Președintele executiv al PSD Liviu Dragnea a apreciat joi că solicitarea DNA de arestare a ministrului demisionar al Finanțelor Darius Vâlcov este o lovitură importantă pentru imaginea Guvernului.
„E o lovitură importantă, nu e ceva care să ne facă să fim bucuroşi, dar, până la urmă, rămâne ceea ce face Guvernul pentru economie, pentru societate, pentru România în general şi, până acum, Guvernul a făcut lucururi bune. Acum, din nefericire, exact când promovăm Codul Fiscal, s-a întâmplat şi acest necaz cu Darius Vâlcov, dar cu Codul Fiscal mergem înainte”, a spus Dragnea.
Acesta a afirmat totodată că nu trebuie amânate discuţiile privind Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală, iar şedinţa de Guvern convocată pentru luni va avea loc conform programului stabilit.
Întrebat de ce a fost acceptată demisia lui Vâlcov din postul de ministru, deşi premierul Victor Ponta afirmase iniţial că îl va menţine în Guvern până când vor fi adoptate Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală, Dragnea a spus: „E o nouă situaţie şi probabil că Darius nu mai are starea interioară necesară să poată să gestioneze lucrurile astea, să poată să se gândească în mod serios la ele”.
DNA a cerut aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea ministrului demisionar al Finanțelor, Darius Vâlcov, cercetat de procurori pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.