Enel trece Carpaţii şi oferă curent consumatorilor casnici din Ardeal

Compania energetică italiană Enel a deschis vineri, 25 martie, la Cluj-Napoca un prim punct de vânzare de energie electrică dedicat atât persoanelor fizice cât şi celor juridice din Ardeal, mişcare care ascute competiţia pe piaţa de electricitate. Italienii contraatacă în felul acesta oferta de vânzare de curent mai ieftin pe care compania RCS&RDS, cu activităţi în special în zona de comunicaţii, a făcut-o persoanelor fizice.

Oferta companiei de cablu a fost o premieră în România pentru că până acum consumatorii casnici au fost captivi multinaţionalelor sau sucursalelor Electrica în sensul că în Muntenia Sud, inclusiv Bucureştiul, Dobrogea şi Banat curentul era livrat exclusiv de către Enel, în Oltenia de către CEZ, în Moldova de către E.ON, iar în Muntenia nord şi Ardeal de către Electrica.

Ambiţia RCS&RDS de a se extinde pe piaţa de energie vizează spargerea monopolurilor regionale şi prezentarea unor oferte de curent mai ieftin cu până aproape 20% mai mici decât cei patru furnizori deja tradiţionali. Enel nu se lasă mai prejos, trece Carpaţii, ieşind astfel din zona sa tradiţională de furnizare, şi încearcă să rupă în felul acesta o bucată mare din felia pe care RCS&RDS o vizează în Ardeal.

„Odată cu lansarea primului punct de vânzare în Cluj-Napoca, oferim clienților noștri din zonă, alături de oferte dedicate în regiune, garanția unui preț stabil și servicii cu valoare adăugată, care le pot simplifica viața”, a declarat Michele Grassi, director general Enel Energie.

Potrivit informaţiilor prezentate de companie, Enel are trei tipuri de oferte pentru consumatorii casnici care aleg să schimbe furnizorul clasic de la care primesc acum energie la preţ reglementat: Enel Abonament, Enel Familie, Enel E-light. La începutul lunii trectut, RCS&RDS, companie controlată de Zoltan Teszari, a început să oferteze, printr-o campanie foarte agresivă, clienţii furnizorilor tradiţionali cu facturi cu până la 20% mai mici.

Cei vizaţi sunt în principal clienţii care deja plătesc servicii de internet, cablu sau telefonie la RCS&RDS. Prin Digi Energy compania oferă de acum curent electric și persoanelor fizice la prețuri mult mai mici față de furnizorii tradiționali. Site-ul hdsatelit.blogspot.ro a prezentat o factură cu toate costurile care implică prețul energiei.

Prețul propriu de furnizare a energiei electrice oferit de către RCS & RDS este 0,165 lei/KWh (fără TVA). La prețul propriu de furnizare se vor adăuga tarifele reglementate la valoarea aprobată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), astfel că prețul total va fi în cuantum de 0,35427 lei/KWh (fără TVA).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.