Ministerul de Externe a anunțat că România a fost contactată recent de Comisia Europeană și, în urma discuțiilor, țara noastră va prelua 10 migranți din Malta aflați la bordul navei caritabile Open Arms.
„Cu referire la situația din Marea Mediterană, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:
Autoritățile române cunosc situația din Marea Mediterană și România a participat activ la discuțiile purtate în vederea identificării unor soluții, atât pentru evitarea pierderii de vieți omenești, cât și pentru împiedicarea deschiderii unor breșe care să conducă la încurajarea migrației ilegale.
Chiar dacă situația actuală nu poate fi comparată cu nivelul fluxurilor de migranți din perioada 2015-2016, fenomenul rămâne foarte ingrijorator, cu o creștere semnificativă a mortalității în rândul migranților care aleg această cale.
În condițiile în care, în ultimii ani nu s-au înregistrat progrese semnificative în negocierea reformării Regulamentului Dublin, în timpul Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, autoritățile române implicate au reușit să identifice soluții punctuale prin introducerea unui nou concept, respectiv aranjamentele temporare, un instrument fără caracter legislativ obligatoriu menit sa simplifice coordonarea dintre statele membre UE în astfel de situații.
Acesta a avut la bază respectarea principiului solidarității, prin participarea la mecanismul de împărțire a responsabilității, pe bază de voluntariat, ținând cont de realitățile din fiecare Stat Membru și a capabilităților de care acesta dispune pentru a-și asuma preluarea unor persoane aflate în nevoie de protecție internațională, deseori vulnerabile.
Au mai existat situații similare în acest an, iar România a participat la 3 astfel de apeluri de preluare făcute de către Comisia Europeană, respectiv 2 din Italia, pentru un număr de 10 persoane și 1 din Malta, pentru un număr de 5 persoane aflate în nevoie de protecție, care s-au finalizat cu sosirea, până în prezent, pe teritoriul României a unui număr de 11 persoane.
În privința ultimelor evoluții din Marea Mediterană, România a fost contactată recent de Comisia Europeană, care coordonează eforturile de identificare a unor soluții pentru salvarea vieților migranților. Autoritățile române au decis să raspundă favorabil, alături de mai multe State Membre, privind posibilitatea de a prelua un număr limitat de migranți, care să fie relocați (în cazul nostru este vorba de 10 persoane din Malta).
Este o decizie care arată disponibilitatea României de a contribui la efortul de solidaritate în astfel de situații, fiind vorba de persoane vulnerabile, care necesită protecție, iar acest răspuns nu pune în niciun fel presiune pe sistemul românesc de azil„, se arată într-un comunicat transmis de MAE vineri.
Șase state, printre care și România, s-au oferit să preia imigranții aflați la bordul navei caritabile Open Arms, care nu a primit permisiunea de a acosta în porturile italiene, a anunțat premierul Italiei, Giuseppe Conte, potrivit Reuters.
Astfel, spunea oficialul italian, cei aproximativ 150 de migranți aflați la bordul navei vor fi preluați de Franța, Germania, România, Portugalia, Spania și Luxemburg.
Pai sa facem si noi la vami, dupa ce-i primim pe astia de pe „Open arms”, o politica de „open doors” ! Adica vamesii si politistii de frontiera sa se intoarca cu spatele si sa se faca, „ca ploua” atunci cind migrantii, pe virfuri si in sir indian, vor trece spre Jarmania si Franta „cele primitoare” ! (ha ha ! imi amintesc cum acum citiva ani pe fisia de frontiera, in „no man’s land” au fost retinuti citiva migranti, pe care „calauza” ii pacalise si-i lasase acolo, spunindu-le ca sint deja in Ungaria. Cind granicerii i-au lamurit ca nu si ca vor lua inapoi drumul Romaniei, migrantii au inceput cu totii sa plinga !)