Finala US Open cu scandal:

„A luat o măsură extremă, e păcat”

Antrenorul Serenei Williams a recunoscut că i-a oferit sfaturi elevei sale în timpul finalei US Open, lucru interzis de regulament şi care i-a adus o primă penalizare americancei în finala pierdută în fața japonezei Naomi Osaka.

Patrick Mouratoglou a susţinut însă că toţi antrenorii din tenis procedează în acelaşi mod şi îl acuză pe arbitrul de scaun, Carlos Ramos, că nu a ştiut să gestioneze momentul şi a inflamat spiritele.

„Am oferit indicaţii. Sascha (n.r. antrenorul lui Naomi Osaka) a oferit şi el indicaţii. Acest arbitru a fost adesea la meciurile lui Nadal, iar Toni oferea indicaţii la absolut fiecare punct din meci. Dar nu cred că Serena s-a uitat la mine, de aceea nici nu poate crede că eu îi ofeream indicaţii. Toată lumea face asta, cu toţii o ştiţi. Este o regulă şi e vorba de psihologia pe care arbitrul de scaun se presupune că o are. El a luat o măsură extremă, şi e păcat că s-a întâmplat asta. Există reguli, însă nu strici în acest fel o finală de Grand Slam şi faci drama pe care el a făcut-o. Totul ar fi putut fi evitat dacă ar fi existat psihologie”, a declarat Mouratoglou, citat de Digi Sport pe site-ul său.

„Eu nu trişez pentru a câştiga. Prefer să pierd. Poate nu ştii asta”, a fost prima replică tăioasă a Serenei Williams pentru arbitrul de scaun, atunci când acesta a acuzat-o că a primit indicații de la antrenor în timpul meciului.

Ulterior, Ramos a sancţionat-o cu punct pierdut pe Serena Williams după ce aceasta şi-a făcut racheta praf şi a penalizat-o cu game pierdut după ce Serena l-a numit „hoţ”. A fost nevoie de intervenţia supervizorilor pentru a o linişti pe Williams.

„S-a simţit insultată, tratată ca o trişoare, complet umilită, de aceea a reacţionat aşa. Integritatea este cel mai important lucru pentru ea”, a explicat Mouratoglou.

Williams a adus acuze de sexism la venirea oficialilor: „Sunt mulţi bărbaţi aici care au spus mai multe lucruri şi pentru că sunt bărbaţi nu au păţit nimic. Nu este corect”. Au urmat momente în care Serena a fost surprinsă cu lacrimi în ochi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. sterena nu e trişoare, ci o mare trişoare şi o mare hoaţă şi la fel şi antrenorul ei, care a recunoscut măgăria, pus faţă-n faţă cu imaginile încriminatoare…cum o ia pe coajă, cum o dă pe discriminare, javra…

    • Toatii negrii fac asa in rahatul de America. Atentie tineretule cautator de rai pe pamint. Mizeria ocidentului se numeste Corporation Domination. Este un fel de comunism spart in mii de bucatele. Mai pe romaneste spus Un BALAUR CU MULTE CAPETE. Corporation Domination abia va asteapta. Plecati cit mai repede ca au nevoie de voi. In Romania au distrus totul impreuna cu tradatorii mafiei poitice si securiste.

  2. Carlos Ramos ( portughez nu spaniol , cum scriu cei de la Libertatea!) a procedat corect netinand cont de locul de desfasurare al finalei, nici de euforia publicului, ci a aplicat progresiv regulamentul .Bine face , se respecta si poate fi un MODEL pentru multi arbitri de scaun.Nu el a stricat finala , ci Serena si antrenorul ei.

  3. Bruneta si antrenor de cacao.Nu stiu sa piarda onorabil,fair playul e valabil la altii nu si la marlani…

  4. Daca tinea la integritate nu refuza testele antidoping, asa cine o mai crede.Integritatea se vede mai ales cand pierzi, Serena are multe de invatat cat va mai juca.NU este singurul incident vulgar cu arbitrii.Sau esti integra si respecti regulile sau te dai nevinovata dar refuzi testarile pe motiv de „discriminare”.

  5. Din stea care rasare a ajuns o gaura neagra. Reactia Serenei e semnul ca se apropie de finalul carierei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.