După ce a îmbogățit Rusia, UE face la fel cu China

În ciuda cererii mai mici de energie, din cauza problemelor din sectorul construcțiilor și a restricțiilor impuse prin politica ”zero covid”, China importă tot mai multe gaze naturale din Rusia, scrie cotidianul South China Morning Post, din Hong Kong. Este drept, importurile de gaz natural lichefiat din Indonezia și Statele Unite au scăzut, însă importurile chineze depășesc cererea de pe piața internă. China a importat în primele șase luni ale anului 2022 cu 28,7% mai mult gaz natural lichefiat din Rusia, la un preț cu 182% mai mare, din cauza scumpirii abrupte. Iar la aceste volume trebuie adăugate cele care vin din Rusia prin gazoductul Puterea Siberiei, care, potrivit Moscovei, au ajuns la cifre record anul acesta.

De unde această creștere a importurilor chineze de gaze naturale lichefiate din Rusia, într-un moment în care economia Chinei nu consumă pe măsură? Autoritățile de la Beijing sunt si mai puțin transparente ca de obicei și au încetat sa facă public volumul de gaze importate, pentru a „proteja interesele legitime de afaceri ale importatorilor și exportatorilor”.

Răspunsul pe care China refuză să-l dea îl găsim în paginile Financial Times, care, fără a spune lucrurilor pe nume, sugerează că Beijingul revinde în Europa gazele lichefiate cumpărate din Rusia, supuse sancțiunilor europene, iar recurgând la această strategie obține profituri importante din buzunarul contribuabililor europeni.

În cursul acestei veri, mai multe publicații economice au atras atenția că India vinde în Europa petrol din Rusia pe care îl rafinează. India, care a refuzat să aplice sancțiuni Rusiei, obține un profit frumos pe seama Europei, vânzând petrol rusesc, în timp ce liderii de la Bruxelles, cei care cer mereu și mai multe sancțiuni împotriva Rusiei, se fac că nu observă decât eticheta indiană a petrolului astfel ajuns în Europa.

Același lucru pare să se întâmple cu gazele naturale lichefiate din Rusia care ajung în Europa via China, cu niște costuri suplimentare pe măsură. ”Spaimele Europei de o penurie de gaze în timpul iernii au fost domolite gratie unui neașteptat cavaler în alb – China”, scrie Financial Times. Cotidianul de la Londra mai scrie: ”Cel mai mare importator Mondial de gaze naturale revinde o parte din surplusul de gaze naturale lichefiate ca urmare a cererii interne reduse. Asta a alimentat piața spot cu gazele mult dorite de Europa, în ciuda prețurilor mai mari”.

Financial Times, mare susținător al sancțiunilor împotriva Rusiei, nu spune însă ce înseamnă ”surplusul” Chinei, de unde vine el, câtă vreme importurile din SUA sau Indonezia au scăzut. Cum importurile europene de gaz natural lichefiat au crescut cu 60% în acest an (sigur, țările UE importă în special din SUA), este limpede că în Europa ajung pe căi ocolite și costisitoare și gazele ruse așa-zis supuse sancțiunilor. Asta explica în parte de ce depozitele de gaze UE, despre care specialiștii avertizau că nu vor putea ajunge la 85% din capacitate în pragul iernii, au ajuns relativ repede la 77%.

Financial Times admite cu jumătate de gură această realitate: ”Dacă Rusia va ajunge să exporte mai mult gaz în China, ca o modalitate de a pedepsi Europa, atunci China va putea vinde gazele pe piața spot, ajutând în mod indirect Europa”.

Ideea ca Beijingul ar ”ajuta” Europa este greșită. Totul vine cu un cost foarte mare. În primul rând, China taxează direct Europa, vânzând aceste gaze (oricum scumpe datorita procesului de lichefiere și regazeificare) care fac aproape înconjurul lumii. În al doilea rând, Rusia taxează indirect Europa vânzând Chinei gaze la un preț mai mult decât dublu față de cel din urmă cu un an. Însă marile ziare economice din Vest nu vor să scrie că Rusia si China se îmbogățesc de pe urma sancțiunilor UE, care merg pe conduita neoliberală a penalizării totale a Rusiei. Dar The Wall Street Journal scrie deja că această politică a sancțiunilor s-a întors ca un bumerang împotriva Europei.

Așadar, în vreme ce miniștrii Energiei din UE se pregătesc pentru întâlnirea de pe 9 septembrie de la Bruxelles, unde Ursula von der Leyen vrea sa traseze reforma pieței energetice europene și să decupleze prețul energiei electrice de cel al gazelor, UE nu face decât să schimbe dominația energetică rusă cu cea a uso-chineză. China este catalogată în documentele oficiale drept „rival strategic”, însă liderii UE, altfel cei mai vocali din lume împotriva  Rusiei, nu suflă o vorba despre dubla taxare a contribuabilului european ce apare acum, din cauza ipocritei politici a sancțiunilor.

Recomanda 27

1 Comentariu

  1. Cand or incepa sa cada cateva banci mari (incepand cu alea franceze, care nu mai pot ascunde scandalul …)
    o sa gandesti altfel … 🙂
    pana atunci , pentru linisteabta sufleteasca e OK si cu explicatii pur emotionale !

    (o chestie-ti zic, din domeniul deciziilor pe ANALIZA[!] informatiilor [pretioase !] fiind: NIMIC NU E CE PARE OFICIAL ! Tine minte … 🙂 … nici macar in USA nu e ce pare ; …’s enorm de multe papusi in geam ! ca si confirmare … 🙂 …vezi curand … 17=”nu departe de casa” 🙁 !) PUP !

    🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.