O educatoare de la o grădiniță de stat din Capitală a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fiind acuzată că ar fi lovit, tras sau împins șase copii.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, prin rechizitoriul emis de procurorul de caz s-a dispus trimiterea în judecată sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru comiterea a șase infracțiuni de purtare abuzivă, o parte în formă continuată.
‘Din probatoriul administrat a rezultat că în perioada ianuarie – martie 2024, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la o grădiniță din municipiul București, Sectorul 1, având calitatea de cadru didactic, educatoare, inculpata ar fi exercitat acte de violență fizică împotriva a șase preșcolari pe care i-ar fi lovit, smucit, tras sau împins, cauzându-le astfel suferințe fizice’, se precizează în comunicatul Parchetului.
Rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pe principiul nu te-am facut eu, dar te omor oricum 🤡 Cine nu realizeaza si constientizeaza forta fizica a unui adult in comparatie cu oasele subtirele ale copiilor, pe langa aspectul ca violenta fata de cei mai slabi, mai mici si mai neajutorati decat tine (este valabil si pentru oameni si pentru necuvantatoare), este deja o problema de „mansarda”, NU are ce cauta in preajma copiilor!