Dacă e vineri, atunci avem în meniu drone care explodează! Mai precis, o explozie a unei drone marine ucrainene a avut loc în Portul Constanța. Explozia a avut loc la ora zece și jumătate, după ce, în jurul orei șase, a fost primită o sesizare că ar fi existat o dronă în port, interval de timp în care drona a putut fi filmată de cei aflați la fața locului!
Deci, drona explozivă a stat cuminte la pozele celor aflați în rada portului și mai apoi sub supravegherea autorităților, până când a decis să se auto-detoneze! Nu mult, doar vreo patru ore! Norocul nostru că, ulterior, s-a luat decizia ca să nu se mai facă plajă pe litoralul românesc! De ce nu au mai avut voie românii să se bronzeze pentru câteva ore? Pentru că, după prânz, autoritățile au dat liber din nou la bronzat! Oare pentru că autoritățile nu prea știau ce ni se întâmplă? Am așteptat oare până când ne-au anunțat ucrainenii că este ok să continuâm cu bronzatul?
Pentru că, tot spre norocul nostru, am aflat destul de repede de la MApN că drona care s-a auto-detonat, nu face parte din dotarea Armatei României, ci este de tipul celor folosite în războiul din Ucraina!
Norocul nostru este și că Nicușor Dan are cont de Facebook pentru că, deși se afla în drum spre Muntenegru, ne-a anunțat că “este evident că mediul de securitate în care ne aflăm este unul sensibil, motiv pentru care ne vom menține un nivel ridicat de vigilență. Astfel de situații deosebit de grave sunt consecințele directe ale războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”.
Păi…era o dronă rusească? Ca cea de la Galați? Nu prea este clar, din prima postare a lui Nicușor Dan! Mai trec vreo patru ore până când Nicușor Dan ne anunță că „drona marină care a explodat în această dimineață în Portul Constanța făcea parte, alături de alte mijloace similare de luptă, dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse. Forțele ucrainene au pierdut controlul asupra respectivelor mijloace ca urmare a acțiunilor de război electronic întreprinse de Rusia”.
Din categoria „după război mulți viteji se arată”, Nicușor Dan ne mai spune: “Informații primite în cursul dimineții de la partea ucraineană au permis evacuarea zonei cu risc de explozie. În acest moment, toate cele patru drone marine ieșite de sub controlul forțelor militare ucrainene s-au auto-detonat”.
Deci happy end, vorba americanului? Parcă ceva încă zgârie însă urechea în timp ce se aude marșul triumfal al acestui happy end! Ce anume oare? Poate ideea că mâine mai găsim altă dronă în portul Constanța? Cine ne oferă garanția că nu se va mai întâmpla acest lucru? Ucraina? Rusia? Sau poate autoritățile române?
Cu privire la Ucraina, dat fiind că nu mai este un secret pentru români că drona a fost ucraineană, nu ar fi bine ca autoritățile române să facă lumină cu privire la ce oră în cursul dimineții am aflat de la ucraineni că au pierdut controlul asupra a patru drone navale? Sau trebuia să ne anunțe Rusia că a reușit să bruieze semnalul acestor drone și să avem grijă că poate ne trezim cu ele în portul Constanța? Lăsând gluma la o parte, cred că autoritățile române ar trebui să spună românilor cât de preocupați au fost ucrainenii să ne anunțe despre pericolul ca dronele lor încărcate cu explozibil să se auto-detoneze în apele teritoriale românești (nici nu vreau să mă gândesc că știau că drona a ajuns în portul Constanța înaintea autorităților române)!
Mai precis, au fost informate autoritățile române de acest lucru înainte ca drona ucraineană să intre nestingherită în portul Constanța! O astfel de dovadă a preocupării ucrainenilor pentru viața românilor cred că ar curma valul de iritare al românilor, precum și exploatarea acestui val în scopuri politicianiste de tipul “noi îi ajutâm și ei ne omoară”! Dacă ucrainenii nu au făcut acest lucru cred că diplomația româneascâ va avea mult de lucru! La fel și decidenții politici în a explica românilor lipsa de fair play a ucrainenilor!
