E rău cu rău, dar mai rău fără Chichirău?

Apărut de puțină vreme din spuma corporațiilor, ca Venus din spuma mării, partidulețul USR devine din ce în ce mai agitat. Membrii săi, loviți de ADHD, nu-i mai suportă pe parlamentarii puterii și mai ales pe cei care i-au trimis pe aceștia acolo prin votul lor. Cine se întreabă ce i-a apucat, ar trebui să analizeze modul lor de gândire, cum se văd ei. Zilele trecute, de pildă, un userist se legitima cu ceva studii superioare prin Vest, angajări la multinaționale și realizarea unor aplicații soft pe alte meleaguri.

Nimic nu făcuse, în țară sau în străinătate, pentru români sau România. Doar pentru propria sa bunăstare. Și culmea, asta crede el că îl face vrednic de a-și impune prin orice mijloace punctele sale de vedere. Foarte bun CV avea acest om pentru a se reangaja la o corporație, totuși, nimic din conținut nu-l recomanda ca bun făcător de legi. Însă tupeul de corporatist este greu de egalat. Și atunci, ce altceva în afară de tupeu și poate o mică doză de paranoia îl face să creadă că el și ai lui salvează toată România?

De fapt, aici avem de-a face cu un nou tip de extremism. Useristul, reprezentant al corporatiștilor, crede cu tărie că este rasa superioară. Ca arian al politicii, trebuie să-și impună voința chiar și prin forță. Cine îi studiază postările poate vedea cum se revoltă că oamenii simpli votează cu altcineva și vor cu totul altceva. Și cum îi jignește și îi desconsideră. În mintea useristului, democrația nu înseamnă suveranitatea poporului, ci dictatura unei mici minorități „luminate“. Fără să știe, îi calcă pe urme lui Ion Iliescu, cu teoria sa despre „despotul luminat“.

Cum orice despot are nevoie de adulație, am văzut cu toții o scenă edificatoare în noaptea când useriștii au ieșit din Parlament numai ca să fie aclamați de mica, dar gălăgioasa lor galerie de ultrași, strânsă acolo pentru intimidarea celorlalți parlamentari. Au avut coregrafie, sloganuri și manifestări huliganice. De adulație au parte și la televiziunile lor, vreo două la număr. La una din ele am văzut un cunoscut profesor universitar la SNSPA spunând că violența manifestanților, inclusiv cea fizică, este permisă și chiar justificată în Uniunea Europeană.

Este adevărat că și mișcarea legionară a pornit din mediul universitar, dar credeam că vremurile acelea au dispărut de mult. Istoria se repetă însă, poate mai repede decât credem, și noul tip de extremism și-a găsit un cămin călduț printre destui universitari români. Mai mult, acesta are în Facebook și Youtube cei mai buni aliați. Însă nu useriștii au fost primii care au descoperit și folosit uriașul potențial de manipulare publică și atragere de adepți ai rețelelor  sociale. Numele ISIS vă spune ceva?

Regizori desăvârșiți și operatori talentați, cu smartfonu-n vârf de băț, incită diverse persoane publice, până când le scot din pepeni și apoi postează replicile acestora, spuse la nervi, ca și când ar fi niște persoane violente și imorale. Nici montajul nu este de neglijat. Cei de la Hollywood sunt cârpaci față de useriștii noștri. Una dintre tinerele talente ale cinematografiei de baltă se numește Cosette Chichirău. A strâns sute de mii de vizualizări pe Youtube și zeci de mii de like-uri pe Facebook cu superproducțiile sale.

Rău cu rău, dar mai rău e fără rău, spune un proverb românesc, referindu-se la faptul că, uneori, chiar dacă ni se întâmplă lucruri rele, este mai bine decât dacă nu ni s-ar întâmpla deloc. Este greu de apreciat acum dacă USR este un rău distructiv sau un rău necesar. Cineva trebuie să facă și opoziție în țara asta, pentru că în acea zonă nu se văd decât peneliști jalnici și triști, iar pesediștii zburdă vesel pe câmpiile pierzaniei țării. Totuși, întrebarea de bază rămâne: câtă nevoie avem de „luminații“ lui Chichirău și de violența lor, e rău cu rău, dar mai rău fără Chichirău?