Erdogan sare la gâtul americanilor

Decizia justiției din SUA de a inculpa gărzile de corp turce implicate în incidente violente cu protestatari la Washington în luna mai este un „scandal”, a declarat vineri președintele Turciei Erdogan, citat de Reuters, conform Agerpres.

„Acesta este un scandal total. Este un semn scandalos despre cum funcționează justiția în Statele Unite”, le-a declarat Erdogan reporterilor după rugăciunea pentru sărbătoarea musulmană Eid al-Adha.

Unsprezece persoane au fost rănite în ceea ce șeful poliției din Washington a descris ca ”un atac brutal” împotriva protestarilor pașnici în fața reședinței ambasadorului Turciei, în timpul vizitei lui Erdogan în SUA.

Un juriu din SUA a inculpat miercuri 19 persoane, printre care 15 membri ai forțelor de securitate turce, în legătură cu incidentele violente petrecute între protestatari și personalul de securitate al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan în timpul vizitei acestuia la Washington, în luna mai.

Incidentul, petrecut după întrevederea lui Erdogan cu președintele Donald Trump la Casa Albă, a tensionat suplimentar relațiile turco-americane.

”Toți cei 19 inculpați au fost acuzați de conspirație pentru comiterea unei infracțiuni de violență, cu circumstanțe agravante”. Pedeapsa maximă pentru acest cap de acuzare este de 15 ani de detenție, dar sentința finală poate fi mai mare din cauza circumstanțelor agravante, arată procurorii.

Împotriva unor din inculpați au fost formulate capete de acuzare adiționale.

Doar doi din cei 19 inculpați sunt în arest, urmând să compară în fața justiției la 7 septembrie.

Ambasada Turciei i-a considerat responsabili pentru violențele produse pe demonstranții având legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), plasat de Ankara și de Washington pe lista organizațiilor teroriste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.