Echipa Pandurii nu a fost programată, Oţelul câştigă la masa verde!

Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu Jiu în partida cu Oţelul Galaţi de pe teren propriu din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza datoriilor de circa 600.000 de euro către diverse cluburi şi jucători. Astfel, liderul, Oţelul Galaţi, şi-a asigurat deja cele 3 puncte.

„Termenul în care clubul Pandurii putea achita datoria a trecut, iar meciul nu a fost programat. Celelalte cluburi care aveau datorii către terţi, Universitatea Craiova, Rapid şi Unirea Urziceni, şi-au rezolvat problemele şi vor juca în etapa a XIX-a”, au precizat sursele citate.

Conform regulamentului, neprogramarea în două etape în timpul unui sezon atrage după sine retrogradarea echipei respective în Liga a II-a.

Pandurii avea de achitat datorii de circa 600.000 de euro către diverse cluburi şi jucători, printre care se numără Dinamo (aproximativ 460.000 de euro) şi fotbaliştii Cosmin Tilincă şi Ionuţ Stancu. Preşedintele executiv al CS Pandurii, Eugen Pârvulescu, declarase marţi că gruparea gorjeană a plătitit datoriile către jucători, dar nu a ajuns încă la un acord cu FC Dinamo în cazul sumei de bani pe care o mai are de achitat în cazul transferului mijlocaşului Ilie Iordache.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.