său, tragerea la sorți a completelor de 5 judecători de la instanța supremă.

Ce nu spun Dragnea și apărătorii săi

Instanța supremă a fost obligată de CCR să tragă la sorți „de îndată” noile complete.

Curtea Constituțională a decis că a existat un conflict de natură constituțională între instanța supremă și Parlament, iar în comunicatul CCR se precizează că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018″.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

34 de Comentarii

  1. Liviu Dragnea pentru noi/Este Ceausescu doi!Stima noastră şi mândria, Liviu Dragnea – România!Trăiască ţărănimea patriei noastre in frunte cu PSD!

  2. Taranoiul asta,nu stie ce sa mai inventeze numai sa nu fie judecat…jigidie ordinara,ce conteaza ce judecatori au fost trasi la sort?…nu iti pica tie ce ti-ar conveni?…mai ai cativa la mana care at trebui sa formeze completul,sa-ti iasa tie bine?…

    • Mi s-a parut ca „functionezi” da’ vad ca o faci din cand in cand…
      Daca e legal si constitutional DE CE ESTI RAUTACIOS???
      Poti sa nu urasti?
      Poti sa afirmi ceva care este si real, si dovedit si exprimat cu ceva bun simt?

    • nu ar conta ce judecatori ar cadea la sorti daca trei sferturi din judecatori nu ar avea dosare facute la comanda securistilor! in justitia supravegheata de MCV, procurorii pot face dupa bunul plac dosare judecatorilor daca nu le place moaca lor. ca asa vrea coana ieuropa… dar numai la noi la vitei, la ei nu.

    • Tzaranoiu’asta este un bun inventator in materie de drept si se lupta bine pentru libertatea lui!!! Nici nu trebuie sa te miri ca invinge,pentru ca toata fanfaronii din fake ‘telighentia USR si toate hahalerele de avocate de violuri si divorturi din PNL, care apar pe sticla,nu-l mai pot incurca fara ajutorul Binomului.Iar Binomul,desi mai are otrava in dintii veninosi,are multe griji sa nu se impiedice in sireturi si izmene la alarmele de noapte,cu care care PDS+ALDE le strica viata !

  3. Pentru mine lucrurile sunt cât se poate de clare. Justiția din România este de partea lui moș Livache. Cum strâmbă dovleacul cu mustață din nas că ceva nu-i place la proces, se amână procesul. Bănuiesc că procesul se va amâna pââână la prescrierea faptei. Punct. Justiție de rahat românesc.

    • Eu îmi răspund mie dacă este voie. Trebuie să-l facem pe moș Livache președintele României. Care persoană este mai șantajabilă și mai dispusă la absolut orice pentru a scăpa de pârnaie decât moș Livache? Niciuna! Asta e. Avem președinte… Și ce primă doamnă o să avem că doar doamna Firea o ridica în slăvi pe Irinuca pentru talentul plenar manifestat…

    • Mai frumosule, acum cateva luni de zile cand justitia l-a condamnat pe Dragnea la cativa ani buni de haules pentru o gainarie de doi lei, ai tipat ca justitia este independenta de Dragnea si este dependenta de Johannis (sau ai tacut chitic), acum tipi ca aceiasi justitie este dependenta de Dragnea si independenta de Joannis! Felicitari ca ai ajuns la concluzia ca justitia este vraiste dar spui numai ce-ti convine!

    • @independentu. Inventivule! Acum câteva luni, eu – Adrian Papara frumosul, nici nu știam că există Cotidianul. Ia mai analizează postările mele ca să vezi când am început. După cum ai mintea vraiște sigur ești de la partidul primatelor bipede (PSD). Returnează salariul și cere iertare șefilor tăi care te plătesc, că spui minciuni și inventezi. Voi la PSD numai viagra consumați? Mai luați și lecitină cu vitamine și-un pic de apă din când în când…

