Eroul copiilor bolnavi, furat ca să fie ucis

Cruzime împotriva unui labrador

De L.V.
Eroul copiilor bolnavi, furat ca să fie ucis

Cruzime împotriva unui labrador

Cruzime împotriva unui labrador, câinele salvator al copiilor! A șocat întreaga comunitate din Vișeul de Sus,  județul Maramureș!

După ce a fost furat, câinele a fost ucis de  un bărbat de 33 de ani.

Avea 12 ani ani, iar Miki, un câine foarte inteligent și jucăuș, ajunsese să fie de mare ajutor pentru cei nevoiași. Câinele și-a petrecut toată viața lângă micuții bolnavi.

Datorită calităților sale deosebite, labradorul a participat la concursuri și era membru al mai multor asociații caritabile, ajutând, la nevoie, nu doar copii, ci și persoane în vârstă.

Dispariția câinelui de terapie a  fost anunțată pe rețelele sociale, iar polițiștii au intrat în acțiune.

După mai multe percheziții, infractorul a fost descoperit.

Acesta a ajuns în spatele gratiilor și este arestat preventive pentru 30 de zile.

Conform legii, cei care ucid animalele riscă de la 2 până la 7 ani de închisoare.

”Ne dorim să nu se mai întâmple aşa ceva altora. Ne dorim să fie pedepsiţi. Există lege şi veţi fi toţi pedepsiţi cei care faceţi asta!”

Nu pot să descriu în cuvinte prin cea ce trecem noi în momentul de faţă”… 

Miki ne-a bucurat și nouă sufletul! Ce o fi avut cu el e peste puterea noastră de înțelegere!
Îmbrățisări, Ionuţ Şimon!, a scris stăpânul câinelui salvator.

 

 

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Animalul cu chip uman să răspundă în fața legii. Asta este un pericol pt toți semenii.Maine poate omorî un copil sau o persoana adultă La răcoare cu el și pe termen lung și sa- și piardă toate drepturile. Dumnezeu sa-l aibă în paza lui pe suflețelul care a plecat la ceruri!

  2. Saracul catel ! As aplica masura DINTE PENTRU DINTE.Am si eu un imbecil care arunca mamaliga de la et.4 la porumbei,motiv pentru care TOATA parcarea rezidentiala cu masini cu tot,sunt pline de gainat si pene,dar NU porumbeii sunt vinovati,ci el.Aaa,sa nu-i uit pe cei care pun mancare pentru pisici,pe servetele,dar uita sa mai ia servetelele.Si in cazul acesta,tot oile incaltate sunt de vina,ci nu bietele animale.

  3. Bai potaie paduchioasa, ai uitat ca omul, de cind a aparut pe acest Pamint, este fiinta OMNIVORA ? Da’ ia zi, cind maninci salata si morcovii aia (ma rog, morcovi cind iei salariul …) te gindesti ca poate si pe aceste vegetale le doare, iar tu comiti o crima ? Hai, treci la mincat nisip din litiera, ca face bine la digestie !

  4. Tocmai asta e, ca marea majoritate a vinatorilor nu ucid „pentru hrana”, cum spui (in acest scop se ucideau prin era glaciara mamutii, de exemplu) ci din simpla (si criminala) PLACERE !! (??) Daca-l intrebi pe un psihopat ca asta de ce o face, o sa-ti spuna ca „e vorba de un sport” (!!)… si, probabil, un prilej ca sa mai scape de o nevasta urita, rea si pisaloaga si sa se imbete „in natura” impreuna cu alti alcoolici … pardon, „vinatori” !

  5. Respectivul sa fie jupuit de viu. Altceva, nu merita. Si bietul câine, înmormântat cu onoruri militare.

  6. Buey iubaretilor de 🐕 dar carne mancati ca disperatii. Cand va ghiftuiti nu plangeti de mila porcilor, vacilor, oilor, pasari, etc.
    Sunteti exact progreseii woke.

  7. Sub oblăduire de la Sultan, există ONGiste și ONGiști cu activitate în protecția animalelor mai ceva ca prin Bucureștiul lui Nicușor Dan sau Clujul lui Emil Boc, prin Istanbul și nu numai.

  8. Cruzimea impotriva necuvantatoarelor este primul semn de boala psihca. Cine ucide un animal, poate ucide si un om. Vanatorii trebuie sa se roage si sa ceara iertare sufletelor ucise pentru hrana! Fiecare creatura de aici, are un spirit! Pe care voi il eliberati din avatarul cu care a venit. Acel spirit va fi agatat de voi, in viitoarele existente. Veti experimenta ce faceti voi. Tot ceea ce facem vom experimenta in urmatoarele „experiente”. Lasati ego-ul si poate scapati de „haina”.

  9. Am cunoscut javre de tip meclă ăsta, un produs 100% al ethosului otoman reprodus bine mersi prin varii zone sud-moldavo-valachiene de unde au migrat care pe unde.

  10. Lăsați naibii laoparte corectitudinea politică, nu vedeti unde s-a ajuns! Să i se facă nenorocitului ce a făcut el bietului câine. Da cică nu-i corect politic, criminalul trebuie consiliat, ajutat să se îndrepte, bla-bla, minciuni progresiste!

  11. evident ca individul e bolnav psihic, deci trebuie inchis DEFINITIV intr-un ospiciu! sigur, conditii minimale, nu lux

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.