Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a transmis următorul mesaj de condoleanţe:
Am aflat cu adânca durere vestea trecerii în nefiinta a domnului Ferenc Mádl,
Presedinte al Republicii Ungare între anii 2000 si 2005. Memoria sa evoca o
activitate politica si academica prestigioasa, în slujba apararii si promovarii
valorilor europene. Presedintele Mádl a fost, totodata, o personalitate profund
racordata la schimbarile politice din Europa Centrala si de Est, militând pentru
democratie, apararea drepturilor omului si rolul culturii în procesul de reforme
democratice.
Dragul meu Prieten, Presedintele Ferenc Mádl, a fost un mare prieten al poporului
român si a avut o contributie deosebit de importanta la consolidarea relatiilor de
prietenie si cooperare dintre popoarele român si ungar.
Doresc, pe aceasta cale, sa transmit sincere condoleante familiei îndurerate.
Profesionalismul, activitatea neobosita în slujba democratiei, dar si caldura si
personalitatea sa de exceptie îi asigura Presedintelui Ferenc Mádl un loc de mare
cinste si pretuire în memoria tuturor celor care l-am cunoscut.
Dumnezeu sa-l odihneasca!