Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) va fi reorganizat prin desfiinţarea inspectoratelor judeţene şi crearea a opt direcţii regionale în construcţii, iar 125 de angajaţi vor fi disponibilizaţi, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, act normativ aprobat miercuri de Guvern.
„Inspectoratul de Stat în Construcţii este prima instituţie din România cu servicii deconcentrate care se reorganizează pe structura regiunilor de dezvoltare, în locul celei pe judeţe. Măsura vizează eficientizarea activităţii instituţiei, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal şi în special a celor cu perosnalul de conducere. Reorganizarea urmează linia promovată de Guvernul României de raţionalizare a cheltuielilor publice”, a declarat miercuri într-un comunicat Elena Udrea, în subordinea căruia se află ISC.
Astfel, vor fi înfiinţate şapte direcţii regionale în construcţii prin reorganizarea inspectoratelor judeţene şi Direcţia Regională în Construcţii Bucureşti-Ilfov.
Reorganizarea presupune reducerea a 125 de posturi, dintre care 65 de posturi de execuţie.