Ne despărțim cu tristețe de cel care a fost Alex Ștefănescu, un distins om de cultură, un erudit istoric și un critic literar înzestrat de Dumnezeu cu un talent rar al interpretării și sintezei.
A fost deopotrivă actor, martor și analist al unei perioade prolifice a literaturii române din ultimele cinci decenii, prezentată monumental în lucrarea „Istoria literaturii romane contemporane (1941-2500)”, una dintre puținele istorii autentice ale literaturii noastre, pe care a iubit-o și respectat-o în egală măsură. A cântărit fiecare cuvânt, conștient de importanța pentru viitor a scrierilor sale despre și pentru creațiile autorilor români.
Prin plecarea lui Alex Ștefănescu, literatura română rămâne mai săracă fără unul dintre reputații critici ai săi. Scriitorii români rămân fără un reper important al creației lor. Lumea rămâne mai săracă la capitolul entuziasm și bucurie în fața creației umane.
Alex Ștefănescu avea harul însuflețirii cuvintelor și avea darul de a face ca fiecare persoană cu care intra în contact să se simtă mai specială. Îmbrățișa cu entuziasm ideile bune, se entuziasma în fața oricărei acțiuni generatoare de progres, sublinia nuanțele, gândurile și cuvintele frumoase, pentru ca nu cumva să rămână nedeslușite cuiva. Peste toate, avea un umor sănătos și mi-a rămas în amintire râsul său care degaja o energie pozitivă de nestăvilit. A îmbrățișat idealuri morale într-o lume dispusă să le uite sau să le distrugă.
Am avut onorantul privilegiu de a-i decerna, cu ocazia Zilei Naționale a României, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, într-un moment în care, prin restaurarea Ordinelor Regale, am încercat relansarea proiectului primilor regi ai României: construirea unei elite culturale ziditoare a unei Românii atașată democrației europene. A fost printre puținii care au văzut apartenența la acest ordin ca o misiune și a devenit un cavaler devotat al conștiinței în căutarea demnității naționale.
A știut să fie un prieten care punea mai presus de orice omenia, zâmbetul, optimismul, din perspectiva unică a speranței pe care nu a abandonat-o, nici în cele mai grele momente ale existenței sale.
Sincere condoleanțe îndoliatei soții Domnița Ștefănescu, pe care a iubit-o și care i-a fost alături de-a lungul vieții.
Rămas bun, dragă Alex!
Dumnezeu să te odihnească în mare Pacea Sa!
Nicolae Manolescu nu a participat la inmormantare desi se stia ca cei doi se impacasera dupa o cearta mai veche. In afara lui Vozganian cam nimeni din partea Uniunii Scriitorilor. Pacat !
mai avea putin si primea Premiul Nobel sau il puneau in rama la Hollywood. La noi, dupa astia care scriusi care au sorbit impreuna la suete si la o boroghina de cafea de la Ciresica, avem numai faimosi si ultra faimosi toti extraordinari la superlativ. De la vladica pana la opinca in Romanika avem numai valori care au inventat gaura la covrigi si au studiat bashina in paharul cu apa. Se lauda unii pe altii de secole, precum sacul petecul.