Drumul spre Pacific trece prin Iran

După atacurile SUA si Israelului in Iran, ministrul chinez de Externe a apărat dreptul internațional. „Popoarele Orientului Mijlociu sunt adevărații stăpâni ai acestei regiuni“, a spus Wang Yi. Iranul și statele din regiune trebuie să decidă „în mod independent“ asupra propriilor afaceri, iar războiul Americii trebuie să înceteze. Nu a spus însă ca Iranul este o piesă în strategia Chinei de a-și extinde puterea economică.

SUA lovesc China, nu doar regimul iranian

„În viziunea americană, chestiunea Iranului nu se referă cu adevărat la Iran“, scrie Zineb Riboua, cercetătoare la think tank-ul american Hudson Institute, specializată în influența Chinei și a Rusiei în Orientul Mijlociu. Ca și Rusia, China respinge sancțiunile americane și a devenit principalul partener comercial al regimului ayatollahilor. De mulți ani, China a asigurat supraviețuirea economiei iraniene afectată de sancțiuni.

Iran: petrolul sancționat și „flota fantomă” care ține economia în viață

China a construit un sistem economic paralel: mai mult de 80% din exporturile de petrol ale Iranului merg către China, transportate de nave care operează în afara fluxurilor oficiale de comerț și financiare. Tancurile din această „flotă fantomă“ își opresc transponderele după ce părăsesc apele Iranului și identifică mai târziu petrolul ca fiind din Malaezia sau Indonezia. Din 2021, potrivit estimărilor, China a livrat astfel aproximativ 140 de miliarde de dolari către Iran. „China este principalul motiv pentru care Republica Islamică nu a intrat în faliment“, explică experta de la Hudson Institute.

China trebuie să importe 70% din petrolul său. Petrolul adus din Iran reprezintă aproximativ 15% din aceste importuri. Beijingul a cumpărat și petrolul și gaze din Rusia, petrol din Venezuela. SA fost o afacere buna, pentru ca erau produse supuse sancțiunilor, vândute la prețuri foarte mici. Petrolul era transportat de nave fantomă, plătit in sisteme paralele cu cel al dolarului si rafinat în așa-zisele ”rafinării ceainic” din China – rafinării private mici, cu tehnologie simplă, neintegrate în fluxurile financiare internaționale și care puteau ocoli sancțiunile. Țările furnizoare au devenit dependente de China. Acest lucru a fost ajutat de politica americană si occidentală a sancțiunilor.

Iran și China: alianța care testează sancțiunile globale

În paralel cu aceste importuri, China a obținut influență în rândul elitelor politice din Iran. În 2021, Iran și China au încheiat un acord economic pe 25 de ani. Detaliile acordului nu sunt încă pe deplin cunoscute. New York Times scrie că acordul avea un volum de 400 de miliarde de dolari – banii urmând să fie investiți în infrastructura Iranului, din nou, în primul rând în sectorul petrolului și gazelor. Nu este un acord deosebit pentru China, este cu o treaptă sub parteneriatele cu Pakistanul, Rusia, Kazahstan sau Africa de Sud.

Este tipul de acord pe care China îl încheie frecvent și în cadrul inițiativei Noului Drum al Mătăsii, pentru a-și proiecta puterea economică prin Asia Centrală și Orientul Mijlociu până în Europa și Africa. Iranul, între Marea Caspică și Golful Persic, este o piesă centrală pentru drumul spre vest, pe uscat și pe mare.

În 2010, Iranul a semnat un contract de 130 de milioane de dolari cu compania chineză ZTE. Ulterior, companiile chineze au oferit tehnologie pentru recunoașterea facială bazată pe inteligență artificială.

Mai important, China a furnizat si arme – radare, componente pentru rachete. Cu puțin timp înainte de începerea atacului americano-israelian, Reuters, citând mai multe surse oficiale, a raportat că China este aproape să furnizeze Iranului rachete antinavă. Cu această armă, regimul de la Teheran ar fi putut ataca Marina SUA de pe coasta sa. În plin război in Iran, Washington Post scria, pe 7 martie, că dintr-un centru chinez al industriei chimice au plecat spre Iran doua nave despre care se suspectează că ar transporta precursori ai combustibilului pentru rachete. Sunt nave ale Gardienilor Revoluției din Iran. Institutul pentru Studiul Războiului, al familiilor Kagan și Nuland, arată că Iranul a mai primit un asemenea transport pe 13 februarie.

Strategia Chinei: între Hormuz și alianțele din Golf

China evită situațiile care ar duce la o confruntare directa cu Statele Unite. Situația din Iran arată limpede limitele puterii chineze și ale ajutorului pe care îl poate oferi aliaților formali sau informali. Pe de altă parte, Beijingul nu ezită să se lanseze în cooperare militara suficient de vizibilă cu rivali ai Statelor Unite.