    • Pt Adrian Papara. Presedintele Ro merita sa fie oricine care scapa Ro de sub mafia si dominatia procurorimii si a serviciilor. Din cauza astora Ro este o tara in mizerie si saracie. Si nu numai dosarele completurilor de 5 sunt nule ci absolut toate dosarele ultimilor 13 ani sunt NULE SI ILEGALE in primul rand din cauza PROTOCOALELOR ILEGALE si in al 2 lea rand din cauza legilor interpretabile( pt unii muma pt altii ciuma) si neconstitutionale. Sunt persoane condamnate pe suspiciuni, pe acuzatii care procurorii nu le pot dovedi, pt prejudicii inchipuite care nu pot fi dovedite,sunt oameni condamnati pt ca sub presiunea procurorilor au acceptat acuzatiile care li se aduc dar de care nu sunt vinovati,etc. Ro nu mai poate continua asa sub dominatia ilegalitatilor si smenurilor din justitie si a puscariilor. Toti procurorii judecatorii si sristii trebuie sa plateasca pt aceste orori aduse poporului roman. Au impiedicat tara asta sa se dezvolte. Au lucrat murdar si ilegal si au mancat maaaaare parte din bugetul tarii care trebuia folosit in alte cele de ex. Autostrazi si tehnica in spitale,dar de raul procurilor acestea nu au mai fost posibile. REFORMA IN JUSTITIE are nevoie Ro. Ro are nevoie de drepturi si libertati nu de puscarii sristi si procurori
      Ai vazut diferentele. Pt ce se iese in strada in Franta? Pt drepturi,pt o viata mai buna( ieftinirea carburantilor). Pt ce se iese in strada in Ro?(si aici ma refer la #rezist) pt puscarii si drepturile omului sa fie un lux!!!! Rusine ati nenorocit Ro

    • adrian papara dixit:’ acum cateva luni nu aveam habar ca exista cotidianul!’nu ne surprinzi, vedem cu ochiul liber despre ce ai habar tu,mai omleta.vedem ca ai habar doar de propaganda bolsevica a lui Soros,drept pentru care te-ndesi intelijent in toate discutiile,conform instructiunilor pe orice subiecte,cu mesaje stereotipe,intolerante si plina de ura contra tintelor lui Joha,cel mai bun agent electoral al lui Csilos.totusi,adrian papara,tu ce stapan ai,mai baiete?acelasi cu KIWI,desigur,doar ca el are mai multi,ceea ce este si normal,tu esti doar tzutzar,el e hakim de’acu! dar care?

  4. Dragnea, parte a statului paralel securisto-mafiot cum ne-au aratat fotografiile cu Maior, Coldea si Kovesi va contesta si completurile formate din oameni alesi de el personal! Acest infractor teleormanean se crede mai presus de Constitutie, el nu vrea sa mai fie judecat de nicio instanta!

  5. Politrucele de la ÎCCJ primesc șut după șut.
    Noroc că au câte 30000 de lei pe lună cu care să-și mângâie dinapoia…

  6. Dacà cineva ar spune despre fiecare dintre voi , ceea ce voi spuneti despre Liviu Dragnea , ce ati simti ?
    Si de ce „mos”, El are 56 de ani ; unii oameni politici AU PESTE! Le spuneti mos , acelora? Ce are activitatea lui cu injuriile voastre? Ati iesit la vot ? Rezultatul îl cunoasteti! Atunci ? Deputatii PNL, USR si PMP sunt iesiti din aceleasi alegeri!Violenta si vulgaritatea verbalà se manifestà în lipsà de argumente!Este singurul guver postdecembrist care a fàcut ceva pentru poporul român!A màrit salariile si pensiile! Care-i problema?De ce và làsati orbiti ? Sau faceti parte dintre aceia care au manifestat cu spînzuràtori si lozinci precum „DNA sà vinà sà và ia”!Preaslàviti càtusele?

  7. Acest satrap are mare tupeu! Banii ii dau putere si tupeu.
    Dar el e constient ca trebuia sa fie cazat de mult si nu pentru speta din dosarul aflat acum pe rol ci in primul rand pentru felul cum a facut averea imensa .
    Si o intrebare;de ce s-a dus de 16 ori in Brazilia?

  8. fiecare penitenciar de maxima siguranta din romania sa desemneze un detinut reprezentativ care sa faca parte din completul de judecata a lui dragnea.

    • cu Dragnea-i simplu: un dosar , un penitenciar, dar in cazul lui Joha? cu cele 44 de dosar,ce ne facem fetelor? ca nu avem destule penitenciare sa formam completul!!!

  9. Asa se intampla cand conduce partidul de guvernamant un om cu probleme penale. Utilizeaza toate parghiile puterii, inclusiv modificarea legilor in parlament, ca sa isi scape pielea.

  10. @Aragazu- mai hardelean cu focu’ stins, ma scuzi , tu vorbesti prostii! Pai Dragnea ti-a dat tie casa?Dragnea ti-a dat serviciu? Dragnea ti-a platit scolarizarea? Numai gura e de tine, mintea chisalitza !

