Un atac aerian lansat marți de coaliția internațională condusă de SUA împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (s-a soldat cu uciderea dintr-o eroare a 18 membri ai Forțelor Democratice Siriene, în sudul orașului sirian Tabqa, aflat la 40 de kilometri vest de Raqqa, a anunțat joi Pentagonul, relatează Reuters și AFP, citate de Agerpres.
”Lovitura a fost cerută de forțele partenere, care identificaseră locația țintei drept o poziție de luptă a SI. Locația țintei era de fapt un avanpost al Forțelor Democratice Siriene”, se arată într-o declarație a Pentagonului.
SUA și-au consacrat eforturile pentru pregătirea combatanților sirieni capabili de a ghida loviturile aeriene ale forțelor coaliției internaționale.
”Coaliția analizează cauza incidentului și va pune în practică măsuri de prevenție necesare pentru ca incidente similare să nu se repete”, adaugă comunicatul citat.
În luna octombrie, Forțele Democratice Siriene au lansat o amplă ofensivă având ca scop recucerirea orașului Raqqa, principalul bastion din Siria al organizației Statul Islamic.