Dragoste cu amenințări

Coreea de Nord a avertizat SUA că are în vedere „în mod serios” revenirea la strategia sa de dezvoltare a arsenalului nuclear dacă sancţiunile economice impuse Phenianului nu sunt ridicate, relatează AFP.

Coreea de Nord a dus aşa-numita politică”byungjin” – de dezvoltare simultană a capacităţilor sale nucleare şi a economiei sale. În primăvara acestui an, liderul nord-coreean Kim Jong-Un a anunţat că ţara sa se va concentra ‘pe construcţia economică socialistă’.

Într-un comunicat, Ministerul de Externe nord-coreean a declarat că Phenianul ar putea reveni la politica „byungjin” dacă Statele Unite nu îşi schimbă atitudinea în materie de sancţiuni.

”Cuvântul ‘byungjin’ şi-ar putea reface apariţia şi ar putea fi avută în vedere în mod serios o schimbare de politică”, arată un comunicat publicat de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA.
Kim Jong-Un a afirmat în timpul summitului istoric cu preşedintele Donald Trump, că doreşte denuclearizarea ţării sale, dar în ultimele luni s-au înregistrat foarte puţine progrese în această direcţie.

Washingtonul refuză să ridice sancţiunile impuse Coreii de Nord întrucât aceasta nu a procedat la o „denuclearizare finală şi verificabilă integral”.

De partea cealaltă, Phenianul a condamnat „metodele de gangster” ale americanilor, acuzaţi că cer dezarmarea unilaterală a nord-coreenilor fără a face însă concesii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.