Enervant (38)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

53.

Da, ziua aceasta nu s-a terminat încă nici la ora douăzeci și două! Telefonul îi semnalizează un apel de la un număr ne-cunoscut. Să fie iarăși „anonimul” care l-a cicălit de câteva zi-le? Nu apucă să-i răspundă, că sună și telefonul fix de pe bi-rou. („Înseamnă că doar am vrut să-l scot din priză, ca de obi-cei… Trebuie să mă culc, sunt foarte obosit!”) Un cineva, care de asemenea nu se recomandă, îi atrage „respectuos” atenția să nu se joace cu focul. Prima tentație este să pună receptorul în furcă, dar Maestrul știe că întotdeauna poți trage concluzii de la un asemenea apel. Cu receptorul la ureche, face legătura și pe telefonul mobil. Unde, așa cum s-a așteptat, nu se aude nici un glas. Ceva îi spune, totuși, că nu este același individ de dinainte: atunci aceluia i s-a auzit respirația. Acum nu se aude nimic. Gustav îi spune: „Sunteți în urmă cu tehnica! Cu o teh-nică mai bună, ați putea auzi și afla mai multe chiar și când eu aș avea telefonul închis. Puneți-vă la curent cu tehnica! Sau n-aveți suficienți bani? Atunci nu sunteți decât niște prăpă-diți! Maestrul pune telefonul mobil pe receptorul telefonului fix. Uita, așa puteți auzi mai bine cum sunt amenințat!” Brusc, și vocea de pe telefonul fix tace. Apoi se întrerupe legătura. „Asta e.” mai spune Gustav, închide telefonul mobil și scoate telefonul fix din priză. Își aduce aminte că, printre multele mesaje primite, a fost și un SMS de la consilierul municipal Robert Stock, mâna dreaptă a domnului Primar. Acesta, în ur-ma politețurilor și felicitărilor, l-a anunțat că domnul Primar a fost autorizat să-i transmită să nu-l mai ia în seamă pe „așa-zi-sul locotenent-colonel Rodriguez” și că îl roagă ca de acum înainte să fie atent doar la domnul Raymond Dan, care, în mod sigur, nu-l va deranja decât atunci când chiar va fi strictă nevoie. Iar în încheierea lungului mesaj, consilierul l-a anun-țat că s-a decis ca festivitatea decernării titlului de „cetățean de onoare” să fie devansată pentru săptămâna viitoare, „pro-babil sâmbăta”. Păcat că nu sâmbăta asta – ar fi scăpat și de petrecerea de la Monica. (Pe urmă a aflat că festivitatea de la Primărie a fost devansată nu pentru că s-ar fi dorit ca recu-noștința față de el să fie afișată mai repede, ci pentru că spor-tivul cu care va trebui să împartă evenimentul va pleca la data stabilită inițial la campionatele continentale, de unde va porni ca principal favorit.)

Cu telefoanele închise, Gustav reușește în mai puțin de o oră să noteze atât pentru sertar, cât și pentru bilețelul de pus în portofel prioritățile concrete urgente, prioritățile probabile și prioritățile puțin probabile. Munca aceasta trebuie s-o des-fășoare în fiecare seară, oricât de obosit ar fi: întotdeauna apar priorități noi, iar cele vechi e obligatoriu să le revezi – nu de puține ori prioritățile concrete urgente dispar sau se trans-formă în prioritățile probabile; dar mai important este când prioritățile probabile devin prioritățile concrete urgente! În funcție de aceste noutăți, respectiv de eventualele modificări, urmează să-ți planifici orarul zilei următoare. Gustav nu poate pricepe cum de lasă majoritatea oamenilor lucrurile să se des-fășoare la întâmplare. Probabil de aceea nici nu se realizează în viață multă lume cu un potențial mai mare decât ar lăsa să se înțeleagă, probabil de aceea ajung doar la rezultatele lor modeste. Sigur, în viață pot apărea și momente neprevăzute, dar și atunci, având un plan bine conturat, poți mai ușor să te adaptezi la orice situație.

