Strategia UE: Europa așteaptă rezultatul ”războiului” din SUA

„Ceea ce nu putem accepta este această ameninţare de interferenţă în viaţa politică a Europei”, a declarat Antonio Costa, președintele Consiliului European, cu referire la Strategia de Securitate a Americii. „Nu credem că este nevoie ca cineva să ne dea sfaturi în aceste privințe”, a spus ministrul german de Externe, despre poziția documentului american cu privire la libertatea de exprimare în Europa.

”Renew Europe își exprimă profunda îngrijorare și o puternică opoziție față de Strategia de Securitate Națională a Casei Albe, prezentată recent, al cărei limbaj și presupuneri despre Uniunea Europeană sunt nu numai greșite din punct de vedere factual, ci și nechibzuite din punct de vedere strategic”, se arată într-un comunicat al grupului politic european dominat de partidul prezidențial din Franța.

Afirmațiile despre Europa din Strategia Națională de Securitate a SUA ”sunt pură propagandă putinistă, publicată de Casa Albă ca noua doctrină de securitate națională a SUA”, scrie La Stampa. ”Aliații Americii au de ce să se teamă, în vreme ce despoții se pot bucura”, scrie The Economist despre strategia de securitate a administrației Trump, adăugând că planurile politica externă a lui Trump sunt „incoerente” și de rău augur.

Europa are de ales între trei variante

Cea mai dură prezentare a realităților europene, așa cum sunt văzute ele de administrația Trump, a fost publicată în Strategia Națională de Securitate a SUA, chiar în toiul negocierilor dintre SUA, Rusia și Ucraina. Strategia arată că ”problemele mari ale Europei includ activitățile Uniunii Europene și altor instituții transnaționale care subminează libertatea politică și suveranitatea, politicile de migrație care transformă continentul și creează lupte, cenzură pentru libertatea de expresie și suprimarea opoziției politice, diminuând rata nașterilor și determinând pierderea identității naționale și a încrederii de sine”. Se mai adaugă mercantilismul european, de care SUA sunt gata sa vindece Europa. Precum și respingerea de către Europa a unei păci ruso-americane impusă Ucrainei.

În acest context, UE pare să aibă trei opțiuni:

• Ruptura de Statele Unite, mergând pe calea unei federalismului european bazată pe ”valori”;
• Acceptarea actualei linii de politică externă a administrației Trump, cu riscul revenirii la Europa națiunilor și dispariția UE în actuala sa formă;
• Dar are și opțiunea de a face concesii Americii lui Trump marginalizând progresismul european radical și cumpărând cu bani grei bunăvoința Washingtonului. Totul pentru a aștepta rezultatul războiului politic din America.

Și America lui Trump are trei opțiuni

Însă nu doar Europa este pusă cu spatele la zid și obligată să aleagă. Și echipa Trump se află între ciocan si nicovală în ce privește războiul dintre Rusia și Vest purtat în Ucraina. Dacă va promova planul de pace modificat cu modificările aduse de Ucraina, Rusia va spune nu. Dacă va fi de acord cu poziția Rusiei cu mici concesii din partea Moscovei, atunci Ucraina, Franța, Germania și Marea Britanie vor spune nu.

Trump are trei opțiuni, toate favorizând Rusia:

• Prima este să rămână la planul modificat, caz în care războiul se va prelungi;
• A doua este să fie de acord cu poziția Rusiei și să-l forțeze pe Zelenski să demisioneze în favoarea unui nou lider care va fi de acord. În acest caz, pot apărea două evoluții: fie războiul se va încheia rapid, fie va izbucni un război la Washington. Unul politic. În ambele situații, Europa nu contează cu adevărat;
• A treia opțiune este ca Trump să se retragă din ecuația războiului din Ucraina, ceva ce a dorit să facă încă din luna februarie, de la celebra ceartă cu Volodimir Zelenski din Biroul Oval. Dar și această variantă ar duce la un război la Washington. Același război politic.

Războiul decisiv se duce în America

Războiul decisiv nu se duce în Ucraina, nici la masa negocierilor ruso-americane. Războiul se duce în culisele Washingtonului, între o gardă veche școlita în momentele unipolarității americane absolute din anii 1990 și 2000, și o aripă disidentă populistă care consideră că nu mai sunt în interesul național vechile linii ale politicii externe și economice: privilegierea intereselor corporatiste, relocarea industriei în alte state pentru maximizarea profitului, adularea experților financiari, politici, reducerea importanței valorilor tradiționale și promovarea unei politici intervenționiste în întreaga lume.

Populiștii americani nu mai privesc NATO ca pe o alianță sacră. Au fost supuși cenzurii marilor companii tech și acum luptă împotriva acestei cenzuri. Ba chiar încearcă să înlocuiască dominația dolarului american cu ce a criptomonedelor controlate de statul american.

O bătălie a acestui război de la Washington se va duce la alegerile pentru Congres din toamna anului viitor. Mai toate sondajele îi dau câștigători (la limită) pe democrații americani. Camera Reprezentanților și Senatul SUA își pot schimba majoritățile. Democrații și republicanii americani anti-MAGA vor putea dilua mult din ambițiile lui Trump și ale acestei strategii de securitate.

Congresul îl îmblânzește pe Trump

Politico.eu anunță ca votul pentru Legea pentru autorizarea cheltuielilor pentru apărare (aprobarea Congresului pentru programele Pentagonului) va fi condiționat de restricții împotriva reducerii numărului trupelor americane în Europa. Asta înseamnă o palmă dată de Congres administrației Trump, care vrea să retragă o parte din aceste trupe și care critică Europa pentru cheltuielile mici pentru apărare și declinul civilizației.

