Europarlamentar cere demisia lui Kovesi

Decizia Curţii Constituţionale privind existenţa unui conflict juridic între DNA şi Guvern privind OUG 13 dovedeşte că suntem “în faţa unui fenomen periculos, a unui fenomen de derapaj”, a apreciat, la RFI, europarlamentarul ALDE Norica Nicolai.
Nicolai spune că decizia de luni a CCR “este prima din aceşti ani care consacră foarte clar separarea puterilor în stat ca principiu, constatând că o parte, o componentă de fapt a puterii judecătoreşti, pentru că procurorul nu este putere judecătorească, este un auxiliar, încalcă acest principiu, imixtionându-se în activitatea puterii executive şi implicit a celei legislative. Este o soluţie corectă din punct de vedere constituţional”.

Norica Nicolai cere o demisie de onoare: “Eu zic că de ieri, anumite autorităţi trebuie să înceapă să-şi facă puţin curat în curte. Faptul că procurorii şi de fapt nu Parchetul General au trecut peste atribuţiile pe care le au conform Constituţiei dovedeşte că suntem în faţa unui fenomen periculos, a unui fenomen de derapaj. Asta reclamă dincolo de o demisie de onoare, pentru că asta ar fi soluţia în momentul în care-ţi depăşeşti atribuţiile din diverse raţiuni, interesant ar fi să ştim care sunt raţiunile, este DNA-ul un actor politic sau nu, e nevoie de un răspuns la această chestiune, trebuie să începem să lucrăm puţin la consolidarea instituţiilor democratice”.

Europarlamentarul precizează că s-a referit la demisia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi: “A celor care au acceptat să facă acest lucru, mă refer la doamna Kovesi”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.