Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Iaşi, după ce s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva, că s-a rugat pentru cei care „au gândit rău” cu dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA, el participând, ulterior, la o procesiune religioasă pe străzile oraşului.
Liviu Dragnea a ajuns, vineri seară, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, vicepremierul fiind însoţit de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.
Întrebat de jurnalişti dacă s-a rugat şi pentru problemele sale cu Justiţia, Dragnea a răspuns: „M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla şi cu ce au gândit să facă. M-am rugat pentru toţi cei care au avut duşmănie în suflet şi au gândit rău”.
El a mai spus că, în primul rând, s-a rugat pentru ţară.
„M-am rugat pentru ţară, recunosc. Pentru că, spre deosebire de anii trecuţi când veneam aici, acum am avut şansa sau neşansa să înţeleg mai multe din ce se întâmplă în ţară. E nevoie de foartă multă unitate şi foarte multă înţelepciune pentru noi toţi. Pentru asta m-am rugat şi pentru noi toţi”, a spus Liviu Dragnea.