Proiectul de lege inițiat de Guvern în luna aprilie 2014, care instituie obligativitatea înregistrării și stocării datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele preplătite a fost miercuri aprobat de Camera Deputaților, după ce, pe 2 iunie, a trecut şi de Senat.
Inițiativa legislativă a fost adoptată cu 195 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi 75 de abţineri.
Legea ar urma să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2015, însă legea prevede o perioadă de un an, timp în care posesorii de cartele trebuie să furnizeze operatorilor de telefonie datele personale de identificare.
În caz contrar, legea prevede anularea numărului de telefon.
PNL este împotriva acestui proiect, despre care spune că încalcă dreptul la viață privată și creează premisa unor abuzuri din partea instituțiilor statului.
„Aplicabilitatea acestei legi este de natură să răstoarne prezumția de nevinovație și să transforme toți utilizatorii în persoane susceptibile de săvârșirea unor infracțiuni. Legea este de natură să creeze premisa unor abuzuri ale instituțiilor statului, având în vedere că nu se precizează în mod clar nici contextul în care ar putea fi folosite aceste date, nici perioada de timp pentru care urmează a fi stocate”, a spus deputatul liberal Alina Gorghiu.