  11. Judecatoarea Alina Ghica de la Curtea de Apel Bucuresti a admis vineri, 23 noiembrie 2018, cererea formulata de liderul PSD Liviu Dragnea, prin care a solicitat anularea tragerii la sorti efectuate de sefa Inaltei Curti Cristina Tarcea in 9 noiembrie 2018, prin care a fost stabilita noua componenta a Completelor de 5 judecatori ai instantei supreme pe anul 2018. De asemenea, judecatoarea Alina Ghica, fosta presedinta a CSM, a dispus sesizarea CCR in privinta prevederilor art. 32 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, cele pe care tocmai Cristina Tarcea nu le-a aplicat atata vreme.

  12. no ..pai aunci dece mai fiinteaza Facultati da drept (acum cu sutele) , pentru nce mai ave,m parchete, curti,majistrati..cel putin cat o tine sezonu dracnea..fashe omu ASTA SIII…DESFACHE ..ASA CUM LUI II PLASHI TOT CE I DREPT SI NEDREPT IN TARISOARA..CE SULTAN, CE TIRAN..ACU I EPOCA GLASIARA DRACNEA…FORMIDABIL..S A FACUT ASA ZISA REVOLUTIE PENCA CEAUSESCU AVEA ROBINETI D AUR L closet ..si sta romanu ca tampu spectator la spectacolul dracnea, bashescu ,juganis ..bine, bine o sa spuneti ca nu robinetii facura revolutiunea ..ci planeta n juru astrului..asta stiu si io..da vorbeam da carmbolu cu impuscaturi…mortale..ca asa scris a fost scenariu..asta d oarece autoriu fubeat,cremenal si netot.

  13. ia uite imi posteze eu,mie insumi!bhai,omleta,daca pana acum cateva luni nu auzisesi de Cotidianul,ma scuzi ca intreb: atunci ai recrutat,nu-i asa? sau de-abia ai terminat cursurile de alfabetizare la SRI? okos baiat,oricum ,necopt fiind sa ai ideile aburite de altii!ce vreau sa-ti spun in speta asta,si te rog sa le transmiti recrutorilor tai care te-au adunat de pe drumuri sa postezi de smart phone. ceea ce se intampla azi in Injustitia Romana este rezultatul managementului performant al Campului Tactic!de aceea,catre ei sa-ti manifesti ignoranta, ura, dispretul, scarba si intoleranta care te caracterizeaza, caci ei au facut kk pe Constitutie, pe CPP, pe Legile Justitiei si pe CCR,in efortul vadit de a-si servi Stapanii Externi pentru transformarea Romaniei intr-o colonie umila,la un pas de neantizare!hai syktir cu stapanii tai cu tot!

    • Mulțumesc pentru limbajul și gândurile alese. Școala înaltă prin care ai trecut se vede de la o poștă. A fost probabil la o anumită cotă, pe culmea munților împăduriți într-o atmosferă de comunism încins de răsuflarea veninoasă a Olguței și a lui moș Livache. Te-ai contaminat băiete, ești pierdut. Dacă aș fi o cantitate neglijabilă nu v-ați sforța atâta cu numele și postările mele.

  14. Acum se va vedea cum functioneaza completurile de judecata.Cine va avea curajul sa spuna nu,fara a fi catalogat ca facand parte din statul paralel si din politia politica.Probabil vor veni cu o motivare parapsihologica sau de genul telepatiei.Vor raspunde oare vreodata pentru abuzurile savarsite.E vorba de d.l Nastase condamnat fara probe directe, doar pentru a fi dat exemplu,sau d.l Voiculescu si intreg lotul,invocandu-se chiar si tepepatia, sau mairecent d.l Nita fara probe(procurorii n-au putut proba),dar „nici acuzatul nu si-a putut dovedi nevinovatia”.E foarte mult profesionalism aici sau incompetenta crasa,politie politica si executare intocmai a ordinelor celor care vor distrugerea Romaniei.Cand vom vedea la noi o justitie facuta de magistrati competenti, morali,a caror singur scop este acela de a aplica coret legea,in litera si spiritul ei si mai ales sa apere adevarul si dreptatea.Cine isi asuma curatenia generala si mai ales sa promoveze magistratii,exclusiv pe criteriul competentei si profesionalismului,binenteles avand in vedere si problemele de moralitate.

  15. Eu cred ca Liviu Dragnea poate ar vrea sa-si aleaga el personal judecatorii care sa-i judece dosarul.Nu este de mirare sa nu vedem si aceasta anomalie propusa de PSD, doar,doar sa il scape pe puscarias de o condamnare cu executare.

