Europarlamentari români despre bugetul UE adoptat vineri

„Este un proiect dezamăgitor, mai ales că a fost nevoie de două summit-uri şi de luni de zile de discuţii pentru a se ajunge la un buget bazat doar pe reduceri de fonduri…

Europarlamentari români despre bugetul UE adoptat vineri

„Este un proiect dezamăgitor, mai ales că a fost nevoie de două summit-uri şi de luni de zile de discuţii pentru a se ajunge la un buget bazat doar pe reduceri de fonduri…

Europarlamentarul Corina Creţu consideră că decizia Consiliului European privind bugetul UE stabileşte priorităţi greşite şi ignoră problemele cetăţenilor europeni.

„Este un proiect dezamăgitor, mai ales că a fost nevoie de două summit-uri şi de luni de zile de discuţii pentru a se ajunge la un buget bazat doar pe reduceri de fonduri. Acest cadru financiar propus UE pentru următorii şapte ani este mai degrabă rezultatul laşităţii, al lipsei de viziune şi de încredere în proiectul european şi de aceea riscă să compromită şansele de realizare a Strategiei Europa 2020”, afirmă europarlamentarul, potrivit unui comunicat, explicând că e foarte probabilă respingerea de către Parlamentul European a bugetului propus de şefii de state şi guverne din UE.

În opinia sa, o nouă amânare ar fi însemnat un semnal catastrofal pentru pieţele internaţionale şi investitori, dar rezultatul maratonului de consultări, menit să mulţumească pe fiecare dintre liderii din Consiliu, îi ignoră tocmai pe cei cărora ar trebui să li se adreseze: cetăţenii europeni.

„S-a tăiat de la educaţie, cercetare şi infrastructură – domenii vitale pentru salvarea unei generaţii de tineri ce riscă să fie sacrificată în numele austerităţii. România, de exemplu, pierde un miliard de euro la capitolul dezvoltare regională, în condiţiile în care există deja decalaje imense faţă de vechile state membre. Nu e un cadru multianual bazat pe solidaritate între ţările europene şi faţă de propriii cetăţeni. Cât priveşte agricultura, subvenţiile sunt perfuzii pentru supravieţuire în cazul agriculturii româneşti, nu soluţii durabile la deficitul de competitivitate”, a afirmat vicepreşedintele PSD.

„În caz de neaprobare de către Parlament, Comisia Europeană propune un buget anual bazat pe plafoanele şi liniile directoare prevăzute de bugetul în curs pentru 2013. Parlamentul poate să propună, în acest caz, amendamente la proiectul Comisiei, iar dacă există dezacord cu Consiliul, se convoacă un comitet de conciliere. În caz de menţinere a dezacordului, Comisia prezintă un nou proiect de buget. Dacă de această dată Consiliul respinge şi Parlamentul aprobă, Parlamentul decide ca autoritate bugetară. În cazul în care nu poate fi adoptat bugetul anual, cheltuielile la nivelul Uniunii se efectuează în baza unui buget lunar calculat în funcţie de plafoanele maximale ale anului precedent împărţite la cele 12 luni”, a conchis Corina Crețu.

Un alt europarlamentar al PSD, Victor Boștinaru, afirmă că „bugetul adoptat de către Consiliu vineri seara nu va ajuta Uniunea Europeană să-şi amelioreze situaţia, va accentua sărăcia dintre statele membre şi nu va crea premisele dezvoltării economice şi creării locurilor de muncă”.

„Parlamentul European a atras în mod repetat atenţia asupra faptului că sunt necesare negocieri serioase, în care noul cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020 să fie un instrument de creştere economică”, a susținut eurodeputatul PSD. Acesta spune că „ce s-a obţinut în schimb este un buget care urmează în continuare filosofia obtuză a austerităţii şi a reducerilor bugetare. Iar aşa cum Parlamentul European a afirmat prin liderii celor mai importante patru grupuri politice, sunt convins că nu va ezita să-l respingă”.

Victor Boștinaru consideră că bugetul va afecta în special țările care au aderat după anul 2004. „Este dezamăgitoare poziţia preşedintelui Traian Băsescu, care, după ce şi-a angajat dreptul exclusiv de a reprezenta România la Consiliu, încearcă acum să prezinte românilor acest eşec ca o adevărată victorie. Este nu doar un eşec pentru Traian Băsecu şi pentru cei care încă mai aveau speranţă în capacitatea preşedintelui de a promova interesele României, ci este o complicitate la dezastrul care ameninţă întreaga Uniune”.  „Cele 9 miliarde de euro pierdute de Traian Băsescu, continuă de fapt seria catastrafelor economice generate de preşedintele ţării mele, prin promovarea aberantă a politicii de austeritate şi prin susţinerea guvernelor Boc şi Ungureanu, guverne corupte şi incapabile de a absorbi bani europeni. Nu ai cum să te declari mulţumit când ţi-au fost amputate fondurile la care aveai dreptul. Negocierile trebuiau conduse cu respectarea principiilor afirmate în toamna anului trecut şi nu cu atitudinea unui comandant de navă”, mai afirmă europalamentarul.

Doar europarlamentarii PDL par mulțumiți. 

„Salut consensul în privința cadrului financiar multi-anual 2014-2020, realizat în Consiliul European ținut joi și vineri. Creșterea părții care revine României e o surpriză plăcută, mai ales în condițiile diminuării sumei totale alocate pentru următorii 7 ani, cu circa 34 de miliarde, comparativ cu perioada corespondentă anterioară. Această propunere va veni în Parlamentul European. O voi vota, fiindcă nu pot să refuz un buget care dă o șansă dezvoltării României. Fac un apel la colegii mei din celelalte grupuri politice aleși în România să voteze, la rândul lor, bugetul. Apelul meu e justificat de intervenția nefericită a premierului, care a criticat realizarea unui consens în privința bugetului. Sper ca Victor Ponta să nu ceară membrilor PSD și PNL – din motive politicianiste sau urmând directivele Internaționalei Socialiste – blocarea unui buget favorabil României!”, a scris europarlamentarul PDL Cristian Preda pe blogul personal.

Cu Băsescu la timonă, România a obținut a obţinut 39,887 miliarde de euro din bugetul UE, în condiţiile în care ţinta era de 48 de miliarde de euro din bugetul UE pentru exerciţiul financiar 2014-2020.


Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.