China cooperează și cu aliați ai SUA și inamici mai mult sau mai puțin declarați ai Iranului. Statele din Golf fac acum afaceri bune atât cu SUA, cât și cu China. Companii chineze construiesc porturi și infrastructură de telecomunicații în Emiratele Arabe Unite și în alte state din Golf. Arabia Saudită vinde mai mult petrol Chinei decât orice altă țară. O treime din importurile Chinei provin din statele Golfului. Aceste alianțe largi ale Chinei în regiune ar putea-o proteja împotriva sancțiunilor SUA în cazul unui atac asupra Taiwanului. În acest caz, Statele Unite ar trebui să se bazeze pe statele aliate pentru a sancționa China. SUA nu ar putea acționa direct.

Modul în care China și-a extins puterea geo-economică cu ajutorul Iranului a fost evident și în atacurile din Marea Roșie de acum aproximativ doi ani. Rebelii houthi din Yemen, aliați ai Iranului, au atacat nave de marfă în Marea Roșie, provocând un șoc comerțului global, deoarece ruta prin Canalul Suez a fost amenințată timp de luni.

Lupta pentru punctele critice de tranzit și resurse

Drumul SUA către Pacific și îndiguirea pe mai departe a Chinei în acea regiune (pe modelul lansat în primii ani ai războiului rece, cu a 2-3 ”lanțuri” de insule aliate ale SUA și militarizate) trece prin Teheran. Controlul aprovizionării cu energie in Golf este mai puțin riscant pentru SUA decât ”gâtuirea” Chinei aproape de coastele sale, în Marea Chinei de Sud. De fapt, drumul spre Pacific a început în Panama, acolo unde Donald Trump a amenințat cu preluarea controlului asupra Canalului Panama. Asta dacă porturile de la capetele sale controlate de companii chineze nu-și vor schimba proprietarul. Acum, Panama a anulat concesiunile și controlează acele porturi, până la noi concesiuni sau licitații. Soarta porturilor chineze în Panama seamănă cu cea a afacerilor Lukoil în străinătate.

Dacă Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și alte țări integrate în sistemul economic chinez, nu ar întrerupe livrările de petrol către Beijing în timpul unui război în Pacific, întreaga arhitectură a sancțiunilor Americii/Vestului s-ar prăbuși. De aceea, războiul din Iran poate servi ca o lecție dată de SUA monarhiilor aliate din Golf. Riscul este mare. Un eșec al Statelor Unite și Israelului ar putea încuraja diversificarea relațiilor strategice ale acestor monarhii. Unele sunt deja pe o traiectorie centrifugă, apropiindu-se de BRICS sau de Organizația de Cooperare Shanghai. Or, până și simpla supraviețuire a regimului mullahilor în Iran poate fi socotită un eșec al SUA.

China și rivalitățile din Golf: energie, alianțe și presiuni

Totuși, influența Chinei în regiune este mai mică decât a cea americană. China nu-și poate proiecta puterea precum SUA. Costul susținerii directe a Iranului este prea mare pentru Beijing. Consecințele războiului se simt cel mai mult în Asia, unde se duce cel mai mult din petrolul ce trece prin strâmtoarea Hormuz. China are rezerve strategice pentru 3-4 luni de zile, dar asta nu înseamnă că nu caută să determine încetarea conflictului. Sprijinul pentru Iran este doar unul verbal.

China si SUA nu au abandonat pregătirea vizitei președintelui Trump la Beijing, pe 31 martie-2 aprilie. În plin război in Iran, delegațiile chineză și americană se pregătesc pentru o întâlnire preliminară la Paris, la finalul acestei săptămâni. Delegațiile vor fi conduse de secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și de vicepremierul chinez He Lifeng. Adunarea Națională Populară se află în sesiune începând de pe 5 martie, iar presa chineză scrie că atacul american în Iran a modificat agenda dezbaterilor, acum orientate pe o noua realitate în Golf, una mai puțin favorabilă Chinei.

China rămâne cu un cvasimonopol asupra mineralelor rare, iar SUA ripostează prin controlul unei surse majore de energie pentru China. Influența chineză în Africa bogată în resurse, alături de influența rusă, se afirmă mai mult decât cea occidentală. Războiul din Iran pare mult mai complicat decât a estimat administrația Trump. SUA au atacat Iranul fără vreo amenințare clară din partea acestui regim sau a Chinei. Beijingul are multe cărți de jucat, așteaptă vizita președintelui SUA și înfrângerea republicanilor la alegerile pentru Congres așa cum caută soluții pentru influențarea monarhiilor arabe din Golf și a unui potențial nou regim la Teheran.