  16. Eu cred ca atunci cand esti bou nu poti fi si magar. Asa ca hotarastete-te si nu mai divaga pe tema ratelor fudule din ograda lovita de pesta porcina si boala vacii nebune.
    Ps. Ieri am fost agresat de un individ pe strada. Mama sa vezi ce i-as fi facut daca era pe Face book.
    Ps1. Garcea si consecventa. Ieri te-a batut prietenul fostei tale prietene. De ce nu ai reactionat? Eu sunt consecvent. Astept sa-si gaseasca un prieten mai mic!. Atunci sa vezi tu razbunare.

  17. Termenele de prescriere a infractiunilor trebuie si ele prelungite exact cu perioadele de amanare a judecarii dosarelor. Trebuie facuta plangere la CCR in acest sens. Nu trebuiesc admise manevrele inculpatilor de a scapa de judecata sau pedeapsa. Este evident ca daca infractorii trag de timp este pentru ca ei stiu cel mai bine ca sunt vinovati. Un om cinstat cauta sa scape cat mai repede de povara proceselor si sa-si demonstreze nevinovatia.

    • In peimul rand nici un inculpat NU TREBUIE SA-SI DEMONSTREZE NEVINOVATIA, CI PROCURORUL TREBUIE SA VINE CU PROBE CARE SA PROBEZE ACUZATIILE. In tara lui papura totul e pe invers nu e de mirare de ce nimic nu merge decat spre saracie. In tara lui papura drepturile omului sunt un lux. In tara lui papura se judeca pe protocoale secrete ilegale, pe legi interpretabile si neconstitutionale, pe şpăgi. Ce inculpat poate sa traga atata de timp incat fapta sa se prescrie? Numai cei din categoria VIP. TOATA JUSTITIA SE FACE IN MOD ILEGAL.
      In nici o tara procurorii nu sunt mai sus sau egali cu judecatorii. Procurorii sunt avocatii acuzarii.atat. daca instantele internationale ar judeca dosarele ultimilor 13 ani nici unul nu ar mai sta in picioare. Toate dosarele ultimilor 13 ani sunt NULE SI ILEGALE
      Toti cei din sistemul actual de justitie trebuie dati afara si cercetati penal, nu platiti regeste pe smenuri,ilegalitati,mafioteli.Nu e nimic de pierdut ba dimpotriva. Banii trebuie consumati pe lucruri constructive care produc nu pe mafiotii din justitie si puscarii. REFORMA URGENTA altfel tara asta se duce de tot de rapa si nu o sa mai avem ce salva

    • Pentru asemenea idee chiar merită o ieșire în stradă până la rezolvare. Nu e cinstit să se amâne proces după proces până la prescrierea faptei sau până martorii se sclerozează ba pentru că inculpatul și-a îmbrăcat pamperșii pe dos, ba că e mahmur, ba că ceaiul era prea dulce, etc.. Nu e cinstit ca o infracțiune să se prescrie pentru că, în general, infractorii recidivează din grav în mai grav, de unde și zicerea că „cine fură azi un ou, mâine fură un bou”. Un accident al naturii precum moș Livache nu se va transforma niciodată în fecioară preacurată.

    • @Cleopatra
      Cand vreu infractor iti va da in cap sa te jefuiasca, sa stii ca infractorul are dreptate, sa nu te plangi la parchet. Pentru dreptatea infractorilor pledezi tu acum.

    • @Un trecator- daca tot esti trecator apoi treci si lasa-ne. Unde se fac cele mai mari mishmashuri ilegalitati si infractiuni? In justitie se fac. Cei mai mari infractori sunt in justitie. Sa te fereasca Dumnezeu sa incapi pe mainile astora din justitie. Si inca ceva. De regula interlopii din Ro si cei mai mari infractori( furturi de milioane euro)sunt protejati de catre justitie. Spagile grase isi spun cuvantul. Asadar ce dreptate exista in Ro? Pt o paine,pt prejudicii care nu pot fi dovedite sau pt furturi marunte ploua cu ani grei de puscarie iar pt furturile de miliarde personajele stau lejer in libertate. Procurorimea si SRI ul au infundat Romania. Au dus-o la sapa de lemn. Dovada clara in ce stadiu este Ro acum. Avem procurori,sristi judecatori platiti imparateste care pe la spate numai magarii si mishmashuri fac. Justitia romaneasca s-a facut ilegal de ani de zile si cu asta basta. Nu mai e ce discuta. Drepturi si libertati zero, la telefon nu mai poti vorbi in tihna, afaceri nu mai poti face, zero zero zero. Asadar reset adevarat are nevoie Ro.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.