Drulă scoate documentul contra lui Bode

Autoritatea de Management (AM) a fondurilor europene, aflată în subordinea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, confirmă că ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, n-a depus încă cererea de rambursare, din fonduri europene, pentru sumele cheltuite cu achiziţionarea autospecialelor BMW, susţine preşedintele USR, Cătălin Drulă.

„Îi cer lui Bode să publice contractele subsecvente semnate și plățile făcute pentru acest contract. De asemenea, AM din subordinea lui Grindeanu spune că va verifica aspectele „până la prima cerere de rambursare” (vezi documentul din primul comentariu). Îi invităm să se apuce de treabă deja.

Autoritatea de Management (AM) a fondurilor europene din subordinea lui Grindeanu confirmă că Bode n-a depus încă cererea de rambursare pentru BMW-uri din fonduri europene.
AM e primul filtru de verificare, cel care sancționează „de pe scaun” caiete de sarcini restrictive cu corecții. Următorul este OLAF și Procurorul European și acolo e mai groasă treaba.
Avem confirmarea oficială că Bode n-a avut curaj până acum să ceară rambursarea banilor europeni pentru BMWuri.
Hai Luciane, curaj, cere rambursarea! Sau ți-e frică că te capsează OLAF-ul și EPPO în secunda doi?”, a scris Drulă, vineri, pe Facebook.

Pentru a-şi susţine afirmaţia, liderul USR a postat un document cu antetul Ministerului Transporturilor – Direcţia Generală Programe Europene Transport.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat joi că licitaţia pentru achiziţionarea de autospeciale marca BMW este una corectă, iar preşedintele USR, Cătălin Drulă, „dezinformează cu bună ştiinţă”, susţinând că acesta din urmă a semnat, în calitate de ministru al Transporturilor, fişa cu detaliile tehnice pentru tranzacţie.

Bode a adăugat că toată documentaţia tehnică a fost întocmită, analizată şi agreată de către structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Transporturilor, primind totodată şi girul unui evaluator extern al Băncii Europene de Investiţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Drulă nu minte,e cel mai curect si cinstit politician care curând nu va mai fi căci gașca lui Ciolanis nu suportă să fie descoperite afacerile murdare cu care fură la greu.

  2. Drula e Gelos pe Omu mieu, numitul Bode, care vrea binele mujicilor pe Drumurile Medievale ale Patriei.
    BMW este Singura Marka din Galaxie care nu are nevoie de Schimbare de Pivoti si Capete de Bara in Primele 3 Luni de la Livrare exclusiv de la Dealerul Mieu, Kamarad Schmidt.
    BMW FACE ORDINE !
    Mujicii o Cer…

  3. Asta s-a dorit la comun intre cele doua ministere sa poata arunca vina unii pe ceilalti pentru mentinerea haosului in mentalul cetatenesc!

  4. Asocieatia Femeilor de Serviciu din Spania , Federatia Zidarilor si Dulgherilor din Germania si Olanda , Organizatia Mondeala a Cersetorilor din Sebiu precum si Asocieatia Kilotilor Militari din Republica saluta achizitia de BMW uri si alte scule de politie , si este mandra ca din banii de taxe platite de noi , cand venim in tara pe benzina, taxa de wc din aerogari si autogari , din redeventa de 3 la suta pe petrolul romanesc , pe accizele la marfurile consumate de subsemnatii , comisioane bancare scapate de optimizarea fiscala etc , statul roman prin ministru Bode&asociatii a reusit in sfarsit sa cumpere ce a ce lipsea politiei romane de secole . Dusterul e vax iar Fordul le pute a olteni !

  5. nu uitati un lucru! Drula nu a luat spaga! Ba din contra i-a dat pe goarna pe cei care veneau cu mita si interventii.
    Ca Drula, nu o sa mai vedeti prin ministere. Acolo, colcaie putregaiul!

  6. Nu sunt fan Drulă și mă scârbește usr, dar, oricât ar încerca bode și klaus să ne lămurească, e clar că e un contract servit pentru bmw. Restul e dantelă pe marginea subiectului. Totuși stau și mă întreb, nu cumva atunci când drulă era la minister, a avut așa o slăbiciune pentru domn’ președinte și a acceptat dosarul? Că erau aliați atunci. Drulă crede că doar el poate înregistra discuții. ?

  7. Este tot mai evident in urma dovezilor ca Johanis si sluga sa Bode au fost pe o mana. USR poate reveni la capitolul credibilitate daca nu va ceda in rezolvarea acestui caz extrem de limpede. Drula nu este tradatorul de neam romnesc ca Borno sau Csolosh.

  8. Deja a ajuns si la urechile celor de la Buxelles manaria mafiotilor de la interne. Daca banii europeni nu vor fi aprobati inseamna ca shmenarul Bode a luat bemveurile lui Johanis pe banii romanilor amarati. Astia chiar isi bat joc de romani.

  9. Cică dottore Bode și-a scris „dizertația” din alte 50 de cărți, pardon 49 fiindcă o carte e menționată de doua ori. Cărțile din cărți de scriu pentru 15% la funcția de vaza. Sunt sigur că Bode și-a scris „lucrarea” când dormea pe bancheta din spate. Cei mai tari/șnapani doctori sunt în siguranță/ securitate națională. Și Jelena și-a luat doctoratul în securitate la Ciornoie Morea!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.