”Măsurile enunțate de Camera și Senat includeau un limbaj care impunea cerințe pe care Pentagonul trebuie să le îndeplinească înainte de reducerea nivelului personalului militar de pe continent sub anumite praguri”, arată Politico. Congresmenii se opun și renunțării de către SUA la comandamentul aliat din Europa, pe care îl deține în mod tradițional de la formarea NATO.

Republicanii, conduși de șeful Comisiei pentru Forțele Armate din Senat, Roger Wicker, și de președintele Forțelor Armate ale Camerei Reprezentanților, Mike Rogers, s-au îndepărtat de administrația Trump, argumentând că reducerile de trupe – cum ar fi decizia recentă de a elimina o brigadă rotativă a armatei din România – ar invita la agresiune din partea Rusiei, mai arată Politico.

În aceste condiții, și după o posibilă victorie democrată peste nici măcar un an, administrația Trump ar ajunge să îmbrățișeze varianta continuării conflictului din Ucraina. Fereastra de oportunitate pentru Trump se va închide cel târziu la începutul anului viitor, până la începerea campaniei electorale. Iar scurgerile de informații în presă, șicanele în justiție și războiul narațiunilor pot tergiversa negocierile cu Rusia suficient cât ele să nu mai poată fi duse fără un cost politic major în SUA.

Europa trage de timp, pariind pe o schimbare în America

Acum, liderii europeni au mimat că sunt șocați de cele cuprinse în noua Strategie de Securitate a SUA. Nu avea cum să fie altfel, pentru că avertismentul american tot vine încă din timpul ultimei administrații Obama. Scopul guvernelor din UE este menținerea la putere și evitarea ”accidentului populist” din America. Războiul din Ucraina și pericolul rus care este alimentat astfel este o pârghie în acest demers. Iar a doua este acomodarea cu viziunea lui Donald Trump, un fel de a te face frate cu necuratul nu neapărat pentru a revitaliza UE, ci pentru a-ți salva scaunul.

Asta înseamnă concesii care sacrifică politicile progresiste, în așteptarea posibilei schimbări de gardă la Washington: diluarea pactului verde european, a politicilor discriminării pozitive pentru minoritățile de tot felul, o pauză pentru transferul către Bruxelles a ce a mai rămas din suveranitatea națională (în primul rând unanimitatea în politica externă a UE), înclinarea către modelul italian al Giorgiei Meloni – tehnocrație a la Mario Draghi, dar cu machiaj populist. Iar apoi, fundamental, investiții masive în SUA din partea companiilor europene și achiziții masive de arme americane. Cele din urma se vor menține, căci sunt dragi și administrațiilor democrate, oricât de progresiste ar fi.

Europa guvernelor în criză

Europenii ”șocați” sunt niște politicieni de paie. Antonio Costa este o umbră în funcția de președinte el Consiliului European față de predecesorii săi, lăsând prim-planul Ursulei von der Leyen. Ministrul de Externe german Johann Wadephul este o umbră în comparație cu predecesoarea sa, Annalena Baerbock (care își dorea să se afirme măcar ca lideră a partidului Verde, vioara a doua a fostei guvernări).

De fapt, marea majoritate a guvernelor europene sunt în criză politică și de identitate. În Suedia și Finlanda trebuie să facă concesii politice extremei-dreapta, pentru a se menține la putere. Germania și Austria sunt conduse de ani buni de mari coaliții eterogene stânga-dreapta, care derutează electoratul și alimentează partidele radicale. Același lucru este valabil și pentru România. Bulgaria este în criză politică și constituțională de patru ani. Belgia are un guvern eterogen care încă nu a reușit trecerea unui buget care să absoarbă creșterea cheltuielilor Apărării. Olanda nu are guvern. Guvernul eterogen liberal-progresist din Polonia are de înfruntat un președinte suveranist. Emmanuel Macron a aruncat Franța într-o criză politică ce durează de un an și jumătate. Iar stabilitatea politică este de remarcat în principal în state în care conduc partide considerate populiste – Italia, Slovacia, Ungaria.

Europa, copilul care-și caută protectorul pierdut

Toate aceste guverne așteaptă rezultatul războiului politic din SUA. De el depinde și Ucraina, dar în primul rând politica europeană. Sunt conduse de politicieni formați la momentul unipolarității americane, copii spirituali ai unui hegemon atotputernic pe care și-l doresc revenit în prim-plan sau pe care își doresc să-l recreeze la o scară mai mică în Europa.

De aceea, guvernele europene și UE tratează noua strategie de securitate a SUA în stilul presei senzaționaliste – cu șoc, repulsie și avertizări voalate cu riposta. Nimeni nu vrea să facă exercițiul de a privi afirmațiile din strategia SUA ca pe o oglindă în care Europa ar putea să citească adevăruri pe care liderii se feresc să le rostească. Așa ar apărea imaginea Uniunii Europene drept curator al unui muzeu numit Europa în care statele stau în insectare cu boldul înfipt în spate, unele mai bătând dintr-o aripă.

Nu este greșit ca UE să se revolte că acest muzeu se afla într-un parc tematic gestionat de companiile de divertisment americane și că aceasta este adevărata ”dispariție civilizațională” (o lucrare de decenii deja), nu neapărat cea adusa de imigranți, așa cum spune strategia americană. Însă această revoltă nu poate cauționa UE, câtă vreme ignoră avertismentele legate de libera exprimare, de radicalismul mascat al politicii verzi, de dezindustrializare. Avertismente care vin din partea propriilor cetățeni și a urnelor.