Eugen Teodorovici: Se întrece orice limită a bunului simț

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că niciun proiect care a fost aprobat nu va pierde finanțarea. „Se întrece orice limită a bunului simț”, a declarat ministrul, vorbind despre speculațiile privind oprirea de la finanțare a unor programe naționale.
„Pentru orice proiect pe care l-am angajat prin promisiunea noastră, ca și coaliție, ca și Guvern, și prin prevederile legale prin care le-am și adoptat, mă refer aici și la salarii, și la pensii, și la proiecte de investiți, nu se va întâmpla nimic rău. Toate investițiile vor merge mai departe. Ca să fie foarte clar! Am văzut că se fac tot felul de speculații, înțeleg dorința unora de a specula și pe această zonă – a persoanelor vulnerabile, pensionarii, adică -, deja se întrece orice limită a bunului simț, dar probabil că așa înțeleg unii și alții să își facă o campanie. Nimic din ceea ce s-a aprobat nu se oprește de la finanțare, nici investiți, nici drepturi ale populației, totul continuă”, a spus Teodorovici.
Potrivit ministrului, o rectificare bugetară ar urma să fie stabilită după finalul lunii iulie.
„În ceea ce privește deficitul, o să vedem la final de lună iulie, dacă se face ședință de guvern, data la care se va face rectificare bugetară. Vom vedea exact care sunt sumele pe care le putem realoca între instituții”, a mai spus Teodorivici.
Întrebat dacă se ia în calcul supraimpozitarea pensiilor speciale, Teodorovici a spus că fiecare minister va face propuneri în privința scăderii cheltuielilor sau a creșterii veniturilor.
„Fiecare minister va face propuneri în ceea ce privește scăderea cheltuielilor sau la creșterea veniturilor. E normal și cred că e abordarea corectă pentru fiecare minister în parte. În rest, nu e ceva anume”, a declarat Eugen Teodorovici, când a fost întrebat, într-o conferință de presă despre supraimpozitarea pensiilor speciale.
Întrebat, de asemenea, cum vede el scăderea cheltuielilor și creșterea veniturilor, ministrul Finanțelor nu a dat un răspuns clar.
„Cum văd eu? O să discutăm la nivel de partid, la nivel de Coaliție, la nivel de Guvern, vom face analize. Nu ieșim cu chestiuni. Dacă luăm o decizie, o aplicăm”, a spus Eugen Teodorovici.
Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea impozitării progresive a pensiilor speciale, ca modalitate de a reduce impactul asupra actualului buget, astfel încât la rectificarea bugetară anunțată la sfârșitul lunii să se încadreze în deficitul de 3%, potrivit unor surse din PSD.
Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici analizează măsurile pe care trebuie să le aplice pentru a scădea deficitul bugetului de stat la 3% din PIB, limita acceptabilă conform normelor UE. Acestea vor fi anunțate la sfârșitul lunii iulie, odată cu rectificarea bugetară, au explicat sursele citate.
Astfel, din cei 11 miliarde de lei, care reprezintă deficitul bugetar actual, ministrul Finanțelor plănuiește tăierea a 7 miliarde de lei din cheltuielile Guvernului, pentru a se încadra în ținta de deficit de 3%, adică 4 miliarde de lei, conform surselor social-democrate.
Una dintre măsurile luate în considerare de Executiv pentru reducerea deficitului bugetar este impozitarea progresivă a pensiilor speciale, conform surselor menționate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

2 Comentarii

  1. Tudore spune i lu Dancila ca daca nu face fabrici si uzine care produc di vand marfa nu sunt nici bani

  2. Rdealitatea este ca deja a trecut de Senat proiectul de lege care-i loveste sub centura pe pensionarii care inca mai vor si mai pot sa munceasca. De ca si cum pensiile obtinute de ei ar fi de furat !…. Teodorovici, daca ai organe, scoate matale un proiect de lege in care sa fie strict respectat principiul contributivitatii ! Ar fi o lovitura care ar repune PSD pe picioare ! Sa vezi chitcaiala la liberalii si USR-istii lu` Peshte !…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.