Elena Udrea, un nou dosar penal

DNA cere extinderea urmăririi penale în cazul Elenei Udrea pentru săvărșirea a două infracțiuni de instigare la luare de mită, privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009. În perioada săvârșirii faptelor, Udrea avea calitatea de ministru al Turismului. Documentul a fost trimis către Camera Deputaților.

Potrivit procurorilor, Udrea i-a determinat pe Nastasia Gheorghe, secretarul general al Ministerului Turismului, precum și pe Tarhon Victor, președintele Consiliului județean Tulcea (instituție care primea finanțare și de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanților unor societăți comerciale care aveau contracte cu cele două instituții să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale.

Comunicatul DNA

„Cauza are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Anterior, în cursul lunii septembrie 2016, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care Nastasia Gheorghe (la data faptei secretarul general al Ministerului Turismului) şi Tarhon Victor (la data faptei preşedintele Consiliului judeţean Tulcea) pentru luare de mită, precum şi faţă de Udrea Elena Gabriela pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani. În urma probelor administrate ulterior au fost obţinute probe noi cu privire la săvârşirea, de către Udrea Elena Gabriela, a două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale”.

În același dosar este urmărită penal și Ioana Băsescu. Fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu se află sub control judiciar, pentru instigare la splălare de bani și abuz în serviciu.

Elena Udrea a fost audiată de procurori în legătură cu o presupusă șpagă de un milion de euro, dată în timpul campaniei electorale prezidențiale din 2009.

Pe 22 septembrie, DNA anunţa, prin intermediul unui comunicat, că procurorii au început urmărirea penală față Nastasia Gheorghe (la data faptei secretarul general al Ministerului Turismului) și Tarhon Victor (la data faptei președintele Consiliului județean Tulcea) pentru luare de mită, precum și față de Udrea Elena Gabriela pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de spălare de bani.

La ieșirea de la DNA, Udrea declara că acuzațiile vizează spălare de bani, într-un dosar legat de finanțarea campaniei electorale pentru prezidențialele din 2009.

„În calitate de persoană care mă ocupam neoficial de campania președintelui, aș fi știut de niște contracte”, susțin procurorii, declara Elena Udrea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.