Elena Udrea şi-a găsit semnul electoral

Gestul Elenei Udrea de a sări cu paraşuta dintr-un avion este semnificativ pentru întreaga ei carieră politică, desfăşurată sub acelaşi semn, al paraşutei. Ne amintim, cu o duioşie inevitabilă, că admiratoarea preşedintelui unei ţări cu regim monarhic a sărit şi dintr-un partid în altul, şi asta chiar de mai multe ori decât din avion, vreo patru, dacă nu mă înşel (PSD, PNL, PDL, PMP). Drept care nu mi se pare exagerat termenul de paraşută politică, din acest punct de vedere, singura ei orientare stabilă, tot politică, fiind aceea către idolul ei, Traian Băsescu.

Pe care, de cum l-a văzut, a rămas atârnată, sau lipită, ca marca de scrisoare, de ochii lui, cu toată dificultatea de ordin fizic a acestei performanţe. Fosta militantă de stânga a devenit brusc o dreptace înflăcărată, de cum a sărit în PNL (şi mai ales în braţele, politice din nou, ale lui Băsescu). Lucrul nu mai e deloc de mirare, având în vedere, de exemplu, tinereţea lui Petre Ţuţea, un fel de ideolog al dreptei mai apoi, dar abia după cuvenita maturizare. Fără să aibă vreo treabă cu ideologia, ci mai degrabă cu bileţelele – unul dintre acestea, plin de parfum, fluturat în faţa camerelor de luat vederi, era cât pe ce să-l dea jos din scaunul de prim-ministru pe Tăriceanu –, ci, mai degrabă cu afacerile soţului galinaceu după nume, până la o vreme. Mai apoi personale, în strânsă conjunctură cu cele prezidenţiale. Frumoasa, zice-se, blondă (dar una vopsită) a politicii dâmboviţene s-a dovedit o foarte talentată sportivă, în domeniul ei.

Şi fiindcă vorbeam de performanţe, de departe, cea mai cea este relaţia, politică, evident, cu acela pe care Curtea Constituţională l-a învrednicit cu funcţia de şef al statului român, chiar dacă, să fie vorba între noi, în Constituţie nu se suflă niciun cuvinţel despre o asemenea calitate. Nefiind primul adaos la Constituţie din partea respectabilului for, să nu ne mirăm că sportul alergării în cursa cu sărituri peste obstacole, tot constituţionale a făcut o strălucită carieră în activitatea singurului preşedinte lacrimogen din istoria noastră postrevoluţionară, şi nu numai. Aşa că nu a fost nicio problemă pentru ilustrul personaj să sprijine şi chiar să croiască o carieră politică pentru această pupilă, pe lângă cealaltă, cu care are chiar o legătură de la tată la fiică, marea noastră specialistă în probleme de lexicografie şi editare a frazelor.

Aşa a ajuns Lenuţa noastră să calce pe urmele celeilalte Lenuţe, de tristă amintire, a cărei carieră triumfală, până la un punct, a fost brusc curmată lângă zidul cazarmei de la Târgovişte. Ca să nu mai vorbim de antecesoarea ei, plecată în exil cu patronul ei spiritual (deşi s-ar putea spune şi invers), Carol al II-lea. Elena Udrea nu are însă sensibilităţi în domeniul istoriei apropiate sau ceva mai îndepărtate, aşa că şi-a văzut de treabă cu toată încrederea, sub bagheta magicianului de la Cotroceni. Vrăjile ei politice i-au luat, se pare, cu totul uzul raţiunii mentorului ei, care a ajuns să o ducă, împachetată cu tot dichisul ca marea speranţă a politichiei, chiar la masă în familie, unde decolteul ei generos, deloc politic de data asta, a fost cât pe ce să-i întunece vederea actualei, cel puţin oficial, prime doamne a ţării.

Dacă Bahmuţeanca a găsit, în repetate rânduri, împotriva prigonitorului conjugal, soluţia divorţului, deloc politic în cazul ei, în familia prezidenţială o asemenea soluţie nu era nici măcar de luat în considerare, având în vedere că ar fi antrenat o adevărată ruină a unei cariere politice spectaculoase, mai ceva ca lovitura de stat din vara lui 2012, situaţie în care CCR n-ar mai fi putut avea vreun cuvânt de spus. Şi fiindcă tot am ajuns pe terenul lunecos al comparaţiilor, preşedintele unui mare şi respectabil stat european a avut totuşi decenţa să întrerupă o relaţie cvasi-conjugală de dragul unei amante, lucru imposibil la Bucureşti, unde, repet, totul se petrece în sfera politicului.

Astfel încât marinarul, de dragul blondei săritoare cu paraşuta, a ales soluţia divorţului nu de o persoană, ci de un partid, şi i-a dat cu piciorul aceluia care i-a adus gloria şi i-a întins covorul roşu sub picioarele obişnuite mai degrabă cu tangajul de pe puntea unui vapor. De neuitat a fost scena despărţirii de la perdeluţă, la fel cu celebra scenă a balconului din tragedia shakespeariană. Cum însă cheiurile Dâmboviţei nu au în comun cu ale Tamisiei spiritul tragediei, la noi totul s-a rezolvat prin apariţia unei noi făcături, Fundaţia mai întâi, şi apoi Partidul Mişcarea Populară, în acelaşi spirit curat constituţional cu care ne-a obişnuit preşedintele nostru.

Ca s-o scurtăm, Elena Udrea a aterizat destul de repede în acest nou şi, deocamdată, ultim partid, care nu ştim încă dacă-i rezervă onoarea de candidată la vreun scrutin, dar semnul ei electoral a fost rezolvat cu anticipaţie: paraşuta.