Însă, dacă vom afla că ucrainenii au anunțat autoritățile române încă de când au pierdut contactul cu cele patru drone, deci cu mult înainte ca ditamai barca de 7-8 metri lungime să nu fie observată de nimeni intrând în port, lucrurile încep să se complice pentru autoritățile române! Poate fi de înțeles că o dronă a parcurs doar patru minute în spațiul aerian românesc până a lovit blocul din Galați, motiv pentru care nu a putut fi doborâtă de avioanele de luptă F16! Însă va fi greu de explicat de ce, dacă ucrainenii au alertat autoritățile române, drona de azi nu a fost identificată înainte să intre în port!
Ok, putem înțelege că forțele navale militare nu au echipament suficient de sofisticat (luăm prin SAFE, ne spune Nicușor Dan) să vadă o barcă cu lungimea de 7-8 metri apropiindu-se de port, chiar dacă fi fost în alertă! Dar dacă deja aveau informații de la ucraineni că acest tip de dronă se auto-detonează de ce nu au luat măsuri, în cele peste patru ore cât drona s-a aflat în port, până s-a auto-detonat?
Ca să fie și mai clar cât de clar este cine ne apără în cazul unor astfel de incidente nu putem să nu citim, într-un registru comparativ, comunicatele de presă ale MApN și Autorității Navale Române!
Astfel, MApN a transmis un comunicat în care anunță că „responsabilitatea monitorizării traficului naval în Marea Neagră este în competența Autorității Navale Române”.
La rândul său, Autoritatea Navală Română precizează că în atribuțiile sale intră supravegherea traficului maritim civil, pe când monitorizarea dronelor navale intră în competența instituțiilor din domeniul apărării și securității naționale, pentru că: „Ambarcaţiunile de mici dimensiuni, precum şi obiectele pentru utilizare militară care nu au o structură metalică sau sunt construite pentru a împiedica observarea pe radar, sunt dificil sau imposibil de detectat în mod constant. În asemenea situaţii, identificarea, confirmarea şi urmărirea unei ţinte devine extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă cu echipamentele din dotarea Autorităţii Navale”.
Indiferent care dintre cele două instituții ale statului român are dreptate, la fel ca și în cazul dronei care a explodat pe blocul din Galați (după ce alte drone intraseră sau chiar se prăbușiseră pe teritoriul românesc), autoritățile române nu pot spune că au fost luate prin surprindere, dat fiind că ne confruntăm deja de ceva timp cu minele aflate în derivă în Marea Neagră (o mină a explodat la 100 de metri de turiștii aflați la Costinești, în luna august 2023, iar o altă mină a fost descoperită chiar săptămâna aceasta pe plaja de la Vama Veche).
Să nu mai spun că, atunci când se discuta despre cum ar putea ajuta România la deminarea Strâmtorii Hormuz, Radu Miruță se bătea cu pumnul în piept cu faptul că România face parte din Grupul operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră, în colaborare cu Turcia și Bulgaria! Păi, dacă noi nu vedem o barcă de 7-8 metri lungime apropiindu-se de litoralul românesc, cât de experimentați suntem să identificăm niște mine de mărimea unei mingi gonflabile?
Revenind la Rusia, după explozia dronelor de la Galați și Constanța, cred că este deja clar pentru Putin cât de bine este apărată România! Să sperăm că este un cavaler și așteaptă să ne vină armamentul din SAFE, dacă se hotărăște să ne atace!

Nu este Evident ?
ROMANIA s-a inhaitat cu cine nu trebuie .
ROMANIA = N E U T R A = cea mai buna alegere .
ROMANIA sa ramana – Membru asociat UE . Si sa iasa din ONG-ul numit pompos NATO.