Este ora unsprezece și douăzeci și trei de minute. Maes-trul încuie hârtiile în sertarele stabilite pentru fiecare dintre ele (dosarele cu cauzele pentru mâine nu le mai ia la verificat deoarece știe foarte bine cine dintre colaboratori va intra la înfățișări, de altfel, nici nu sunt procese cine știe ce), iese pe coridor pentru a vedea dacă totul este în ordine, intră în dor-mitorul lui Fidelio și stinge televizorul lăsat să funcționeze în vreme ce băiatul a adormit, întredeschide cu grijă și ușa Leo-norei, și acolo este lumină, fata nu-l simte și vorbește la tele-fon. Însoțit de Miky, mai verifică dacă sunt încuiate poarta și ușa apartamentului. Stinge luminile și, înainte de a se așeza în fotoliul său, se uită pe fereastră: tinerii jurnaliști mai sunt în localul de vizavi și se simt excelent. Se dezbracă în pijama, dar nu se culcă în pat, ci se așază iar în fotoliul său. Este ora un-sprezece și treizeci și două de minute. Adică mai sunt două-zeci și opt de minute până se va încheia și ziua aceasta atât de lungă. Își spune că dacă va sta în fotoliu până la miezul nopții nu se va întâmpla nimic nou.

Gustav stă în fotoliu, închide ochii, dar nu doarme și încă nici nu vrea să adoarmă. Ar trebui să se gândească la afacerea BOSALA sau „Cazul Adam”, cum mai este numită. Acesta este în clipa de față evenimentul cel mai important și care în mod sigur va avea o mulțime de urmări. De obicei, Maestrul, care nu lasă nimic la întâmplare, ar evalua consecințele. („Nimeni ca Gusti nu e în stare să-și dea atât de repede seama de modifi-cările adânci apărute pe tablă, după ce au fost efectuate mișcă-rile cele mai neașteptate!” după cum și-a lăudat bunicul șahist nepotul de doar șase ani.) Brusc, își aduce aminte că mâine ar trebui să fie în capitală la Ministerul de Externe! Solicitarea aceasta l-a sâcâit ca o durere de măsea, de când i s-a adus la cunoștință. Mâine ar trebui să fie în capitală la Ministerul de Externe. Dar nu va fi! Orice deplasare este un risc, iar el nu es-te subordonatul niciunui Minister. Dacă vor ceva, n-au decât să trimită pe cineva și poate că o să-l primească. Sigur o să-l pri-mească, dar acum, în orele nopții, lui Gusti, devenit Gustav, gândul îi zboară la stagiara Iudith. Gustav știe că prin tribunal

– și nu numai – se vorbește că este imposibil ca șeful să nu ai-bă o relație mai mult decât profesională cu un exemplar atât de deosebit de atrăgător. Păi, că nici n-ai cum să nu te simți tentat de Iudith, care a fost Miss și în liceu și în facultate. Plus că Iudith este conștientă – sau chiar mai mult decât conștientă

– de modul cum este privită de masculi și nici nu face vreun efort să le potolească poftele. Dacă s-ar afla că Maestrul nu s-a culcat cu „Miss Stagiara”, ar apărea alte bârfe. Cele de acum sunt apreciative, celelalte ar fi chiar invers: bărbatul care pro-fită de ocaziile avute este privit admirativ, cel ce nu profită nici măcar nu mai este considerat bărbat. Chiar, de ce nu trece Gustav de barieră, o barieră care absolut sigur s-ar ridica? Nu, Gustav n-ar face nici în ruptul capului așa ceva! N-ar face așa ceva fiindcă asta ar perturba și „singura ordine” sau cât a mai rămas din ea! De pildă, se termină și ziua de joi și de fiecare dată a apărut ceva care nu i-a permis nici măcar jumătate de oră de odihnă după masă! O relație i-ar perturba și mai mult viața, ar necesita și alte strategii, chiar și minciuni și ascunzi-șuri. Pe deasupra, o femeie ca Iudith ar avea pretenții, capricii de satisfăcut… Or toate astea mănâncă timp! Și care este sin-gurul lucru care, odată pierdut, nu mai poate fi recuperat? Timpul! De aceea cu timpul trebuie să fii mai atent decât cu orice. Mai ales că nu poți nici măcar să-l tezaurizezi, să-l încui în seif sau să-l economisești.

Gustav o revede pe Miss Stagiara stând picior peste pi-cior în unul dintre cele două fotolii din fața biroului și îi revine în nări mirosul femeii, atunci când s-a aplecat asupra ei ca să-i toarne băutura. Așezat comod în „fotoliul său” și aprinzân-du-și o ultimă țigară pentru ziua care s-a terminat o vede pe Miss Stagiara stând picior peste picior: și ce picioare are…

Gustav se uită la ceas: e trecut cu douăsprezece minute de miezul nopții. A zăbovit totuși prea mult la subiectul „Iudith”! Se scoală din fotoliu: e deja vineri – joi s-a terminat.

În pat adoarme imediat, dar, pentru prima oară, în loc de scorbura din coșmar o visează pe Miss Stagiara.