Dreapta românească. Care dreaptă?

Se aud mereu şi repetat fel de fel de voci clamând existenţa virilă şi virtuţile vârtoase ale dreptei. Ale dreptei româneşti. Cu orgoliu, seninătate şi mândrie, evident patriotică. Românească, of course. Stânga e ceva câh, urât mirositor, stânga a fost adusă de alogeni sau de tancurile sovietice şi a distrus valorile strămoşeşti. A pervertit suavul tineret şi a distrus elitele. Şi încă mult bla bla bla. Ideea că românii cei buni sunt de dreapta şi cei răi sunt de stânga, să o spunem neted, este o prostie. Mai ales în contextul actual politic, unde nu mai avem nici dreapta, nici stânga. Ci doar grupuri de interese politice pentru acapararea puterii şi repartizarea gologanilor en gros – nimic bun – sau alianţe de conjunctură, unde doctrinele şi ideologiile sunt puse deoparte pentru depăşirea unor situaţii conjucturale. Nimic rău, în principiu. La noi nu prea durează principiile, care cum ajunge la guvernare/putere o întoarce ca la Ploieşti. Ce era rău devine bun, ce putea fi bine devine rău. Roata se învârte, pleacă ai lor, vin ai noştri, mai închidem un ochi, mai dăm din coate, dacă nu curge pică, de ce să-L mâniem pe Dumnezeu, suntem fraţi români verzi cu toţii, păi nu? Departe de a fi de aplaudate, încuscrirea PNL cu PC şi apoi logodna cu PSD nu relevă decât o stare de fapt şi o încercare de a depăşi o criză economico-socială provocată de o proastă/ignobilă gestionare a resurselor unei naţiuni. Coabitarea cu UNPR, cu UDMR şi minorităţile a făcut din PDL pricipalul partid ce dă tonul actualei guvernări. Cu preşedintele Traian Băsescu ajuns, prin răsucelile istoriei, mare lider al unui mare partid zice-se, de dreapta. Elegant exprimându-ne. Greu de admis o dreaptă fără ideologie şi doctrine politice de dreapta. Serialul de conferinţe cu iz ideologic şi doctrinar ale Institutului de Politici Publice este ca filmele de la cinematecă pentru pensionari.

De aceea ne surprinde – şi nu prea, de la un punct înainte – actuala ofensivă propagandistică. Prodreapta PDL şi antistânga antialianţa ASL nou creată. Greu de lucrat în teritoriu cu mesaje de dreapta. Care să aducă şi voturi şi entuziasm popular, în momente de criză când aşa zisele măsuri de austeritate fac ravagii. E clar că trăim într-o lume întoarsă pe dos. Statul se vrea protectorul naţiunii, preşedintele nostru tot se răţoieşte la gloata leneşă şi coruptă ca fiecare să se descurce cum poate. De aici şi până la amestecarea borcanelor nu mai e decât un pas.

Care s-a şi făcut.

Afirmaţiile repetate ale unor reprezentanţi vizibili ai PDL cu limpezirea eşichierului politic sunt ilare. Domnii vocali ai PDL tot strigă că noi, adică ei, suntem acum dreapta, iar voi, ceilalţi, Alianţa Social Liberală, sunteţi de stânga. Băşcălia induce termenul socialist, care să dea greutate nimicniciei adversarului. De parcă nu ar fi existat – şi nu mai există – numeroase partide socialiste în Europa, de parcă dreapta lui Boc-Videanu-Berceanu-Băsescu-Oltean-Raluca Turcan nu ar fi tot o bălmăjeală a stângii postfeseniste. Aşa că putem accepta multe prostii şi noi curbe de sacrificiu, dar nu ţine păcăliciul cu dreapta. În România există doar stânga. Şi mai multe grupări politice. Şi atât. Restul e vorbărie, demagogie şi propagandă ieftină. Nici măcar pe bani grei. Militantismul fără parale la mijloc e de domeniul trecutului.